🎸 Cu chitara în aer, la Sibiu


Sibiu Guitar Meeting

Anual, la Sibiu, se întâlnesc sute de chitariști din toată țara, în cadrul celui mai mare demers de acest gen. Festivalul "Sibiu Guitar Meeting" a devenit o experiență de bifat, nu doar pentru artiștii de toate vârstele, care iubesc acest instrument muzical, cât și pentru publicul larg. În afara acestui eveniment unic, nu ai șansa să auzi prea des un cor de sute de chitare care cântă la unison cu artiștii de pe scenă și nici să vezi în același loc atât de multe persoane unite de pasiunea lor de a cânta.

Anul acesta, Concertul Colectiv a numărat 300 de chitariști. De altfel, dacă pandemia nu ar fi impus limitarea numărului de persoane prezente, cu siguranță recordurile de participanți din ultimii ani ar fi fost doborâte.

Să intrăm în spiritul evenimentului...

VIDEO 🎥 Concertul Manifest integral

Artiștii, în duet cu chitariștii

O serie de artiști mari, autori ai pieselor din playlist, au urcat pe scenă de-a lungul serii și au acompaniat sutele de chitariști cu vocea. Adrian Despot de la Vița de Vie, Mircea Vintilă, Emeric Imre, frații Dincă de la formația Trooper, Paul Radu de la Antract, Florin Grigoraș de la Riff. Alături de ei, o serie de artiști cunoscuți și iubiți pe plan local și nu numai, au preluat microfonul și instrumentele de-a lungul serii: Maria Cojocaru, Sofia Murăruș, Diana Toader, Moldovan Adrian, Marius Borcoman și alții.

Manole, chitaristul trupei Antract și mentor al programului “Pune Mâna pe Chitară”, este artistul care a pus în scenă întregul show și totodată profesorul care, prin intermediul tutorialelor video online, a ajutat chitariștii din toată țara să învețe toate cele 20 de cântece folk și rock incluse în playlist.

Tema ediției 2020 a Sibiu Guitar Meeting a fost “Legacy”, ce a invitat la o celebrare a moștenirii lăsată de mai marii artiști ai muzicii rock, români și internaționali; moștenirea fiind un cadou al trecutului, care ajută la crearea unui viitor mai bun.
Detalii despre festival pe aplicația Pune Mâna pe Chitară

Credit foto: Dragoș Dumitru, Grimm

Similar Suggestions

Povestea merelor de aur
Idei pe timp de carantină pentru pasionații de citit
Povestea pâinii
Turul Nopții Albe a Galeriilor din Sibiu
Transformă orașul într-o aventură!