Drumeție la căsuța MGS

Drumeție la căsuța MGS


Tickets:

30 lei

Location:


Strada Traian Demetrescu 129, Sibiu 550124, Romania

Dates and Hours:

About

Dragi studenți și tineri,
Pe 30 martie vă invităm să vă alăturați unei noi drumeții pline de farmec! Destinația noastră este Căsuța MGS, o cabană de munte situată pe Dealul Derjani, care până anul trecut era o simplă stână. Acolo, ne vom bucura de frumusețea naturii, oprindu-ne pe drum pentru a admira și asculta activitatea care renaște o dată cu primăvara. La Căsuța MGS, vă puteți bucura de o ciorbă și, eventual, alte preparate oferite de gazde, pregătite cu ingrediente proaspete din sat. De asemenea, puteți savura un pahar de afinată, o cafea sau un ceai cald.
UNDE ȘI CÂND NE ÎNTÂLNIM?
Vom porni cu mașinile personale din Sibiu, în grupuri, la ora 09:00 (din față de la Decathlon, mall-ul de la Șelimbăr) și ne vom deplasa către Valea Sadului. Dacă sunt persoane care doresc să vină în Râu Sadului, pot veni direct acolo la 9.30, la Pensiunea Casa cu Povești.
INFORMAȚII TRASEU:
Distanță: 7 km
Diferență de nivel: 580 m
Dificultate traseu: Ușor spre mediu
Durata: cca. 6 ore
Pentru participarea la această drumeție aveți nevoie de: ghete sau bocanci cu talpă mai rigidă, de preferință cramponată; bluză de corp / tricou tehnic, polar / fleece și o jachetă de protecție pentru vânt sau ploaie. Bețele de drumeție v-ar fi de mare ajutor.
Dacă nu sunt minim 15 participanți, evenimentul nu se va ține.

*Evenimentul este organizat doar pentru tineri până în 35 de ani.

Taxa de participare: 30 lei/persoană
Ghid: Troancă Dumitru