Zbor în lumea fluturilor
Natural History Museum
Str. Cetăţii, Nr. 1, Sibiu
Wednesday, 29th July 2026
- Sunday, 20th September 2026
12:00 - 17:00
Tickets coming soon
About
Expoziția temporară: Zbor în lumea fluturilor
Locația: Muzeul de Istorie Naturală, Sala Multimedia, Strada Cetății nr. 1
Vernisaj: Miercuri, 29 iulie, ora 12:00
Perioada expoziției: 29.07-20.09.2026
Curatori: Țicu Silviu, Stănciugelu Maria, Păpureanu Ana-Maria (Muzeul Național Brukenthal)
Colaboratori: Adrian Tudose (membrul Asociației Fotografilor de Natură din România – Forona), Sasu Maria, Trif Nicolae (Muzeul Național Brukenthal).
Invitat de onoare: domnul Prof. dr. dr. h.c. László Rákosy, profesor în cadrul Facultății de Biologie și Geologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), președintele Societății Lepidopterologice Române (SLR).
Colecția de lepidoptere (fluturi și molii) din cadrul Muzeului de Istorie Naturală din Sibiu, compartiment al Muzeului Național Brukenthal, reprezintă una dintre cele mai vechi colecții entomologice de acest fel din România, exemplarele fiind datate începând cu 1827.
Timp de sute de ani, colecția de lepidoptere a muzeului a crescut considerabil ca rezultat al activității membrilor Societății Ardelene de Științele Naturii din Sibiu (Siebenbürgischer Verein für Naturwissenschaften zu Hermannstadt), prin campaniile de colectare desfășurate pe teritoriul actual al României dar și în străinătate, prin intermediul schimburilor cu specialiști din alte țări. Dintre colecționarii care au contribuit la colecția de fluturi îi amintim pe doctorul Daniel Czekelius (1857-1937), doctorul Eugen Worell (1884-1961), doctorul Victor Weindel (1887-1966), Heinrich Hann von Hannenheim (1895-1971), farmacistul Wilhelm Weber (n. 1916), profesorul Rolf Weyrauch (1906-1984).
Expoziția temporară prezintă peste 400 de specii exotice și autohtone de fluturi și molii din colecția entomologică a muzeului. Aceste specii provin din România, America de Sud (Peru, Brazilia, Argentina, Columbia, regiunea Amazonului), Mexic, Cuba, America de Nord, Africa, Madagascar, Australia, Japonia, India, Indonezia, Taiwan, China, Thailanda, Insulele Solomon, Malaysia, etc.
În cadrul expoziției pot fi admirate specii de fluturi și molii deosebite, remarcabile prin dimensiunile impresionante, coloritul spectaculos, adaptările surprinzătoare și distribuția lor geografică restrânsă, unele fiind endemice și întâlnite exclusiv în anumite regiuni ale lumii.
Publicul va putea admira în expoziție și lucrările fotografului Adrian Tudose, lucrări realizate în cadrul proiectului Lepidoptera, un proiect fotografic dedicat universului fascinant al fluturilor și importanței conservării biodiversității. Proiectul Lepidoptera a fost prezentat pentru prima dată în anul 2025, la Brașov, în cadrul Linx Film Festival, fiind ulterior găzduit de Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București, iar în 2026, expoziția a ajuns la Muzeul de Artă din Piatra Neamț. Expoziția temporară Zbor în lumea fluturilor continuând astfel parcursul itinerant al proiectului. Proiectul Lepidoptera s-a născut din pasiunea autorului pentru studiul fluturilor și din dorința de a aduce în atenția publicului frumusețea și fragilitatea acestor specii. Prin imaginile expuse, autorul urmărește să stimuleze interesul pentru natură și să atragă atenția asupra importanței protejării biodiversității. Expoziția reunește o selecție de fotografii realizate de-a lungul mai multor ani, surprinzând specii de fluturi din România și din diverse regiuni ale Europei. Imaginile evidențiază diversitatea și frumusețea acestor insecte, oferind vizitatorilor o experiență vizuală și educativă.
Expoziția temporară „Zbor în lumea fluturilor” invită publicul să descopere patrimoniul entomologic al Muzeului Național Brukenthal și frumusețea fascinantă a lepidopterelor din întreaga lume. Îmbinând valoarea științifică a colecției cu expresivitatea fotografiei de natură, expoziția oferă o experiență educativă și estetică, evidențiind importanța cunoașterii și conservării biodiversității.
Discursul expozițional este completat de prezența domnului Prof. dr. dr. h.c. László Rákosy, profesor în cadrul Facultății de Biologie și Geologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), președintele Societății Lepidopterologice Române (SLR).