Se desființează locuri de parcare de pe Calea Dumbrăvii

Se desființează locuri de parcare de pe Calea Dumbrăvii

November 23, 11:18 AM
Press release

Odată cu operaționalizarea Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est Sibiu în sediul construit pe Calea Dumbrăvii, conducerea acestuia a solicitat aplicarea măsurilor care să asigure condițiile minimale de siguranță prevăzute în normativele specifice NATO, în cazul clădirilor în care funcționează astfel de instituții. Aceste măsuri au fost avizate prin proiectul tehnic elaborat pentru construcția clădirii cu această destinație.

Prin urmare, Comisia de Sistematizare a Circulației a analizat solicitarea în ședința din data de 8 noiembrie 2023, în contextul necesităților de securitate indicate. A fost avizată astfel desființarea locurilor de parcare de pe tronsonul dintre str. Lomonosov și str. Nicolaus Olahus, pe partea străzii pe care sunt situate clădirile Comandamentului NATO.

Desființarea acestor locuri de parcare va fi implementată în teren din data de 4 decembrie. Precizăm că spațiile de parcare de pe partea opusă a străzii vor rămâne în continuare la dispoziția publicului.

Primăria Sibiu

Other News

Primăria Sibiu a semnat contractul pentru achiziția a 30 de autobuze electrice pentru extinderea transportului public în Zona Metropolitană

Primăria Sibiu a semnat contractul pentru achiziția a 30 de autobuze electrice pentru extinderea transportului public în Zona Metropolitană

Press release

Primăria Sibiu lucrează la eficientizarea energetică a 3 clădiri de blocuri din Sibiu

Primăria Sibiu lucrează la eficientizarea energetică a 3 clădiri de blocuri din Sibiu

Press release

Se primesc cereri pentru atribuirea amplasamentelor destinate comerțului alimentar pe strada N. Bălcescu

Se primesc cereri pentru atribuirea amplasamentelor destinate comerțului alimentar pe strada N. Bălcescu

Press release