Cetățenii ucraineni pot depune cereri pentru decontarea cazării și hranei

May 16, 3:19 PM
Press release

Reamintim că, începând cu data de 1 mai 2023, cetățenii ucraineni pot depune cereri la Direcția de Asistență Socială Sibiu, cu sediul pe bulevardul Victoriei nr. 1-3, pentru a primi direct din partea Statului sumele necesare plății cazării și hranei. Refugiații ucraineni primesc 600 lei/persoană/lună pentru hrană, iar pentru cazare persoanele singure primesc 750 de lei/lună, iar familiile 2.000 de lei/lună.  
 
Pentru a veni în sprijinul acestor persoane, facem câteva precizări cu privire la procedură, acești cetățeni trebuind să depună o cerere, în primele 5 zile lucrătoare ale fiecărei luni și să îndeplinească câteva condiții:
 
·        În prima lună, cetățenii ucraineni nu trebuie decât să depună cererea, fără a îndeplini alte condiții și vor primi sumele necesare cazării și hranei. Pentru luna mai, spre exemplu, cererea poate fi depusă până la finalul lunii.
·        Pentru următoarele trei luni, odată cu depunerea cererii trebuie să facă dovada că sunt înregistrați la AJOFM, ca fiind în căutarea unui loc de muncă și vor primi decontarea pentru hrană și cazare. Cererile se depun în primele 5 zile lucrătoare ale lunii. 
·        Pentru următoarele patru luni cetățenii ucraineni trebuie să depună cererea, dar și să facă dovada că sunt angajați. Vor primi decontarea doar pentru cazare. Și în acest caz cererile se depun în primele 5 zile lucrătoare ale lunii. 
 
Documentele se depun la camera E66, pe b-dul Victoriei, nr. 1-3, iar condițiile de acordare și modelele de cereri se găsesc aici: https://tinyurl.com/2jenjmrb 
 
Orice alte informații se pot obține la tel. verde 0800811811, la tel. 0269208808, sau prin e-mail la adresa refugiati.ua@sibiu.ro.

Primăria Sibiu

Other News

Primăria Sibiu a semnat contractul pentru achiziția a 30 de autobuze electrice pentru extinderea transportului public în Zona Metropolitană

Primăria Sibiu a semnat contractul pentru achiziția a 30 de autobuze electrice pentru extinderea transportului public în Zona Metropolitană

Press release

Primăria Sibiu lucrează la eficientizarea energetică a 3 clădiri de blocuri din Sibiu

Primăria Sibiu lucrează la eficientizarea energetică a 3 clădiri de blocuri din Sibiu

Press release

Se primesc cereri pentru atribuirea amplasamentelor destinate comerțului alimentar pe strada N. Bălcescu

Se primesc cereri pentru atribuirea amplasamentelor destinate comerțului alimentar pe strada N. Bălcescu

Press release