Proceduri de achiziție pentru modernizarea a două pasaje pietonale

Proceduri de achiziție pentru modernizarea a două pasaje pietonale

July 24, 9:40 AM

Primăria Sibiu reia procedurile de achiziție pentru execuția lucrărilor de reamenajare a pasajelor subterane pietonale Dumbrava și Lupeni, după ce la prima procedură organizată pentru fiecare dintre cele două investiții nu au fost depuse oferte.

Modernizarea pasajului pietonal subteran de la Magazinul Dumbrava este o investiție estimată la peste 4 milioane de lei, iar constructorii interesați sunt așteptați să depună ofertă până în 19 august 2026. Acest pasaj pietonal din centrul Sibiului se va transforma complet prin lucrări de modernizare care vor include:

  •  Reabilitarea infrastructurii pasajului, prin realizarea unor fundații de beton noi și a hidroizolațiilor
  •  Noi instalații de canalizare pluvială care să preia mai eficient cantitățile mari de apă, urmând să se amenajeze 2 grupuri de pompare
  •  Refacerea instalațiilor de iluminat, a celor sanitare, termice și de ventilare din toaletele publice
  •  Crearea unor lifturi și montarea de marcaje tactilo-vizuale pentru persoanele cu dizabilități
  •  Refacerea finisajelor exterioare – placări, jardiniere noi, instalarea de bănci
  •  Modernizarea finisajelor interioare, prin placarea cu granit, refacerea pavajului din pasaj și realizarea de tavane noi. O amenajare inedită va fi un perete din pasaj care va fi dotat cu iluminare interactivă, ce va reacționa vizual la trecerea pietonilor. Va fi montat aici și un panou opac care poate fi utilizat pentru instalații interactive temporare de artă vizuală. Pentru informarea privind diversele evenimente și activități publice, în pasaj se vor instala și panouri multimedia LED.

Este în curs și o procedură de achiziție pentru modernizarea pasajului pietonal subteran Lupeni, care face legătura dintre zona Gării și cartierele Lazaret – Lupeni. Lucrarea este evaluată la aproape 1,5 milioane de lei, iar constructorii pot depune oferte până în 20 august.

  •  Se vor crea platforme elevatoare pentru persoanele cu dizabilități la ambele intrări și se vor instala suprafețe de avertizare tactilo-vizuală
  •  Finisajele, pereții și scările interioare vor fi înlocuite sau reabilitate. Scările de acces și pardoselile din pasaj vor fi finisate cu plăci de granit antiderapant. Tencuielile de pe tavan vor fi refăcute, iar placarea pereților va fi reabilitată
  •  Copertinele existente la ambele intrări vor fi înlocuite cu unele mai rezistente la acte de vandalism
  •  Iluminatul în pasaj va fi modernizat, urmând să fie utilizate benzi LED
  •  Spațiile exterioare din zona intrărilor vor fi îmbunătățite ca aspect, inclusiv prin schimbarea soluției de pavare.

Primăria Sibiu

Other News

August 14, 2026

Construcția creșei noi de pe strada Viitorului, finalizată. Încă 110 locuri ...

Construcția creșei noi, de pe strada Viitorului nr. 28A, a fost finalizată! Investiția este realizată de Compania Națională de Investiții (CNI), cu finanțare europeană nerambursabilă din PNRR și co...

Primăria Sibiu Published By Primăria Sibiu
August 12, 2026

O porțiune a străzii V. Aurie se închide temporar pentru îndepărtarea resturi...

Situația acoperișului prăbușit de pe un bloc de pe str. V. Aurie a fost discutată astăzi, 12 august, în ședința Comisiei de sistematizare a circulației. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sib...

Primăria Sibiu Published By Primăria Sibiu
August 12, 2026

Șoseaua Alba Iulia, tronsonul dintre str. Salzburg și str. Europa Unită, înch...

Lucrările de reparații ale carosabilului pe șoseaua Alba Iulia, tronsonul dintre sensurile giratorii de la intersecția cu str. Salzburg și respectiv str. Europa Unită, au avansat. Constructorul T...

Primăria Sibiu Published By Primăria Sibiu