Programul educațional “Școala la muzeu” continuă și în noul an școlar

Programul educațional “Școala la muzeu” continuă și în noul an școlar

August 25, 2:16 PM

Inițiat în martie 2025, programul educațional “Școala la muzeu” este propus să continue și în anul școlar 2026-2027. În acest sens, Primarul Astrid Fodor a înaintat spre aprobarea Consiliului Local un proiect de hotărâre ce va fi discutat în ședința din această lună. 

“Aproape 9.900 de elevi sibieni s-au bucurat de intrarea gratuită în Muzeul Național Brukenthal, în Muzeul în aer liber ASTRA și în cel al Bisericii Evanghelice în anul școlar 2025-2026. Propun să păstrăm acest program în noul an școlar și să adăugăm și Biblioteca Județeană ASTRA cu Muzeul Asociațiunii între unitățile care și-au deschis astfel porțile copiilor și tinerilor. Acest program și contribuția financiară pe care o acordăm se adaugă proiectelor pe care le cofinanțăm prin Agenda Educațională, de Tineret, Culturală și Sportivă, dedicate copiilor, tinerilor și educației lor.” (Astrid Fodor, Primarul Municipiului Sibiu)

Reamintim în ce constă acest Program: 
Datorită unui parteneriat pe care Primăria Sibiu îl încheie cu muzeele participante, elevii și profesorii însoțitori au intrare gratuită, parte din tarif fiind acoperit de Primăria Sibiu, iar cealaltă parte de către muzeele respective. Programul se va desfășura în perioada anului școlar, adică între 7 septembrie 2026 și 18 iunie 2027. Mai mult decât simplul acces în incinte, elevii vor beneficia și de tururi tematice ghidate și de asistența personalului specializat.

Unitățile muzeale participante
  • Din cadrul Muzeul Național Brukenthal, se vor putea vizita Palatul Brukenthal (Piața Mare), Muzeul de Istorie – Casa Altemberger (str. Al. Odobescu), Muzeul de Istorie Naturală (str. Cetății), Muzeul de Istoria Farmaciei (Piața Mică), Muzeul de Artă Contemporană (str Tribunei) și Muzeul de Istorie Cinegetică August von Spiess (str. Școala de Înot).
  • Din cadrul Complexului Național Muzeal Astra se vor putea bucura de Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.
  • Muzeul Bisericii Evanghelice – Casa Teutsch 
  • Biblioteca Județeană ASTRA, care cuprinde Palatul ASTRA, Compartimentul de Colecții Speciale, Muzeul Asociațiunii și sala festivă. 

Cine poate beneficia: elevii claselor 0 – XII și profesorul care îi însoțește.

Cu ce contribuie Primăria Sibiu în derularea acestui program: 
Administrația locală va aloca 576.000 de lei prin care va asigura contribuția la acoperirea taxei de intrare în unitățile muzeale ale celor 4 parteneri. 






Primăria Sibiu

Other News

August 25, 2026

Lucrări de reparații pe b-dul V. Milea. Noi lucrări la rețeaua de apă avizate...

Lucrări de reparații pe trotuare și carosabil, efectuate de Primăria Sibiu. În cadrul contractului de întreținere și reparații ale străzilor din Sibiu, se va interveni pe următoarele străzi:  • Pe ...

Primăria Sibiu Published By Primăria Sibiu
August 20, 2026

Lucrări la rețelele de utilități și refacere după astfel de intervenții, în curs

SC Apă Canal continuă lucrările la rețelele de apă și canalizare în oraș. În acest sens, la cererea constructorilor contractați de acest operator, Comisia pentru sistematizarea circulației a avizat...

Primăria Sibiu Published By Primăria Sibiu
August 18, 2026

Încep lucrări pe strada Henri Coandă, pentru descongestionarea traficului la ...

Vineri, 14 august, Primăria Sibiu și asocierea de firme Nord Construct SRL – Terra Building SRL au semnat contractul de lucrări pentru lărgirea unui tronson al străzii Henri Coandă, cel cuprins înt...

Primăria Sibiu Published By Primăria Sibiu