Construcția primului centru de colectare a deșeurilor din Municipiul Sibiu, aproape finalizată

Construcția primului centru de colectare a deșeurilor din Municipiul Sibiu, aproape finalizată

November 8, 1:00 PM
Press release

Începute în luna iunie a acestui an, lucrările de amenajare a primului centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar pe șoseaua Alba Iulia, pe un teren de peste 2.400 mp, se apropie de finalizare. Stadiul execuției acestora a ajuns la 82%.

Până în prezent s-a așezat balastul stabilizat pe carosabilul viitorului drum de acces, s-au montat rigolele pentru scurgerea apelor pluviale și căminele, iar în spațiile verzi s-a așternut umplutura de pământ vegetal. Stâlpii pentru iluminatul public au fost, de asemenea, instalați.

Pentru amplasarea containerului frigorific și a celui în care vor fi amenajate spațiile administrative au fost turnate plăcile din beton pentru fundații.

În perioada următoare, până în 6 decembrie – termenul contractual de finalizare – se va așterne și asfaltul pe drum, se vor amenaja zonele verzi prin plantarea a aproape 80 de arbori și se va instala cântarul auto cu ajutorul căruia se va determina greutatea deșeurilor aduse în cantități mai mari.

Odată finalizat, în acest centru sibienii vor putea aduce următoarele deșeuri care nu pot fi colectate în containerele de acasă sau în cele de lângă bloc fie din cauza tipului, fie din cauza dimensiunilor:

  • reciclabilele și biodeșeurile, deșeurile voluminoase, inclusiv textile, mobilier, etc
  • deșeurile periculoase (ex: baterii și acumulatori uzați, medicamente expirate, lacuri șivopsele uzate, cleiuri și adezivi, combustibili, uleiuri, lichid de frână & lubrifianți, doze de spray & recipiente sub presiune care încă au conținut, etc)
  •  deșeurile din construcții
  •  echipamentele electrice și electronice
  •  anvelope și baterii uzate

Această investiție însumează 2,8 milioane de lei, fiind finanțată din fonduri europene obținute de Primăria Sibiu prin PNRR.

Reamintim că un al doilea centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar va fi construit de Primăria Sibiu pe Dealul Gușteriței. Și acest proiect este în curs de implementare, până în prezent realizându-se studiul de fezabilitate și proiectul tehnic. Primăria Sibiu a demarat și procedura de achiziție pentru execuția lucrărilor, aceasta fiind în curs, fiind depuse 3 oferte care vor fi evaluate în următoarea perioadă.

Primăria Sibiu

Other News

Primăria Sibiu a semnat contractul pentru achiziția a 30 de autobuze electrice pentru extinderea transportului public în Zona Metropolitană

Primăria Sibiu a semnat contractul pentru achiziția a 30 de autobuze electrice pentru extinderea transportului public în Zona Metropolitană

Press release

Primăria Sibiu lucrează la eficientizarea energetică a 3 clădiri de blocuri din Sibiu

Primăria Sibiu lucrează la eficientizarea energetică a 3 clădiri de blocuri din Sibiu

Press release

Se primesc cereri pentru atribuirea amplasamentelor destinate comerțului alimentar pe strada N. Bălcescu

Se primesc cereri pentru atribuirea amplasamentelor destinate comerțului alimentar pe strada N. Bălcescu

Press release