Back to school 👉 Back to fun

Back to school 👉 Back to fun


Sună cumva clopoțelul? Da, ai auzit bine, școala e pe cale să înceapă din nou, la data de 11 septembrie. Pentru că știm foarte bine că cei mici au nevoie și de alte activități care să îi relaxeze după orele de școală și să contribuie la dezvoltarea lor, venim cu o serie de propuneri de activități extrașcolare. 

Ateliere și activități creative

Creativitatea copiilor trebuie susținută încă de la cele mai fragede vârste și menținută chiar și atunci când aceștia cresc. Astfel, latura lor artistică nu va fi inhibată și se vor dezvolta armonios din acest punct de vedere. 

Dacă micuțul tău are o anumită înclinație sau dorești să îl ajuți să își găsească o astfel de pasiune, la Sibiu poți apela la mai multe centre educative și asociații care desfășoară cursuri și ateliere din domeniul artei.

  • Palatul copiilor - Ateliere de teatru, muzică, desen/pictură, ceramică, cursuri de vioară și chitară etc. 
  • Sibiu Junior - Ateliere de creație, arhitectură, desen, lectură, stand up comedy și ateliere de dezvoltare personală cum ar fi public speaking și stima de sine.
  • Studyinno - Cool Afterschool - Cursuri de șah, chitară, teatru, teatru de păpuși, arhitectură, olărit, reportaje, autocunoaștere etc. 
  • Școala populară de arte și meserii Ilie Micu - Cursuri de muzică și canto, artă dramatică, pictură/grafică.
Sursa foto: Facebook Sibiu Junior

Știință și tehnologie

Cunoștințele din domeniile reale sunt și ele foarte importante, ajutându-i pe copii să înțeleagă mai bine lumea din jurul lor, să își dezvolte capacitatea mentală și să se pregătească ușor ușor pentru ceea ce vor să devină atunci când cresc. 

Așadar, dacă cel mic este atras de știință sau tehnologie, la Sibiu există și programe care îi pot oferi cursuri practice, precum: 

  • Științescu Hub - Ateliere și cursuri de chimie, astronomie, robotică, dentrologie (studiul arborilor și arbuștilor) etc. 
  • Palatul copiilor - Cercuri de matematică, electronică, informatică, aeromodele-rachetomodele, navomodele etc. 
  • Code Master - Cursuri de robotică, programare, realitate virtuală și design (Printare 3D și editare foto-video)
  • CoderDojo Little Dragons - Cluburi de programare pentru copii
  • Logiclub Smart - Cursuri Soroban (aritmetică mentală japoneză), dar și pregătire matematică pentru Evaluarea Națională, clasele a VI-a, a VII-a și a VIII-a.
  • Logischool Sibiu - Cursuri de programare, robotică - LEGO, introducere în IT, producție și editare video.
Sursa foto: Facebook Code Master

Sport

Sportul este, poate, una dintre cele mai plăcute și sănătoase activități pe care le poate face copilul tău. Din fericire, micuțul tău poate alege să practice sportul care simte că i se potrivește cel mai bine.

La Sibiu, cluburile sportive abia așteaptă să îl primească în echipele lor:
  • Clubul Sportiv Municipal Sibiu - Înot, judo, box, atletism, patinaj viteză etc. 
  • Palatul copiilor - Karting, orientare turistică, ecoturism
  • Pamira tennis
  • Tennis Fox
  • Clubul Sportiv Terrasportika - Arte marțiale
  • Tigrii Team - Fotbal
Sursa foto: Tennis Fox

Dansuri

Dansul îți va ajuta copilul nu doar să fie în formă, dar acesta se va și relaxa și distra alături de alți copii. Și cine știe, poate va dezvolta o adevărată pasiune, ajungând chiar la performanță. 

În acest sens, mai multe școli de dans vin în ajutorul tău:

  • StArt Ballet Studio 
  • Scoala de Balet Arabesque
  • Ballet Fusion
  • Hugo Dance Academy -  Dansuri moderne și latino
  • Școala de dans Ioan Macrea - Dansuri populare 
  • Mirajul dansului - Dansuri moderne
Sursa foto: Ballet Fusion Sibiu

Similar Suggestions

Magia sărbătorilor învăluie Sibiul, iar clădirile devin adevărate decorațiuni urbane 🎁
Sibiul în culorile toamnei 🍁 Descoperă cele mai „instagramabile” locuri din oraș
🎬 Istoria Filmului la Sibiu: Descoperă peliculele filmate în oraș și împrejurimi
Sibiu, orașul artei: 10 ani de SISAF și o multitudine de galerii și expoziții
Delicii răcoritoare pentru zile toride la Sibiu