Mikhail Baryshnikov, neobositul dans cu viața

Dintr-o înregistrare încețoșată de vreme, urmăresc silueta unui tânăr care se rotește amețitor de perfect. Cabriolele-i par a fi neatinse de gravitație. Dansul îi este felul de a merge prin viață, elegant și mândru. Generația sa i-a zis rege al dansului, dar regele și-a dorit mereu mai mult decât o coroană. Astăzi, „dumnezeul dansului” – Mikhail Baryshnikov, este mult mai mult decât un dansator-legendă.

Părul, odinioară de culoarea grâului copt, i-a albit. Nici trupul nu i-a fost ferit de însemnele trecerii timpului. Dar la 69 de ani, faimosul dansator rus, emigrat în America, este un exemplu de artist care îmbătrânește frumos în mișcare.
„Dansul este… căutare de sine”, obișnuiește adeseori să repete Baryshnikov. „Nu încerc să dansez mai bine decât toți ceilalți. Tot ce încerc e să dansez mai bine decât mine însumi.” De la 11 ani, de când s-a înscris la balet, micul Mișa, energic, atletic, dar tăcut și retras, a urmat (conștient sau nu) acest crez.

„Aveam baletul clasic în sânge”, mărturisește Baryshnikov. Pe străzile orașului său natal, Riga (Letonia), Mișa era văzut adeseori mergând pe vârfuri. Așa spera că va scăpa de necazul unor centimetri ce-i lipseau pentru înălțimea unui dansator perfect. Problema centimetrilor-lipsă (are 1,68 cm) Baryshnikov nu o va rezolva niciodată, însă prin dans va găsi libertatea care-i era atât de străină în familie.

Tatăl său, colonel în armata rusă, stalinist convins, l-a învățat de timpuriu efectele distructive ale tiraniei. Mama sa, fire sensibilă și artistică, s-a sinucis când Mișa era doar un adolescent. Circumstanțele nefaste nu-l vor opri însă să-și continue studiile. În 1964 a fost admis la Institutul Coregrafic Vaganova (Sankt Petersburg) și, în scurt timp, începe să cucerească premii și medalii de aur la competiții internaționale de balet. În 1967 a debutat în Giselle ca balerin al Teatrului Mariinsky, numit anterior Kirov.

La sfârșitul anilor ’60 era unul dintre cei mai cunoscuți balerini din Rusia, având privilegiul să călătorească în turnee prin numeroase țări. Era unul dintre artiștii, care după presupunerile KGB-ului, nu ar fi fost capabil să fugă din URSS. Avea o situație financiară bună, un apartament spațios și o mașină cu șofer personal (un lux la vremea respectivă); admirația frenetică a publicului și roluri importante în spectacole; avea prieteni, o logodnică și un pudel, Foma. Și totuși, în 1974, după un spectacol din Canada, Baryshnikov reușește să evadeze și nu se va mai întoarce niciodată pe meleagurile ruse. „Când am plecat, am ieșit de sub controlul regimului, dar am dobândit responsabilitate totală față de mine însumi”, își va aminti acesta după ani.

Cover photo: Secvență din spectacolul Brodsky/Baryshnikov