The Public Bath

Alipită Bisericii Romano-Catolice Iezuite „Sf. Maria” (1726-1733) clădirea face parte din complexul eclezial ridicat în 1739 pe locul unor clădiri publice demolate, mai puţin subsolurile în care sunt prezente elementele specifice construcţiilor Sibiului gotic. De asemenea, corpul din dreapta din Piaţa Mare păstrează şi parterul vechii clădiri din sec. XV. Clădirea a fost destinată locuirii preoţilor bisericii şi Colegiului Iezuit. Întregul complex a fost edificat în spiritul contrareformei promovate de Casa Habsburg ca suverani ai Imperiului şi principi ai Transilvaniei într-un oraş profund protestant. Ansamblul arhitectonic – biserica, colegiu - este ilustrativ ca citat cultural specific expresiei iluminismului vienez.

Încă din secolul al XV-lea în această casă a funcţionat monetăria Sibiului, a aparţinut iniţial unor bancheri florentini, apoi patricianului Georg Hecht, primar al Sibiului (1493) proprietatea trecând în stăpânirei familiei Wayda timp de 237 de ani când a fost vândută cu 20.000 de guldeni „Universităţii Săseşti”(1821). Construcţia iniţială este edificată în secolul XIV şi modificată în secolul XV, substanţa murală păstrează elemente ale goticului târziu la toate nivelele, bolţi cu nervuri, profilatură, portaluri gotice. Actualul aspect al faţadei a rezultat printr-o „modernizare” din secolul XIX care a modificat complet faţada proprie stilului Renaşterii al faţadei originare. Casa rămâne reprezentativă prin numeroasele elemente gotice şi de renaştere conţinute în interior.

Located at 1440 m in the Cindrel Mountains, Păltiniș is the oldest mountain resort in Romania and one of the favorite winter sports destinations. During summer the meandering trails through alpine pastures and glacier lakes attract all kinds of hiking and biking lovers. The hotels and pensions in Păltiniș are famous for their exquisite accomodation and high quality services. After a few hours of skiing or an unforgettable stroll, you can relax in a SPA and enjoy culinary feasts and top amenities. The Păltiniș Hermitage, with its old wooden church, the Hohe Rinne spring that gave the old German name of the resort, the adventure park nearby, the ski runs and the countless mountain trails are good reasons to chose Păltiniș for a dream holiday in the heart of the mountains.

On the place where the brewery stands, there was an earlier distillery, built around 1740 by a group of Saxons from Cisnadie. In 1782, the doctor Ioan Piuariu-Molnar bought it raised a new building in the backyard, in which he installed knitting and weaving machines, with all the opposition of the Saxon guilds in Cisnădie and Sibiu. After his death, his son sold the property. Between 1912 and 1913, the brewery was built in the same yard, and became known as Thomas Binder & Sons Brewery. The owner's ambitions were great: the factory was equipped with imported boilers, and he hired experienced workers from Bohemia. At the beginning, the brewery produced 10000 hl of blonde beer called Rex and black beer called Bock. I time, the production increased, but the building was damaged during the First World War. In 1948, the Romanian State nationalized the brewery and changed its name to Bere Sadu. Its production reached 220.000 hl per year. In 1995, the brewery was again privatized, and produced beer until 2000, when it was finally closed. Here are some of the beers produced over time: Cibin (11º), Binder (12º), Trei Stejari (12,5º), Sadu (13º), Dumbrava (16º), Porter black (20º).

În clădirea principală a Centralei hidroelectrice de mica putere Sadu I, la 19 septembrie 1996, cu ocazia aniversării unui secol de la punerea sa în funcţiune, a fost inaugurat Muzeul Energetic Sadu I, care cuprinde exponate din domeniul producerii, transportului şi distribuţiei energiei electrice din zona Sibiului. Muzeul- un prețios lăcaș de istorie a electro-energeticii românești- este amenajat la etaj, în fostele locuinţe ale personalului care îşi desfăşurase activitatea în centrală. În cele trei săli sunt expuse obiecte care evocă istoricul Uzinei Electrice de la Sadu I: în prima prima sală, „Cronos”, se găsesc panouri reprezentând diferite faze ale construcţiei, iniţiatorii, finanţatorii şi constructorii (Carl Wolf, Partenie Cosma, Oskar von Miller), alături de utilaje, schițe, documente şi acte, lămpi folosite la iluminatul public în primii ani ai secolului trecut, dar și exponate ce relevă idei de utilizarea curentului electric în diferite momente ale secolului XX (imagini surprinse din etape ale unor proiecte considerate drept îndrăznețe pentru perioada interbelică, cum ar fi tramvaiul electric de la Sibiu, utilizarea energiei electrice în agricultură, centrale telefonice, ceasuri electrice, ș.a.); sala a doua, intitulată „Vulcan”, ne introduce în atmosfera epocii, aici găsindu-se biroul directorului, birouri ale angajaţilor, echipamente de protecţie şi întreţinere, un spațiu destinat instrumentelor utilizate în birourile de proiectare ale acelor timpuri, fotografii de epocă; în fine, în cea de-a treia şi ultima sală, „Hermes”, sunt etalate materiale care evocă amenajarea hidrocentralei Sadu V (planuri, proiecte, macheta în relief a văii, șantierul, uzina). Sigmund Dachler a fost inginerul care a asigurat o bună perioadă de timp buna funcţionare a respectivului obiectiv industrial.

Casa memorială Dr. Ioan Piuariu Molnar (medic oculist, 1149-1815) – este situată pe strada cu acelaşi nume la numărul 4.

Biserica este aşezată în centrul satului şi este declarată monument istoric. Data exactă a construcţiei nu este stabilită documentar şi nici nu s-au găsit mărturii în această privinţă. Biserica are forma de corabie fără abside laterale şi este acoperită cu ţiglă. Are un singur turn. Pereţii sunt din lemn de brad şi sunt tencuiţi cu var. Turnul este de asemenea din lemn de brad dar este îmbrăcat în întregime cu tablă zincată, cu excepţia acoperişului pe care se află ţigla. În 1958, în pronaos, s-a făcut un pod pentru cor şi tineret. Mai important la această mică biserică din lemn sunt icoanele pictate în ulei pe o scândură datând de la începutul sec. al XIX-lea.Aceasta de află aşezată pe tâmpla Sfântului Altar şi poartă semnătura lui “Ioan Boicean zugrav”. Celelalte 4 icoane de pe iconostas sunt făcute de acelaşi pictor.

Biserica are hramul “Adormirea Maicii Domnului”, şi este aşezată în partea de sus a comunei pe un loc mai ridicat , fiind monument istoric. Data exactă a construcţiei, nu poate fi precizată cu exactitate, piatra de mormânt aflată lângă zidul de miazăzi (înfiptă în pămant), de forma dreptunghiulară păstrează inscripţia, scrisă cu caractere chirilice: “Sub această piatră zac oasele robului lui Dumnezeu jupân Ilie Cujmăreţ din Kiprovat”, mort în leatul lui Hristos 1719″. Posibil ca Ilie Cujmăreţ să fie unul din negustorii bulgari care pentru a-şi vinde articolele de argintărie băteau toate satele la începutul sec. al XVIII-lea. Faptul că inscripţia este extinsă pe marginea pietrei de jur împrejur, poate duce la concluzia că iniţial piatra a fost acoperiă al unui mormânt din interiorul bisericii, iar cu ocazia lucrărilor de lărgire a bisericii a fost scoasă şi înfiptă în afara bisericii. S-a constatat că în interiorul bisericii actuale se găsesc resturi din fundaţiile de altare ale celor două biserici mai vechi din comună, atestate documentar în 1358.De asemenea s-au găsit oseminte şi monezi de argint datând din sec. XVI. Pe o cărămidă din partea interioară dinspre nord a zidului de la turnul bisericii, se află încrustată inscripţia: “Zidari Oprea de Făgăraş 1757″, iar pe acoperişul turnului este săpat în zid anul 1795. Biserica are forma de corabie fără abside laterale şi este acoperită cu ţiglă. Are un singur turn cu acoperişul în formă de două bulburi de ceapă suprapuse, cea de la bază fiind mai mare. Acestea sunt din tablă zincată. Pereţii bisericii sunt din piatră şi cărămidă şi au o grosime de 1,3 metri. Pereţii turnului sunt ornamentaţi cu ghirlande de cercuri şi ovale întretăiate făcute din cărămidă roşie, vizibile în albul tencuielilor. În interior biserica are trei bolte succesive, cea din mijloc mai înaltă şi cu o formă de calotă sferică. Sub bolta din faţă se află fundamentele sub formă de semicerc ale celor două altare ale fostelor biserici şi care se termină unde este iconostasul actualului altar. În sec.. XVIII, s-a adăugat noul altar şi turnul bisericii în mărimea actuală. Cu acel prilej s-a făcut o modificare şi la pronaos construindu-se actuala boltă. Cea mai veche parte a clădirii actuale este cea din mijloc. Aceasta o confirmă pictura care este în frescă, executată în trei etape şi de trei calităţi deosebite. Cea mai veche şi valoroasă pictură este cea din mijlocul naosului şi de pe pereţii laterali ai pronaosului. În pronaos tavanul fiind făcut ulterior are şi altă pictură însă tot în frescă. De asemenea, în partea din fata naosului şi în altar, pictura este tot în frescă, dar deosebită de celelalte. S-au făcut în deceniul 8 restaurări ale picturii în stilul tempera.

Comuna Sadu, atestată documentar din anul 1383, este poarta de intrare în munţii Lotrului şi Cindrelului, fiind situată în sudul Transilvaniei, la 18 km sud de Sibiu, pe valea râului Sadu (Valea Sadului), în zona de contact dintre Depresiunea Sibiului şi Munţii Cibinului. În comuna Sadu se poate ajunge din două direcţii: dinspre Sibiu (25 km) prin Cisnădie (DJ106C), străbătând terenuri pe care se succed alternativ păduri şi fâneţe, sau din Tălmaciu (7 km), pe drumul desprins din centrul oraşului către vest (DJ105G), drum care însoţeşte apa râului Sadu printr-o zonă cu multe terase. Obârșia comunei Sadu se pierde în negura vremurilor, fiind socotită pe drept cuvânt una din cele mai vechi așezări rurale de pe pământul Transilvaniei. Una din cele mai vechi referiri la Sadu dateaza din anul 1210. Intr-un document de atunci se face precizarea ca in oastea comitelui Ioachim al Sibiului se aflau, alaturi de sasi si secui, un numar important de romani ca „pazitori ai cetatilor de granita”. Multi dintre ei proveneau chiar din Sadu. Asezarea Sadu a ocrotit la sanul ei numai oameni liberi, pastratori dirji ai legii celei vechi, ai limbii, ai portului si ai obiceiurilor. Chiar atunci cand, prin constrangere, regii unguri din familia Arpad, ca Geza al II-lea, Andrei al II-lea si Bela al IV –lea, le-au impus sa primeasca in preajma lor colonisti din Apus, ei nu s-au lasat striviti de jugul iobagiei. Sat de margine fiind, locuitorii Sadului mistuiti fiind de dorul de libertate, dispuneau in vremuri de restriste intre altele, de o puternica arma de lupta: emigrarea. Treceau adica la fratii lor de la sudul Carpatilor, bine stiind ca, pana la urma, prigoana va slabi pentru-ca „golindu-se tara de oameni nu va mai avea cine plati darile”. Sadu este un sat de margine romanesc model, in care setea de adevar si dreptate au fost temeiuri puternice de viata.