E timpul pentru relaxare: Idei de activități recreative în Sibiu și împrejurimi

E timpul pentru relaxare: Idei de activități recreative în Sibiu și împrejurimi


Sezonul cald este aici, iar odată cu el vine și dorința noastră de a ne relaxa, a ne mișca și a petrece timp de calitate cu cei dragi.

Știm foarte bine că atunci când e soare afară, dar ești la muncă, gândul îți zboară deseori la cum să te relaxezi după program. Iar dacă nu prea ai idei, ți-am pregătit o listă cu activități pentru toate gusturile pe care să le încerci și care sigur te vor ajuta să te relaxezi.

🌳 Plimbări în aer liber și drumeții în jurul Sibiului

Plimbările sunt mereu o idee bună atunci când vrem să ne destindem și să profităm de vremea frumoasă.

Din fericire, Sibiul este un oraș prin care merită să te plimbi. Parcul Subarini, dar și pădurile din împrejurimi îți stau oricând la dispoziție atunci când vrei să iei aer curat.

Dacă totuși dorești ca plimbarea ta să fie mai interesantă, poți vizita Grădina Zoologică, unde în ultimele luni au ajuns și noi animale, cum ar fi o vacă Watusi, o bufniță, 6 lupi și două oi cu coamă. Inclusiv Ferma animalelor a primit în familia sa și bibilici, oi, capre, păuni și gâște. 
Iar dacă tot ajungi în zonă, poți intra și la Muzeul Astra, unde pe lângă plimbarea pe malul lacului și vizitarea caselor tradiționale, poți lua parte și la diverse evenimente și ateliere susținute de meșteri populari. 

Ori, pentru ceva mai multă activitate, poți să pleci într-o drumeție, iar  împrejurimile Sibiului sunt foarte ofertante din punctul acesta de vedere. Dacă varianta aceasta îți face cu ochiul, nu ezita să verifici agenda de evenimente din aplicația Sibiu City App, unde publicăm toate drumețiile ce au loc în jurul Sibiului. 
Vezi drumețiile din jurul Sibiului

🏊‍♂ Bălăceală și distracție la piscine și lacuri

Cu toții știm că printre cele mai așteptate și iubite activități de vară este mersul la piscină. Momentele petrecute la soare și la bălăceală sunt unele care de multe ori ne rămân în minte la finalul verii.

Lacul lui Binder este locul unde nu vii doar să te bălăcești, deoarece mai sunt o mulțime de lucruri interesante de făcut. Printre acestea se numără locul de joacă gonflabil plutitor pe lac ce include tobogane, trambuline, obstacole etc.; instalația de schi liniară, unde înveți wakeboard, ski nautic sau kneeboard, dar și instalația tip circuit.
Dar dacă totuși nu îți dorești prea multă agitație, ai și opțiunea de a sta la plajă sau a pescui.

La Sibiu și în împrejurimi putem să petrecem astfel de clipe de relaxare și distracție în diferite locații, cum ar fi Ștrandul Aqua Fun din Sibiu, Ștrandul Măgura Cisnadie sau cel din Tălmaciu.

Complexul Balnear Ocna Sibiului este și el o alegere potrivită și se află la doar câteva zeci de minute cu mașina de Sibiu.
De asemenea, o variantă pentru cei ce vor să aibă parte și de beneficii terapeutice pot merge și la Lacurile Sărate de la Ocna Sibiului. 

💆‍♀ Spa și masaj

Fie că lucrezi la birou și petreci multe ore pe scaun, ori ai un job mai activ din punct de vedere fizic, corpul și mintea ta au nevoie de relaxare.
Una dintre cele mai bune metode de recreere după o zi grea o reprezintă spa-ul și un masaj potrivit nevoilor tale.

Din fericire, Sibiul dispune de mai multe locații unde te poți bucura de beneficiile terapeutice ale unor astfel de experiențe. Unele dintre acestea sunt Nepali Spa, Zen Holistic Center, Hermanns Spa, Aria Spa & Wellness și The Spa Hilton Sibiu.

🧘 Yoga

Și dacă tot vorbeam despre relaxarea trupului și a minții, yoga este și ea o modalitate foarte bună de a ne simți mai bine și a ne deconecta de la problemele cotidiene. Aceasta presupune anumite exerciții fizice și de respirație, dar și meditație și concentrare.

În special dacă ai un loc de muncă ce presupune efort mental, practicarea de yoga te poate ajuta să îți calibrezi mai bine gândurile, emoțiile și să faci mai ușor față stresului.

Sibiul dispune de câteva centre unde poți practica yoga, cum ar fi: Yoga Sibiu Studio - Sacred Arts, Yoga and Forest Bathing, KeepGiving Yoga și Zen Holistic Center. 

⛹‍♀ Sport și aventură

Sportul este o altă modalitate foarte bună de a ne relaxa și a avea grijă de noi după o zi lungă. Din fericire, Sibiul oferă o varietate largă din care putem alege atunci când vrem să facem mișcare, fie în aer liber, fie indoor.

Aflându-ne în sezonul cald, sportul în aer liber poate fi practicat prin diverse activități la Sibiu. Spre exemplu, mersul cu bicicleta, fie cea personală, fie cu una dintre bicicletele Bike City, este o modalitate simplă de a ne mișca.

Alte recomandări ar putea fi echitația la unul dintre cluburile speciale din jurul Sibiului, cum ar fi Clubul Ecvestru Transilvania, Cross Country Farm, Ferma Zorabia sau Hermannstadt Mountain Horses.

Sportul indoor este și el o alternativă, iar pe lângă numeroasele săli de fitness din Sibiu o idee interesantă ar fi Ozaki Arena, ce pune la dispoziție o sală de Crossfit, un panou de BOULDERING, trasee de NINJA WARIOR și multe altele.
De asemenea, pentru pasionații de cățărări mai există și Arka Park Indoor Climbing. 

FOTO: 
Imaginile sunt preluate de pe paginile de Facebook ale fiecărei locații.

Similar Suggestions

Magia sărbătorilor învăluie Sibiul, iar clădirile devin adevărate decorațiuni urbane 🎁
Sibiul în culorile toamnei 🍁 Descoperă cele mai „instagramabile” locuri din oraș
🎬 Istoria Filmului la Sibiu: Descoperă peliculele filmate în oraș și împrejurimi
Sibiu, orașul artei: 10 ani de SISAF și o multitudine de galerii și expoziții
Delicii răcoritoare pentru zile toride la Sibiu