Efectul Faust
O afirmație hâtră descrie cu destulă exactitate fenomenului amorsat de spectacolul sibian: Mi-aș vinde sufletul să revăd Faustul lui Purcărete. Am citit-o într-o postare recentă pe facebook alături de câteva fotografii ce semnala în luna iulie aniversarea a zece ani de la succesul internațional al spectacolului Faust de Silviu Purcărete la Festivalul de la Edinburgh. Atunci, Ofelia Popii primea premiul Herald Angel pentru rolul Mefisto și tot atunci presa engleză ovaționa acest spectacol emblematic al Teatrului Național Radu Stanca din Sibiu (TNRS), realizat de o trupă strălucitoare, cu un neliniștitor Ilie Gheorghe în rolul titular. Din septembrie 2007, de la premieră până astăzi spectacolul se joacă neîntrerupt, deși a trecut prin câteva schimbări de distribuție și prin momente dificile, retragerea actorului Ilie Gheorghe și remodelarea personajului în interpretarea actorului Miklós Bács, urmată de regretata dispariție și despărțirea de Ilie Gheorghe în 2018. Faust nu e doar un spectacol relevant pentru teatrul românesc și pentru publicul său. A devenit în 12 ani un obiectiv cultural în Sibiului turistic. Mai mult, spectacolul a depășit fizic zidurile teatrului, pentru el a fost reconvertită o hală industrială în spațiu de joc, pentru el s-a construit ulterior Fabrica de cultură, un ansamblu cu două săli intrate în circuitul TNRS și al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS).
Pentru Teatrul sibian, Silviu Purcărete este regizorul providențial cu care trupa s-a șlefuit și a atins performanța internațională. Împreună au produs câteva spectacole longevive, excepții în efemeritatea teatrului, vândute de ani buni sub eticheta spectacolelor de patrimoniu. Capul de afiș al acestei serii de spectacole de patrimoniu, semnate în majoritate de Silviu Purcărete, rămâne Faust. Nu doar în programul FITS, ci și în stagiunea estivală a TNRS Faust este cel mai solicitat spectacol, iar pentru un bilet lista de așteptare e de câteva luni. Însăși expresia spectacol de patrimoniu e o licență introdusă în mediul teatral românesc prin FITS, integrată din 2016 ca secțiune distinctă în Festival. Silviu Purcărete a semnat la Sibiu câteva spectacole, majoritatea de expresie barocă, definitorii pentru gândirea sa teatrală sinestezică, a căror notorietate le-a transformat în produse de consum cultural. Mergi special la Sibiu pentru un spectacol de Silviu Purcărete ca la un obiectiv turistic semnalat cu 5 stele în ghidurile turistice. Adevărate super-producții nu doar prin miza dramaturgică, complexitatea forțelor artistice angrenate (în Faust figurația atinge anvergura orchestrei și corului din teatrul liric), a scenografiilor, costumelor și light designului, ci și prin granița fluidă dintre sală și spațiul de joc pusă în operă de scenografiile lui Helmuth Stürmer sau Dragoș Buhagiar. În partea a II-a din Faust, spectatorii sunt invitați să părăsească gradenele și să pătrundă în interiorul instalației scenografice. În Metamorfoze peisajul din jurul scenei în aer liber e integrat în atmosfera spectacolului.
În secțiunea Spectacole de patrimoniu a FITS 2019 regăsim trei din spectacolele lui Silviu Purcărete: Metamorfoze, Povestea prințesei deocheate și, mai ales, Faust. Tot la FITS 2019, expoziția scenografului Dragoș Buhagiar, curatoriată de Gerge Banu, Ruinele teatrului adusă direct de la Cvadrienala de scenografie de la Praga, ne-a invitat să medităm la efemeritatea teatrului. Spectatori la instalația lui Dragoș Buhagiar, regizorul Silviu Purcărete și compozitorul Vasile Șirli, co-echipieri de cursă lungă nu doar în producțiile TNRS, contemplau Ruinele teatrului, elemente din scenografiile spectacolelor defuncte, ca urme ale patrimoniului imaterial al spectacolului viu. Se ivise momentul pentru a interoga relația lor cu o creație de care s-au desprins acum 12 ani, spectacolul Faust.
Sursa cover foto @Scott Eastman