Dragostea, bat-o vina!

Dragostea, bat-o vina!


Îndrăgostit ori ba, luna asta nu scapi de inimioare. Noi ți-am pregătit câteva idei de ieșiri romantice în Sibiu și povești despre obiceiuri și superstiții amoroase din Sibiu și împrejurimi. 

foto: roxymacris
❤️ Vezi lista noastră cu recomandări de ieșiri romantice la restaurantele din zonă

Nu v-ați întrebat niciodată de ce dăinuia dragostea (sau căsnicia) așa mult în trecut? În unele localități din Transilvania, sașii aveau în incinta bisericilor fortificate o „cameră a împăcării” unde erau închiși timp de trei săptămâni soții care doreau să se despartă. Forțați să împartă un pat îngust, un scaun, o farfurie, o furculiță și foarte multă intimitate, în cele din urmă se împăcau. 

📸 theodora0812
Află unde se mai găsește camera împăcării

La logodnă fetele primesc de obicei inele cu pietre prețioase. Ei bine, la Cisnădioara fetele primeau bolovani. Ca să-și demonstreze dragostea față de aleasă și bărbăția, orice flăcău era obligat să urce la biserica de pe deal o piatră sferică, înainte de căsătorie. Cu cât piatra era mai mare, cu atât era mai prestigioasă dragostea și… bărbăția. Ritualul era de fapt o strategie militară de adunat muniție, dar a funcționat, iar bolovanii îi puteți vedea și azi în curtea cetății bisericești. 

📸 adrianrusuphotography
Ce ziceți fetelor, dați inelul pe bolovan?

Avem noi un loc în centru, un simbol al legămintelor de iubire prin vorbă, prin gânduri și prin fapte, dar nu-i vom mai spune pe nume că-l cunoașteți deja. Vă spunem doar atât: grijă cu lacătele alea că sunt tăiate de trei ori pe an și noua legendă spune că dragostea se va topi odată cu lacătele ajunse la reciclat.

📸 salookaroundtheworld
Unde nu se jură iubire cu lacătul?

„Eşti, de acum înainte, înţelesul meu cel mai intim. Eşti sensul meu cel adevărat, îndumnezeirea mea. Şi te chem. Pentru că vreau să mă îndeplinești; te chem, te chem neîncetat, tu, lumina mea, viaţa mea, împlinirea mea.” - Cam așa i se adresa Radu Stanca frumoasei lui soții Doti, într-una din nenumăratele scrisori de dragoste. Deși soarta le-a rezervat multe obstacole, vorbele regizorului reușesc să ne înduioșeze și azi.

📸 razvancpop
Citește mai multe despre povestea lor de dragoste

Poveștile de iubire mai au și final nefericit, așa că de câte ori treceți pe strada Samuel von Brukenthal să vă amintiți că pe aici a locuit o domniță care s-a sinucis din dragoste. Johanna Balk, fiica comitetului Daniel Melmer, căsătorită cu farmacistul orașului (Wilhelm). Rămasă văduvă Johanna trebuia să devină amanta principelui Bathory, dar ea a preferat să-și pună capăt zilelor înfigându-și acul de la pafta în inimă pentru a rămâne pe veci fidelă alesului ei.

📸 zeitreise.hermannstadt.sibiu.nagyszeben
Află care casă păstrează această amintire

Nu departe de Sibiu, în Salzburgul nostru, se zice că o casă încă mai este bântuită de fantoma tinerei Luisa care s-a sinucis deoarece tatăl ei nu i-a permis să fie soția unui miner din cauza diferenței statutului social. Fiindcă se presupune că fiica este îngropată într-un cavou în subsol, casa este învăluită de mister și atrage vizitatorii curioși de trista poveste de iubire. 

📸 www.ocna-sibiu.ro
Când te-ai plimbat ultima oară prin Ocna Sibiului?

Dragostea și dorul vin împreună. Aflăm de la Uca din Avrig că „tânjala” de dragoste se trata cu roua de Sânziene. Roua se aduna cu un ștergar nou din cânepă întins pe crengile unui copac sau pe iarbă „să-l răsară soarele” și era stors. Picăturile de rouă și ștergarul se foloseau și la alte dureri și descântece. 

📸 instagram.com/p/BtiRdz1FXd9
Află la ce se mai folosea roua de Sânziene

Similar Suggestions

Sibiul Festivalier 2024
O călătorie prin Sibiul de ieri și de azi
Rezoluții pentru 2024 în Sibiu 🌟
Experiențe pentru cei mici în luna cadourilor
Sibiul la final de toamnă: Experiențe de neratat, cât timp vremea încă mai permite