Star pentru o Zi!

Bookmark
Like
Dislike
Calendar
Share
–

etwa 3 Stunden

Despre

Proiectul „Star pentru o Zi!”, ediția a IV-a, este un proiect cultural-comunitar dedicat promovării participării active a copiilor și tinerilor cu dizabilități la viața culturală a Municipiului Sibiu. Desfășurat în perioada iulie–septembrie 2026, proiectul include ateliere de teatru și creație inspirate din patrimoniul cultural și artistic al trecutului, finalizate printr-un spectacol comunitar. Prin activități accesibile și participative, proiectul urmărește dezvoltarea expresiei artistice, a colaborării și a încrederii în sine ale participanților, contribuind totodată la creșterea vizibilității persoanelor cu dizabilități în comunitatea sibiană. 
Evenimentul final din 26 septembrie va reuni beneficiari, familii, voluntari, artiști și publicul larg într-un spațiu cultural deschis, care promovează incluziunea, coeziunea comunitară și accesul egal la cultură. Pe lângă momentele de teatru, dans și prezentare de modă prezentate de către beneficiarii asociației, vor urca pe scenă invitații speciali Radu Nechifor, Sara Hanț și elevi ai clasei de canto Domy Music Star.
Proiectul „Star pentru o Zi” – ediția a IV-a este o acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Comunității 2026.



Veröffentlicht ·

Mai multe

Crafted on Eventya
Sibiu City App KI-Assistent

Hallo. Wie kann ich helfen?

Ich bin der KI-Assistent von Sibiu City App. Frag mich alles über diese Website, ich antworte anhand der hier veröffentlichten Seiten.

KI-generierte Inhalte können ungenau sein. ·