1000 Portraits

1000 Portraits


Sibiu, Romania, Piata Mica, nr. 3
Samstag, 03 Oktober 2026 - Sonntag, 01 November 2026
12:00 - 15:00
Tickets bald verfügbar

About

1000 Portraits – ediție aniversară

În perioada 3 octombrie – 1 noiembrie 2026, între orele 12:00 și 15:00, Piața Mică nr. 3 se transformă din nou într-un loc al întâlnirilor, poveștilor și portretelor. „1000 Portraits” ajunge la cea de-a 10-a ediție, iar aniversarea este, înainte de toate, despre oamenii care au făcut parte din povestea proiectului de-a lungul anilor.

Publicul este invitat să treacă pragul proiectului, să stea în fața aparatului și să devină parte dintr-o nouă colecție de portrete alb-negru. Fiecare chip adaugă o nouă poveste unei comunități construite, ediție după ediție, în jurul acestui proiect.

Pentru ediția aniversară vor fi realizate 10 canvasuri colective, câte unul pentru fiecare ediție. Acestea vor fi completate de participanți cu desene, picturi, texte sau pur și simplu cu o semnătură – mici urme personale care vor rămâne împreună pe aceeași lucrare.

Povestea celor zece ediții va fi rememorată și prin 10 video-trailere retrospective, iar în perioada 7–11 noiembrie cele 10 lucrări colective vor fi reunite într-o expoziție aniversară.

După zece ediții, „1000 Portraits” rămâne un proiect despre oameni. Despre chipuri, întâlniri, povești și despre bucuria de a face parte, măcar pentru câteva minute, dintr-o comunitate.