The Mono Jacks live la Oldies - Lansare de album
Concert
Host:
Organizer:
Daten und Stunden:
About
Pe 23 martie, The Mono Jacks concertează la Oldies Pub în Sibiu cu ocazia lansării noului lor album. Din 2008, muzica The Mono Jacks a răsunat pe posturile de radio, în cluburi și la cele mari festivaluri, vorbind despre gânduri și sentimente pe care le trăim cu toții. Trupa lansează acum cel de-al 4-lea material de studio printr-un turneu național de promovare.
The Mono Jacks sunt o poveste despre perseverență, dăruire și urmărirea până în pânzele albe a visurilor care te definesc. Piese ca „1000 de DA”, „Un sfert de secundă” sau „Infinit” au intrat repede în conștiința iubitorilor de muzică și sunt cântate la unison în concerte sold out din toate colțurile țării. The Mono Jacks au lucrat neobosit la muzică nouă, iar cel de-al patrulea album de studio este o colecție de cântece scrise în ultimii 3 ani.
„În perioada în care nu puteam concerta, mersul la sala de repetiții a fost o formă de eliberare, soluția noastră de a sta aproape de muzică, dar și felul în care a început să prindă contur noul nostru album. Cele 3 single-uri lansate deja – „Aici acum”, „Spune” și „Undeva”, povestesc despre frământările comune, căutările, dorința noastră a tuturor de a un sens lucrurilor pe care le trăim.”
Înregistrările albumului au avut loc la UNDA Recording cu producătorul Dan Georgescu, iar masterul este semnat de Cristian Varga.
Biletele pentru concert sunt disponibile în rețeaua iabilet.ro.
Despre The Mono Jacks
Trupa fondată de Doru Trăscău (ex-ab4) în 2008 a lansat un album de debut bine primit – Now In Stereo – în 2010, apoi a depășit numeroase schimbări de componență și un hiatus de doi ani până s-a regrupat, în 2017, în formula actuală. Cu o energie regăsită, The Mono Jacks au lansat la finalul aceluiași an mult așteptatul disc secund, Ușor distorsionat, un succes răsunător și eminamente neașteptat care a încununat 9 ani de eforturi, căutări și muncă făcută din pasiune.
Cu trei single-uri care au intrat repede în conștiința ascultătorilor de alternativ – „Un sfert de secundă”, „Infinit” și „1000 de DA”, și din ce în ce mai multe concerte cu casa închisă în toată țara, The Mono Jacks au lucrat în același timp neobosit la muzică nouă. Gloria, cel de-al treilea album, a sosit repede, la începutul lui 2020, lansat printr-un concert sold-out la Arenele Romane din București. Pe parcursul celor 11 piese The Mono Jacks reiau abordarea muzicală la intersecția dintre indie, alternative și post-punk, rafinând o amprentă stilistică proprie împreună cu versurile în română. Cel de-al patrulea album urmează acum să fie lansat în primăvara lui 2023.
Muzica The Mono Jacks a răsunat până acum la mari festivaluri (Sziget, Exit Festival, Eurosonic Noorderslag, ARTmania, Electric Castle) cât și prin turnee în toată țara, făcând mii de voci să cânte la unison cu ei.
sursa
sursa