Cultura populară în opera pictorului Viorel Mărginean

Cultura populară în opera pictorului Viorel Mărginean


Host:
Pavilionul Muzeal Multicultural, Muzeul ASTRA
Organizer:
Daten und Stunden:

About

     ℹ️Muzeul ASTRA din Sibiu găzduiește în spațiile muzeale, din 18 octombrie până în 10 iunie 2023 expoziția „Cultura populară în opera pictorului Viorel Mărginean“.
     Originar din comuna Cenade situată la 55 km de Sibiu, unde a și revenit mereu, cât i-au permis grele însărcinări publice de la Uniunea Artiștilor Plastici, Muzeul Național de Artă al României sau Ministerul Culturii, artistul a rămas profund legat de spațiul, natura și tradițiile
Mărginimii Sibiului.
     Expoziția reunește principalele teme ale picturii sale, peisaj, natură statică și compoziție decorativă, aducând pe simeză și picturi monumentale alegorice în care sunt abordate mari teme ale lumii contemporane din perspectiva imaginii - simbol.
     Cele 35 de impresionante tablouri pictate de Viorel Mărginean sunt şi din colecţii particulare. Sunt expuse alături de valoroase obiecte din colecţiile Muzeului ASTRA, realizându-se astfel o delicată oglindire a două spaţii paralele armonios intersectate.
     Minunata biserică din Maramureş este miezul cald de lumină, atrăgător prin tăcere, simplitate, frumuseţe.

     Discursul expoziţional cuprinde opt opriri, reprezentate de vitrine
cu obiecte din colecţiile muzeului:
1. Dealuri şi creste de munţi, noaptea cu stele şi zbor de păsări…
2. Cântec de lumină, câmpie înflorită, în zbor de marame…
3. Oprege dansând, aripi înălţându-se…
4. Ochi de păun şi dealuri înveşmântate…
5. Fote, carte veche, fir auriu, istorii…
6. Scoarţe în tihna interioarelor…
7. Grădină înflorită în trepte, vâlnic îngenuncheat…
8. Cântecul tors al pădurii de furci…

🗓️ Program expoziție | 09.00 – 17.00 Miercuri - Duminică
📍 PaMM (Pavilionul Muzeal Multicultural - intrarea principală) 

Photos