Se primesc cereri pentru comercializarea pe domeniul public a produselor specifice sărbătorilor de iarnă

Se primesc cereri pentru comercializarea pe domeniul public a produselor specifice sărbătorilor de iarnă

21 November, 10:59

Primăria Sibiu, prin Serviciul Public Salubrizare, Protecția Mediului și Administrarea Domeniului Public, organizează o sesiune de înscriere pentru comercializarea de produse specifice sărbătorilor de iarnă pe domeniul public al municipiului. Astfel, în cele 50 de spații stabilite pe domeniul public, comercianții vor putea vinde produse de Sf. Nicolae în perioada
2-6 decembrie, iar între 16 și 27 decembrie se vor comercializa produse specifice Crăciunului.

Locațiile aprobate pentru comercializarea stradală a produselor de sărbători:
  •  20 de locații pe str. Nicolae Bălcescu
  •  10 locații în Piața Unirii, în fața magazinului Dumbrava
  •  2 locații pentru fiecare din următoarele cartiere/zone: Calea Gușteriței, Vasile Aaron, B-dul Mihai Viteazu, Cedonia, Cireșica, Valea Aurie, Ștrand, Turnișor, Terezian, Piața 1 Decembrie 1918.

Comercianții interesați să închirieze domeniul public în acest scop trebuie să facă mai întâi o programare online pe site-ul spadpp.sibiu.ro, în perioada 22 noiembrie, ora 9.00 - 24 noiembrie pentru Sf. Nicolae și între 5 decembrie, ora 9.00 - 8 decembrie pentru Crăciun.

Important! Solicitantul poate depune o singură cerere pentru un singur amplasament, iar ordinea locurilor în teren este dată de ordinea numerelor de înregistrare a cererilor depuse la ghișeu, conform programărilor online efectuate anterior.

Ulterior, cei înscriși în limita locurilor disponibile vor depune cererile și vor achita taxa de ocupare a domeniului public, la sediul serviciului amintit, situat în Piața Mică nr. 22. Taxa de ocupare a domeniului public este de 2 lei/mp/zi în cazul persoanelor juridice și 1 leu/mp/zi pentru persoanele fizice autorizate.

Actele necesare a fi depuse:
  •  cerere tip;
  •  copie certificat producător sau certificat de înregistrare la Registrul Comerțului;
  •  copie act de identitate solicitant și vânzător stand;
  •  împuternicire pentru depunerea documentației, în cazul reprezentării de către altă persoană (dacă este cazul).

Menționăm că, pentru un aspect unitar și îngrijit, vor fi permise doar standurile formate din masă și pavilion 3 x 3 m, de culoare alb, gri, crem sau bej.

Primăria Sibiu

Other News

Januar 12, 2026

Adăpostul de Noapte – sprijin pentru cei fără locuință, în contextul temperat...

Temperaturile scăzute înregistrate la Sibiu în această perioadă afectează în primul rând persoanele fără adăpost. În acest context, reamintim că Primăria Sibiu, prin Adăpostul de Noapte, situat în ...

Primăria Sibiu Published By Primăria Sibiu
Januar 12, 2026

A început încasarea taxelor și impozitelor locale pentru 2026

De luni, 12 ianuarie, se încasează taxele și impozitele locale aferente anului 2026. Reamintim că sibienii au la dispoziție mai multe modalități și instrumente de plată pe care le pot utiliza: Mi...

Primăria Sibiu Published By Primăria Sibiu
Januar 8, 2026

Informații deszăpezire 8 ianuarie

Noaptea trecută, în municipiul Sibiu utilajele de deszăpezire au ieșit în teren de la ora 00:30. Un număr de 10 autospeciale cu plug și dispersoare de material antiderapant au intervenit pe priorit...

Primăria Sibiu Published By Primăria Sibiu