BIS Teatru

About

Suntem BIS Teatru, o companie independentă din Sibiu, România. Primele noastre spectacole au avut loc în spații alternative din burgul sibian în toamna anului 2006. În primăvara anului 2009 am luat ființă și juridic, sub forma unui ONG – Asociația Culturală BIS. Apariția acestei structuri a fost așadar una organică. La data înființării legale aveam deja o activitate susținută în artele spectacolului, în organizarea de evenimente. În prezent BIS Teatru înseamnă un nucleu de 13 artiști din diverse arii de expresie (actori, muzicieni, artiști plastici). În funcție de proiectul pe care îl derulăm, avem și sarcini organizatorice.


Proiectele noastre.

FESTIVALUL-MARATON “25 DE ORE DE TEATRU NON-STOP”.

În 26-27 martie 2011, de Ziua Mondială a Teatrului, am organizat prima ediție a Festivalului “25 DE ORE DE TEATRU NON-STOP”, un eveniment dedicat teatrului independent din România. Încă de la început intenția noastră a fost să oferim artiștilor din țară un context în care să își prezinte spectacolele, o platformă de întâlnire care să genereze schimburi de idei și de experiențe. Publicul a reacționat cu entuziasm, asta și datorită conceptului inedit: în cadrul festivalului, an de an, au avut loc evenimente fără întrerupere timp de mai bine de 25 de ore. Sălile de spectacol au fost pline la miezul nopții, la 5 dimineața, la răsărit sau în miezul zilei. Au urmat 10 ediții de festival. Cele mai active companii independente din țară au împărțit scenele festivalului nostru cu artiști din: SUA, Rusia, Brazilia, Marea Britanie. De la ediția a doua evenimentul nostru a fost nelipsit de pe Agenda Culturală a orașului, fiind sprijinit de autoritățile locale. De-a lungul anilor am avut parteneriate cu entități culturale locale importante (Universitatea “Lucian Blaga”, Teatrul Național “Radu Stanca”, Filarmonica Sibiu, Teatrul Gong, Biblioteca Astra, Muzeul Astra) dar și cu diverse companii care au obiceiul de a se implica în comunitatea sibiană: Unimat, Transagape, Boromir, GarantiBank, etc. În tot acest timp, partenerul de tradiție care ne-a sprijinit an de an a fost MARQUARDT. În anul 2020 am fost nevoiți să adaptăm formatul festivalului. Din rațiuni de siguranță sanitară, cele “25 de ore de teatru non-stop” s-au transformat în “25 de zile de teatru”. Toate spectacolele (cu excepția deschiderii, care a avut loc în 2 octombrie la Sala Thalia) s-au desfășurat în aer liber, cu toate locurile disponibile ocupate. 
În anul 2022, ediția a XII-a a festivalului se va desfășura în 24-25 septembrie. Maratonul de spectacole va fi precedat de un prolog în 17-19 septembrie și de un epilog în 01-02 octombrie. Tema festivalului din acest an va fi COMUNITATE. Spectacolele, atelierele și concertele vor aduce alinare și zâmbet, chestionând resorturile și rostul artei teatrale în aceste momente dificile. Vor fi invitate companii din: București, Cluj, Timișoara, Sibiu.

Teatrul din Cartier – un proiect comunitar
Din anul 2015 organizăm proiectul comunitar TEATRUL DIN CARTIER. Ideea inițială a fost de a merge cu spectacole, concerte, ateliere, la acei oameni care nu ajung în mod obișnuit în sălile de teatru. An de an am inventat spații neconvenționale în cartierele Sibiului, spații în care am susținut spectacole de teatru pentru toate vârstele, concerte, ateliere. Pe lângă componenta social-comunitară (impactul asupra grupului țintă vizat), proiectul s-a remarcat an de an prin ineditul spațiilor în care se desfășurau activitățile sale. Începând cu anul 2017 am început să organizăm evenimente în cadrul proiectului și în zona rurală a județului Sibiu, adresându-ne comunităților defavorizate din localități precum: Hosman, Gura Râului, Sibiel, Mediaș, etc. În mod normal, proiectul se întinde pe durata unei luni de zile, iar majoritatea activităților se desfășoară în aer liber. În anul 2022, în intervalul 01-20 iunie vom organiza a VIII-a ediție a proiectului Teatrul din Cartier”. Vizate sunt comunități defavorizate din Gușterița (urban) și Țichindeal (rural). În cartierul Gușterița din Sibiu intervenția culturală se va desfășura în parteneriat cu Asociația Dia.Logos, la Șura Culturală. 

Grădina BIS - un hub cultural
În vara anului 2016 am deschis pentru public Grădina BIS, un spațiu în aer liber situat într-o zonă relativ centrală din Sibiu: strada Ștefan cel Mare, nr. 56. De-a lungul verii au loc aici spectacole de teatru pentru toate vârstele, concerte, ateliere. În anul pandemic 2020, Grădina BIS a găzduit peste 40 de evenimente, care s-au desfășurat în cele mai bune condiții de siguranță sanitară. Această performanță a fost posibilă cu aportul comunității, precum și al unei echipe de 30 de voluntari tineri.
În anul 2023 au loc diverse activități la Grădina BIS, în intervalul 10 iunie - 10 octombrie. 

Photo Gallery

Video

Similar Suggestions

De unde a început totul? Cine suntem? Suntem o echipă de tineri cu multe idei, pasionați de muzică, de artă. Vrem să dăruim orașului un loc muzical, un loc de întâlnire și reîntâlnire, un loc al oamenilor care vor să simtă muzica, vor să creeze muzică, vor ca muzica să facă parte din viața lor. Music Hub A fost o simplă idee care a început să prindă contur într-o seară, la o bere cu prietenii, iar mai apoi la City Sense, hackathonul organizat de Fundația Comunitară Sibiu. Tema era „Interacțiunea Offline” și s-a potrivit perfect cu dorința noastră de a crea un spațiu dedicat tuturor celor pasionați de muzică, profesioniști sau amatori, unde să învățăm unii de la ceilalți, unde formațiile pot repeta, unde se pot naște noi idei și formule artistice, un loc pentru concerte, open stage, ateliere și workshopuri, un loc unde putem asculta poveștile muzicienilor care ne inspiră. De la idee a devenit plan, de la plan a devenit realitate. Cu pași mici, cu încredere, și mai ales cu pasiune, am reușit să ne întâlnim cu oameni care au fost încântați de existența acestui loc, care ne susțin și uite așa, iată-ne aici. Fundația Comunitară ne-a oferit contextul în care ceea ce la început a fost doar o idee, a devenit proiectul câștigător. Forumul German ne-a oferit spațiul în care Music Hub va lua ființă, iar Asociația Culturală Play ne-a luat sub aripă. Plini de entuziasm, pregătim cele mai frumoase întâlniri cu voi și pentru voi. Music Hub va fi gazda lor și de asemenea, locul de repetiții pentru trupele sibiene și trupele ce se vor forma în acest loc fain - fain de tot! Abia așteptăm să începem, să creștem o comunitate frumoasă pe note muzicale! Cheers!
Strada General Magheru 1-3, Sibiu 550185, Romania
Științescu Hub este un spațiu destinat educației STEAM (Știintă, Tehnologie, Inginerie, Artă, Matematică), unde copiii și tinerii între 5-20 ani vor putea descoperi o varietate de ateliere nonformale din lumea științei. Punem la dispoziție un spațiu creativ de învățare, în suprafață totală de 90 mp, situat în centrul orașului Sibiu. Găzduim ateliere și cursuri din domeniul STEAM care abordează educația într-un mod nonformal.
Strada Tribunei 17, Sibiu, Romania
Rotari Entertainment organizeaza spectacole de magie, stand up comedy, ventrilocie, teatru, muzica live promovand artisti diferiti cu stiluri variate, dar care au un lucru in comun: Calitatea!
Grupul psaltic "Sfântul Andrei Şaguna" din Sibiu
Organizat de Asociația Culturală Play, evenimentul își propune să prezinte muzica clasică într-o manieră interactivă și accesibilă copiilor, să le stârnească interesul pentru instrumentele muzicale, dar și să amintească părinților de această alternativă a petrecerii timpului liber. Seria de acțiuni asociate evenimentului vin ca o alternativă la situația educației culturale din școli, care suferă de teoretizare, fiind rigidă și plasându-se departe de nevoile reale ale copiilor. Fiind singurul festival educaţional şi cultural de promovare a muzicii clasice în rândul copiilor, Classic Junior Festival îşi propune să devină un context de comunicare cu copiii prin interacţiune şi joacă. Astfel, secţiunile festivalului au fost concepute de organizatori astfel încât copiii să devină principalii actori şi beneficiari ai aventurii în care muzica clasică este în centrul atenției.
Atelierul de olărit de la Nocrich a pornit de la ideea de a reînvia acest meșteșug disparut de pe Valea Hârtibaciului de peste 100 de ani.
strada Principala nr 208, Nocrich, Romania, 557165
5.0 1 review
Loc de joaca interior si exterior pentru copii 1-7 ani. Cafenea si terasa pentru parinti. Organizam: petreceri,aniversari, ateliere de creatie.
Aleea Geniștilor, Sibiu, Romania