BIS Teatru
BIS Teatru

BIS Teatru

5.0 1 review
Theater company Ereignisorganisator

About

Suntem BIS Teatru, o companie independentă din Sibiu, România. Primele noastre spectacole au avut loc în spații alternative din burgul sibian în toamna anului 2006. În primăvara anului 2009 am luat ființă și juridic, sub forma unui ONG – Asociația Culturală BIS. Apariția acestei structuri a fost așadar una organică. La data înființării legale aveam deja o activitate susținută în artele spectacolului, în organizarea de evenimente. În prezent BIS Teatru înseamnă un nucleu de 13 artiști din diverse arii de expresie (actori, muzicieni, artiști plastici). În funcție de proiectul pe care îl derulăm, avem și sarcini organizatorice.


Proiectele noastre.

FESTIVALUL-MARATON “25 DE ORE DE TEATRU NON-STOP”.

În 26-27 martie 2011, de Ziua Mondială a Teatrului, am organizat prima ediție a Festivalului “25 DE ORE DE TEATRU NON-STOP”, un eveniment dedicat teatrului independent din România. Încă de la început intenția noastră a fost să oferim artiștilor din țară un context în care să își prezinte spectacolele, o platformă de întâlnire care să genereze schimburi de idei și de experiențe. Publicul a reacționat cu entuziasm, asta și datorită conceptului inedit: în cadrul festivalului, an de an, au avut loc evenimente fără întrerupere timp de mai bine de 25 de ore. Sălile de spectacol au fost pline la miezul nopții, la 5 dimineața, la răsărit sau în miezul zilei. Au urmat 10 ediții de festival. Cele mai active companii independente din țară au împărțit scenele festivalului nostru cu artiști din: SUA, Rusia, Brazilia, Marea Britanie. De la ediția a doua evenimentul nostru a fost nelipsit de pe Agenda Culturală a orașului, fiind sprijinit de autoritățile locale. De-a lungul anilor am avut parteneriate cu entități culturale locale importante (Universitatea “Lucian Blaga”, Teatrul Național “Radu Stanca”, Filarmonica Sibiu, Teatrul Gong, Biblioteca Astra, Muzeul Astra) dar și cu diverse companii care au obiceiul de a se implica în comunitatea sibiană: Unimat, Transagape, Boromir, GarantiBank, etc. În tot acest timp, partenerul de tradiție care ne-a sprijinit an de an a fost MARQUARDT. În anul 2020 am fost nevoiți să adaptăm formatul festivalului. Din rațiuni de siguranță sanitară, cele “25 de ore de teatru non-stop” s-au transformat în “25 de zile de teatru”. Toate spectacolele (cu excepția deschiderii, care a avut loc în 2 octombrie la Sala Thalia) s-au desfășurat în aer liber, cu toate locurile disponibile ocupate. 
În anul 2022, ediția a XII-a a festivalului se va desfășura în 24-25 septembrie. Maratonul de spectacole va fi precedat de un prolog în 17-19 septembrie și de un epilog în 01-02 octombrie. Tema festivalului din acest an va fi COMUNITATE. Spectacolele, atelierele și concertele vor aduce alinare și zâmbet, chestionând resorturile și rostul artei teatrale în aceste momente dificile. Vor fi invitate companii din: București, Cluj, Timișoara, Sibiu.

Teatrul din Cartier – un proiect comunitar
Din anul 2015 organizăm proiectul comunitar TEATRUL DIN CARTIER. Ideea inițială a fost de a merge cu spectacole, concerte, ateliere, la acei oameni care nu ajung în mod obișnuit în sălile de teatru. An de an am inventat spații neconvenționale în cartierele Sibiului, spații în care am susținut spectacole de teatru pentru toate vârstele, concerte, ateliere. Pe lângă componenta social-comunitară (impactul asupra grupului țintă vizat), proiectul s-a remarcat an de an prin ineditul spațiilor în care se desfășurau activitățile sale. Începând cu anul 2017 am început să organizăm evenimente în cadrul proiectului și în zona rurală a județului Sibiu, adresându-ne comunităților defavorizate din localități precum: Hosman, Gura Râului, Sibiel, Mediaș, etc. În mod normal, proiectul se întinde pe durata unei luni de zile, iar majoritatea activităților se desfășoară în aer liber. În anul 2022, în intervalul 01-20 iunie vom organiza a VIII-a ediție a proiectului Teatrul din Cartier”. Vizate sunt comunități defavorizate din Gușterița (urban) și Țichindeal (rural). În cartierul Gușterița din Sibiu intervenția culturală se va desfășura în parteneriat cu Asociația Dia.Logos, la Șura Culturală. 

Grădina BIS - un hub cultural
În vara anului 2016 am deschis pentru public Grădina BIS, un spațiu în aer liber situat într-o zonă relativ centrală din Sibiu: strada Ștefan cel Mare, nr. 56. De-a lungul verii au loc aici spectacole de teatru pentru toate vârstele, concerte, ateliere. În anul pandemic 2020, Grădina BIS a găzduit peste 40 de evenimente, care s-au desfășurat în cele mai bune condiții de siguranță sanitară. Această performanță a fost posibilă cu aportul comunității, precum și al unei echipe de 30 de voluntari tineri.
În anul 2023 au loc diverse activități la Grădina BIS, în intervalul 10 iunie - 10 octombrie. 

Photo Gallery

Video

Similar Suggestions

Ereignisorganisator
“25 de ore de teatru non-stop” – editia VII Serbăm Ziua Mondială a Teatrului! Acesta e gândul festivalului. Un gând al bucuriei, al preaplinului de viaţă, de emoţie, de sensibilitate. Să nu uităm acest gând. El este cel care ne-a dat puterea nebună şi inconştientă de a porni la drum, în primăvara lui 2011. Iată-ne ajunşi la editia cu numarul 6 a maratonului teatral. Ce bine că am avut curajul să facem acest festival. Ce bine că publicul a acceptat provocarea noastră şi ne-a obligat de la an la an să creştem acest festival, numărul şi calitatea spectacolelor invitate. Ce bine că ştie lumea de noi, că nu vrem să părem altceva decât suntem - o mână de tineri care fac un festival minunat, însufleţiţi de pasiunea pe care o au pentru arta teatrului. Să nu uităm de unde am pornit acest festival, să nu ne pierdem gândul cel curat, acela de a ne bucura, împreună cu oraşul, cu cetatea, de spectacole dintre cele mai proaspete, mai vii, mai pline de substanţă. Omule, trecătorule, vino pentru o noapte şi o zi alături de noi, să respiri teatru! Vei descoperi o stare aparte. Noaptea maratonului teatral este un spaţiu al întâlnirilor profund umane, şi de ce nu, al revelaţiilor. Pe lângă bună dispoziţie, hohote de râs şi aplauze, mai e ceva. Un miez, pe care eşti invitat, spectatorule, trecătorule, să îl descoperi. Vino să vezi spectacolele, actorii te aşteaptă. Târziu în noapte, se vor fi rătăcit toate măştile. Ce bine că acest festival devine semn al primăverii în oraşul nostru. Ce bine că sunt oameni care ne inspiră şi care ne sprijină. Cu drag, Echipa BIS Festivalul „25 de ore de teatru non-stop” este un proiect al Asociaţiei Culturale BIS. Asociaţia Culturală BIS este o structură independentă (organizaţie non-guvernamentală). Respiră. Teatru este sloganul festivalului, încă de la prima ediţie.
Stefan cel Mare street, Sibiu, Romania
Ereignisorganisator
La o lună după marele Summit UE, în Sibiu va avea loc un alt fel de eveniment important, Street FOOD Festival. Delegația oficială de food truck-uri se va instala în Piața Mare între 6 și 9 iunie, împreună cu mulți lideri în materie de gătit și șefi de stat în bucătărie. Pe lângă mâncarea care se ridică la înălțimea standardelor europene, vor mai fi concerte, activități pentru copii și cinema în aer liber, toate pentru mulțumirea oaspeților de seamă: gurmanzii. Fii și tu unul dintre norocoșii vizitatori. Vino la Street FOOD Festival Sibiu. Prezentat de: Kaufland O experiență: Staropramen Brought to you by Why Not, Flavours Food Design & Focus Events www.streetfoodfestival.ro
Strada Potaissa, Cluj-Napoca, Romania, 400090
Ereignisorganisator
Sibiu Comics Club este comunitatea iubitorilor de benzi desenate din Sibiu (Romania). Organizam Festivalul International de Benzi Desenate de la Sibiu
Ereignisorganisator
Fundația Culturală Pro-Piano România
Aleea Pădurea Craiului 1, București, Romania
Ereignisorganisator
Institutul de Cercetări Socio-Umane din Sibiu a fost înfiinţat în anul 1956 cu scopul de a promova istoria şi cultura românilor şi a germanilor din Transilvania şi de a continua şi finaliza cercetările începute în urmă cu un veac. Printre obiective fundamentale ale institutului se înscriu studierea istoriei şi a specificului oraşelor din România în context european, aprofundarea cunoaşterii istoriei şi culturii româneşti şi germane din Transilvania, încadrarea specificului transilvănean în istoria şi cultura spaţiului românesc european, contribuţii la studierea particularităţilor naţionale şi zonale ale societăţii actuale.
Bulevardul Victoriei 40, Sibiu, Romania
Ereignisorganisator
Open
5.0 4 reviews
MIT DEM FLUGZEUG: Der Internationale Flughafen Sibiu liegt 5 km außerhalb der Stadt in westlicher Richtung an der Europastraße E 81. Fluggesellschaften, die Hermannstadt anfliegen: Austrian Airlines, Tarom, Blue Air, Lufthansa und Wizz Air. Flugpläne finden Sie unter http://www.sibiuairport.ro, telefonische Auskünfte dazu unter der Nummer 004 0269 253 135. MIT DEM ZUG: Direkte Auskunft zu den vorteilhaftesten An- und Abreisemöglichkeiten unter der Nummer: 004 0269 952. MIT DEM AUTO: Hermannstadt liegt an den Europastraßen E 68 Arad–Sibiu–Braşov (Grenzübergang Nădlac) und E 81 Cluj–Sibiu–Piteşti–Bucureşti (Grenzübergang Borş).
Sibiu, Romania
Ereignisorganisator
Closed
În data de 27 septembrie 2019, începând cu orele 16:00, universul fascinant al ştiinţei îşi va deschide porţile pentru al șaselea an consecutiv, în mai multe locaţii ale Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu și Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bărcescu” din Sibiu. Oraşul Sibiu va fi inclus din nou pe lista celor peste 300 oraşe europene care timp de o zi vor găzdui experimente trăsnite, demonstraţii ştiinţifice, inovaţii tehnice, activităţi educative pentru copii, concursuri şi multe alte activităţi distractive.
Bulevardul Victoriei, Sibiu, Romania, 550024
Ereignisorganisator
Closed
5.0 1 review
Tonul distractiei se da la Sibiu, la CibinFEST! Adica un festival al berii autentic, cu specialitati si muzica bavareze, organizat la noi in Romania pentru toata lumea! Ca sa respectam traditia, este amenajat si un mare parc de distractii, cu atractii extreme destinate celor mari, dar si cu atractii pentru cei mici si pentru familii. Zilele petrecute la CibinFEST vor trezi nostalgia vechilor sarbatori din centrul Sibiului si vor aduce voie buna si distractie pentru o toamna cat mai frumoasa!
Piata Mare, Sibiu, Romania, 550000
Ereignisorganisator
Closed
Sibiu Open 2016 prezentat de Raiffeisen Bank este un turneu ATP Challenger. Printre jucatorii importanti ce vor participa la editia din acest an se numara Robin Haase, numarul 62 mondial, Gerald Melzer, numarul 88 mondial, Adrian Ungur, dublu castigator al turneului precum si unii dintre cei mai buni jucatori romani ai momentului. Turneul are loc intre 17 si 25 septembrie 2016 la Tenis Club Pamira
Sibiu, Romania