Brukenthal National Museum

Inmitten des Dorfes Kerz (Cârţa) befindet sich die Ruine einer 1202 gegründeten Zisterzienserabtei, das am weitesten südöstlich liegende Zisterzienserkloster Europas und eines der wenigen Bauwerke dieses Ordens im heutigen Rumänien, an dem noch Merkmale der Zisterzienserbaukunst zu erkennen sind. Der Sage nach erregten die Mönche mit dem Bau des Klosters den Zorn des Teufels, der vergeblich versuchte, ihre Meisterschaft zu übertreffen. Die Baukunst der für ihren Fleiß bekannten Zisterzienser beeinflusste die siebenbürgische Kirchenarchitektur. Die anfangs romanische Anlage wurde später in frühgotischem Stil wieder aufgebaut. Die Überreste von Kirche und Kloster mit ihren Bogengängen und Säulen, die Maßwerkfenster, die mächtigen Mauerruinen verleihen dem Ort einen eigenartigen, herben Reiz. Photo and Text SOURCE: http://www.sibiu-turism.ro/Ce-vizitam-Cultura-si-patrimoniu-Patrimoniu-religios-Biserici-fortificate-Abatia-cisterciana-de-la-Carta.aspx

In Rășinari, Săliște, Poiana Sibiului, Jina, den Dörfern dieser Gegend mit ihrem ganz besonderen Gepräge, schlagen die Uhren anders, ist die Luft erfüllt vom Duft frischgemähten Heus. Das Leben der Menschen verläuft seit Generationen in derselben althergebrachten Weise, der Zug der Schafherden und das alltägliche Schaffen in Haus und Hof bestimmen den Jahresverlauf. So sind Tradition und Identität hier lebendig geblieben. Der Besucher wird hier ein urwüchsiges Landleben vorfinden, das in anderen Teilen Europas schon lange verschwunden ist. Die malerischen Bauerngehöfte, die köstlichen Käsesorten, Tierspuren auf verborgenen Pfaden, ein Panorama, das Himmel und Erde eint – das Volkslied drückt es am besten aus: „In einer Bergesschlucht, in einer Himmelsbucht“... Die „Mărginimea Sibiului“ ist ein Inbegriff rumänischer Tradition und authentischen Landlebens. Photo and Text SOURCE: http://www.sibiu-turism.ro/Destinations-Tourist-regions-Marginimea-Sibiului.aspx

Traseu: Muzeul în aer liber ASTRA (Sibiu) - Rășinari - Muzeul în aer liber ASTRA - Sibiu Din 11 octombrie 2014, iubitorii de mişcare în aer liber şi de plimbare cu bicicleta, beneficiază de o pistă de agrement destinată strict acestui scop. Pista care începe în Dumbrava Sibiului (zona Grădinii zoologice) măsoară în totalitate 10.623 metri, fiind structurată pe 3 tronsoane distincte şi este cotată ca grad de dificultate UŞOR. Tronsonul 1: în lungime de 4860 metri, asfaltat integral, se derulează între Dumbrava şi Tropinii Noi, fiind accesibilă tuturor categoriilor de biciclete. Tronsonul 2: în lungime de 4455 metri, care şerpuieşte efectiv prin Pădurea Dumbrava, este alcătuit dintr-o structură stabilizată, accesibilă mai ales bicicletelor de trekking şi mountain bike. Tronsonul 3: care se desfăşoară între Staţia de tratare a apei şi intrarea în Sibiu (Calea Poplăcii) şi flanchează lateralele DJ 106R, măsoară 1308 metri, asfaltaţi integral, fiind accesibil tuturor categoriilor de biciclete. Fiind vorba de o pistă de agrement, viteza de deplasare recomandată este de 10 - 15 km/oră. De asemenea, în scopul evitării accidentărilor este interzis accesul cu mopede, motociclete sau cu oricare alt tip de vehicule şi atelaje. Lungime: 10,6 km Grad de dificultate: ușor Sezonalitate: Accesibil în toate sezoanele. SURSA text si poze: http://www.sibiu-turism.ro/Ce-facem-Activitati--Trasee-de-bicicleta-Pista-de-biciclete-Sibiu-Rasinari.aspx

Nach einigen Stunden des Schlenderns durch die malerischen Gassen kann man sich in einer Oase der Ruhe mitten in der Stadt entspannen. Das Volksbad bietet nicht nur ein außergewöhnlich gestaltetes Schwimmbad, sondern verwöhnt auch mit einer irischen Sauna und allem, was zu Wellness gehört – ein Anlass, sich zu entspannen und neue Kräfte zu sammeln. Hier finden Sie das perfekte Zusammenspiel von Entspannung, Schönheit und Wohlfühlatmosphäre. Die architektonische Gestaltung des Bads ist einen Besuch wert: Barock und Jugendstil geben sich hier die Hand. Der Architekt und Hochschullehrer Carl Hocheder zeichnete auch für das Müller'sche Volksbad in München.

Alipită Bisericii Romano-Catolice Iezuite „Sf. Maria” (1726-1733) clădirea face parte din complexul eclezial ridicat în 1739 pe locul unor clădiri publice demolate, mai puţin subsolurile în care sunt prezente elementele specifice construcţiilor Sibiului gotic. De asemenea, corpul din dreapta din Piaţa Mare păstrează şi parterul vechii clădiri din sec. XV. Clădirea a fost destinată locuirii preoţilor bisericii şi Colegiului Iezuit. Întregul complex a fost edificat în spiritul contrareformei promovate de Casa Habsburg ca suverani ai Imperiului şi principi ai Transilvaniei într-un oraş profund protestant. Ansamblul arhitectonic – biserica, colegiu - este ilustrativ ca citat cultural specific expresiei iluminismului vienez.

Încă din secolul al XV-lea în această casă a funcţionat monetăria Sibiului, a aparţinut iniţial unor bancheri florentini, apoi patricianului Georg Hecht, primar al Sibiului (1493) proprietatea trecând în stăpânirei familiei Wayda timp de 237 de ani când a fost vândută cu 20.000 de guldeni „Universităţii Săseşti”(1821). Construcţia iniţială este edificată în secolul XIV şi modificată în secolul XV, substanţa murală păstrează elemente ale goticului târziu la toate nivelele, bolţi cu nervuri, profilatură, portaluri gotice. Actualul aspect al faţadei a rezultat printr-o „modernizare” din secolul XIX care a modificat complet faţada proprie stilului Renaşterii al faţadei originare. Casa rămâne reprezentativă prin numeroasele elemente gotice şi de renaştere conţinute în interior.

Die 1400 m hoch gelegene Hohe Rinne im Cindrel - Gebirge ist der älteste Höhenkurort des heutigen Rumänien und ein beliebtes Wintersportzentrum. Bei Sommerwanderungen oder Radtouren kann man die Almen und Gletscherseen der Umgegend erkunden. Qualität hat hier Tradition und wird von den Hotels und Pensionen des Kurorts groß geschrieben. Nach einem langen Skitag oder einer Wanderung kann man sich mit Wellness verwöhnen lassen, leckere Speisen genießen, oder andere erstklassige Leistungen in Anspruch nehmen. Die Einsiedelei (schit) mit ihrem Holzkirchlein, die Quelle, die dem Ort den Namen verlieh, der Abenteuerpark ganz in der Nähe, die Skipisten und zahlreichen Wanderwege – vielfältige Möglichkeiten, einen unvergesslichen Urlaub in den Bergen zu verbringen.

Înainte ca pe locul în care a fiinţat până nu de mult fabrica de bere, în partea de jos a curţii a existat o fabrică de spirt, întemeiată de câţiva saşi din Cisnădie, în jurul anului 1740. În 1782 aceasta este cumpărată, împreună cu tot spaţiul din jur, de doctorul Ioan Piuariu-Molnar care a construit, ceva mai sus de locul pe care era plasată fabrica de spirt dar în aceeaşi curte, o clădire nouă, în care a instalat o torcătorie şi războaie de ţesut pentru postavuri din lână, cu toată împotrivirea breslelor săseşti din Cisnădie şi Sibiu. În acest context, se explică de ce de-abia în anul 1811 a reuşit să primească aprobarea definitivă pentru înfiinţarea manufacturii, de la împăratul Francisc I. În 1815 însă, Piuariu-Molnar moare, iar unicul fiu, pe nume Iosif, ofiţer în armata austriacă, vinde proprietatea unor saşi. Potrivit unor însemnări de familie, aceasta ar fi fost cumpărată de Thomas Binder din Cisnădie, împreună cu un cumnat de-al său, Peter Simonis (1892), de la nişte saşi din Agnita; aceştia au menţinut atât funcţionarea fabricii de postav, cât şi a celei de spirt, până când, între anii 1912-1913, a fost construită în aceiaşi curte o fabrică de bere, cunoscută sub titulatura completă de Fabrica de Bere Thomas Binder şi Fii (Binder rămăsese unic proprietar al fabricilor de spirt şi postav, după mortea lui Simonis în anul 1909), fructificându-se astfel calitatea izvoarelor de apă aflate în proxima vecinătate. Ambiţiile proprietarului au fost mari: fabrica a fost dotată cu cazane de fermentare şi plămădire din import, s-au construit tancuri din beton şi oţel emailat, s-au instalat compresoare cu amoniac pentru răcire, pivniţa a fost izolată cu plută, a fost adus personal calificat din Boemia. Fabrica, care producea bere blondă marca Rex şi bere neagră Bock, a început cu o producţie anuală de 10.000 hl, pentru ca în 1928 să se ajungă la 21.000 hl - la capacitate maximă se puteau produce 36.000 hl. După distrugerile suferite în timpul Primului Război Mondial (1916) a fost refăcută, iar proprietarul, Thomas Binder, a cumpărat în anul 1917 - în asociere cu proprietarii fabricii de bere sibiene Trei Stejari - fabrica de bere Habermann, care însă nu a fost folosită decât la producerea malţului (Fabrica de Bere Johann Habermann, prima care folosise în producţie maşini cu aburi, a funcţionat între anii 1862-1895; apoi, după o serie de reorganizări a intrat în proprietatea celor menţionaţi mai sus până în anul 1928, când Trei Stejari devine unic proprietar). După prima conflagraţie mondială fabrica de postav este închisă, deşi în timpul războiului obţinuse importante beneficii datorită comenzilor de război; continuă să-şi desfăşoare activitatea fabricile de spirt şi de bere, până în preajma celui de-al doilea război mondial, când este închisă şi cea de spirt. Conform unei statistici din anul 1935, capitalul investit al fabricii era de 7.760.000 lei, forţa motrice atingea 106 CP, iar personalul era compus din doar 19 muncitori. După 1945 şi-a reluat activitatea sub numele Fabrica de Bere Sadu S. A.; apoi, după 1948 când a fost naţionalizată, a funcţionat sub titulatura (Fabrica de) Bere Sadu, până în anul 1989, după ce, între timp, devenise secţie a fabricii de bere Trei Stejari din Sibiu. După 1976, prin investiţiile succesive realizate, au fost modernizate capacităţile de producţie, ajungându-se la o producţie de 220 mii hl/an. Dezvoltarea întreprinderii ar fi putut continua, însă, după înfiinţarea Centralei berii, fabrica din Sadu a ajuns o secţie a întreprinderii de bere Trei Stejari, din Sibiu, iar alocaţiile necesare investiţiilor au fost stopate. După evenimentele din anul 1989, ing. Ştefania Barbu, director general al S.C. Bere Sadu SA, după ce rememora pentru presă câteva date semnificative din activitatea companiei („Atestată documentar cam pe la 1800, manufactură profilată pe producerea băuturilor spirtoase, a evoluat în timp, devenind, în perioada interbelică, o fabrică de bere ale cărei produse concurau cu faimoasele mărci de bere Luther, Griviţa sau Azuga”), menţiona că secţia Sadu s-a separat de întreprinderea „mamă”, devenind o unitate de sine stătătoare, care s-a privatizat prin metoda MEBO în anul 1995. Se ajunsese ca societatea să poată îmbutelia 80 de mii de sticle de bere BINDER BIER, pe schimb, lucrându-se cu două linii de îmbuteliere. „Greutăţile cu care se confruntă unitatea, declara Ştefania Barbu, rezidă în aceea că încă nu s-a putut înfiinţa o fabrică de malţ, această componentă a berii achiziţionându-se, atât în ţară, cât şi în străinătate, la preţuri ridicate. Piaţa de desfacere este încă limitată. Pe lângă beneficiarii de tradiţie, din judeţele Prahova, Vâlcea şi Olt, se mai livrează bere în 25 de judeţe din ţară, însă în cantităţi care nu satisfac pretenţiile societăţii”. Sub această formă a continuat să existe până în preajma anului 2000, când a fost închisă. Iată în continuare câteva din sortimentele de bere produse în fabrica de la Sadu de-a lungul timpului: Cibin (11º), Binder (12º), Trei Stejari (12,5º), Sadu (13º), Dumbrava (16º), Porter neagră (20º). *punctul pe hartă indică locația fostei fabrici de bere, actual închisă

În clădirea principală a Centralei hidroelectrice de mica putere Sadu I, la 19 septembrie 1996, cu ocazia aniversării unui secol de la punerea sa în funcţiune, a fost inaugurat Muzeul Energetic Sadu I, care cuprinde exponate din domeniul producerii, transportului şi distribuţiei energiei electrice din zona Sibiului. Muzeul- un prețios lăcaș de istorie a electro-energeticii românești- este amenajat la etaj, în fostele locuinţe ale personalului care îşi desfăşurase activitatea în centrală. În cele trei săli sunt expuse obiecte care evocă istoricul Uzinei Electrice de la Sadu I: în prima prima sală, „Cronos”, se găsesc panouri reprezentând diferite faze ale construcţiei, iniţiatorii, finanţatorii şi constructorii (Carl Wolf, Partenie Cosma, Oskar von Miller), alături de utilaje, schițe, documente şi acte, lămpi folosite la iluminatul public în primii ani ai secolului trecut, dar și exponate ce relevă idei de utilizarea curentului electric în diferite momente ale secolului XX (imagini surprinse din etape ale unor proiecte considerate drept îndrăznețe pentru perioada interbelică, cum ar fi tramvaiul electric de la Sibiu, utilizarea energiei electrice în agricultură, centrale telefonice, ceasuri electrice, ș.a.); sala a doua, intitulată „Vulcan”, ne introduce în atmosfera epocii, aici găsindu-se biroul directorului, birouri ale angajaţilor, echipamente de protecţie şi întreţinere, un spațiu destinat instrumentelor utilizate în birourile de proiectare ale acelor timpuri, fotografii de epocă; în fine, în cea de-a treia şi ultima sală, „Hermes”, sunt etalate materiale care evocă amenajarea hidrocentralei Sadu V (planuri, proiecte, macheta în relief a văii, șantierul, uzina). Sigmund Dachler a fost inginerul care a asigurat o bună perioadă de timp buna funcţionare a respectivului obiectiv industrial.