Brukenthal von Studio
Brukenthal von Studio

Brukenthal von Studio

Organization

About

Brukenthal von Studio: arta contemporană pe care vrei să o iei acasă

Artele vizuale contemporane, generic integrate în postmodernism, se află permanent în căutarea unor modalități de exprimare și spații de expunere neconvenționale, încercând să se detașeze de arta clasică / convențională precum cea care poate fi găsită în sălile de expoziții ale muzeelor.
Grupul Brukenthal von Studio propune întoarcerea la romantismul atmosferei de atelier, la produsul artistic decorativ, la obiectul de artă ce poate fi luat acasă, colecționat, transmis din generație în generație.
Deși în aparență o cale facilă, abordarea modernă a tiparelor clasice presupune, pe de o parte, cunoașterea istoriei artei, folosirea unor materiale și tehnici menite să reziste zeci, chiar sute de ani, o viziune introspectivă asupra conceptului de artă și a reprezentărilor acesteia în subconștientul colectiv. Pe de altă parte, exigența integrării în contemporan cere cunoașterea tendințelor prezentului și identificarea nișei în care atitudinea tradițională, experimentalul și inovația pot coexista.

Restauratori, conservatori, muzeografi
Membrii grupului Brukenthal von Studio sunt oameni de muzeu: restauratori, conservatori și muzeografi în Muzeul Național Brukenthal din Sibiu și, totodată, pictori, fotografi, sculptori, curatori. Artiști de timpul liber? Da, dar cu activitate creativă nenormată și o legitimare specială – cunoașterea directă a valorii artei cuprinse astăzi în tezaurul patrimoniului universal și a importanței sale de-a lungul secolelor. Deși atitudinea artistului față de creație poate cunoaște schimbări dramatice, uneori șocante, atitudinea publicului față de produsul artistic evoluează pe coordonate sociale, culturale și educative de lungă durată. Percepția publică decantează, contextualizează și, nu în cele din urmă, armonizează sau șterge manifestările radicale. Arta propusă de Brukenthal von Studio urmează calea de mijloc, dar nu ca pe o opțiune comodă. Scopul grupului este de a reanima dorința pentru artă, atragerea publicul vizitator din zona contemplativă a expoziției de muzeu în zona interactivă a lucrării expuse ce poate fi luată acasă.

Brukenthal de atelier
În anul 1790, când Samuel von Brukenthal a deschis colecția sa privată de pictură pentru vizitatori, între lucrări se aflau și creații ale artiștilor contemporani, unii dintre ei apropiați baronului, promovându-se astfel o atitudine nouă față de artă în Sibiu.
În secolul al XIX-lea, în Muzeul Brukenthal exista un studio unde lucrările maeștrilor din colecții erau studiate de artiștii contemporani ai acelor vremuri.
Aceasta este tradiția pe care grupul o moștenește, o valorifică astăzi și dorește să o transmită mai departe. Constituit firesc în structura echipei pe care o formează la locul de muncă, grupul este deschis colaborărilor și discuțiilor cu toți cei care împărtășesc o viziune clasică despre arta prezentului și locul său în apropierea fiecăruia dintre noi.

MEMBRI:
Laura COLTOFEAN
Adrian LUCA
Ilie MITREA
Ioan MUNTEAN
Andrei POPA
Cătălin PRECUP
Robert STREBELI

Similar Suggestions

Organization
Comunitatea Sibiu Uniti Salvam
Sibiu, Romania
Organization
Bowens International a fost fondat initial in 1923 sub numele de Bowens Camera Service Company, o companie londoneza pentru reparat camere care pana in anii 1950 a devenit una din cele mai mari din Europa. In 1963, numele Bowens International LTD. a fost inreogistrat. Istoria companiei Bowens produce echipamente de iluminat pentru fotografi. Primele unitati blitz au fost produse in 1947 iar in 1950 compania a inceput sa-si produca primele sisteme electronice de blitz pentru studio. Pana in anii 1960, sistemele pentru blituri erau mari si greoaie, necesitand generatoare voluminoase cu putere pentru a ilumina capetele de flash conectate prin cabluri mari. In 1963, Bowens a inventat primul electronic studio flash unit cu sursa de putere construita in interior. Acesta a devenit cunoscut sub numele de monobloc (uneori monolight) care acum este o unealta standard a industriei. Dupa aceasta inventie compania si-a dedicat activitatea design-ului si productiei de echipament flash pentru studiouri. Bowens Sales & Service s-a dezvoltat din Bowens Camera service company iar in 1966 au participat pentru prima data la Photokina prezentandu-si produsele comunitatii internationale foto facand astfel primii pasi catre distributia globala. In 1968 au produs o varianta actualizata pentru Monobloc, The Monolite 400 iar mai tarziu produse precum Quad, Prolite si Esprit s-au dovedit totodata populare printre fotografii profesionisti. Astazi compania continua sa produca studio flash systems si accesorii foto in fabrica sa din Clacton on Sea, England. Avand o distributie in mai mult de 70 tari, echipamentele Bowens de iluminat sunt cele mai folosite produse flash din lume. Bowens intra in Romania in anul 2011 prin Highlight Photo STUDIO
Strada Torentului 2, Bucuresti, Romania
Organization
M&S Events - organizari evenimente cultural-sportive
Sibiu, Romania
Organization
Exposib
Strada Telefoanelor, Sibiu, România
Organization
Asociaţia Nevăzătorilor din România este organizaţie nonguvernamentală naţională, recunoscută ca fiind de utilitate publică prin Hotărârea Guvernului nr. 1033/03.09.2008 şi este continuatoarea organizaţiei „Societatea Orbilor din România” întemeiată de Regina Elisabeta a României. Asociaţia reprezintă interesele nevăzătorilor la nivelul întregii ţări, fiind recunoscută ca organizaţie naţională reprezentativă a nevăzătorilor, atât de către autorităţile publice române, cât şi de către organizaţiile internaţionale ale nevăzătorilor.
Strada Vatra Luminoasă 108, București, România
Organization
5.0 1 review
Asociația Română pentru Reciclare – RoRec (www.rorec.ro), o organizație non-profit, formată din unsprezece dintre cei mai cunoscuți fabricanți europeni de aparatură electrocasnică prezenți pe piața din România. Misiunea RoRec este de a contribui activ la conservarea, protecția și îmbunătățirea calității mediului înconjurător și a sănătății umane, pentru utilizarea rațională a resurselor naturale, prin asigurarea de servicii complete de gestionare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice și implicit prin reintroducerea materiilor prime în circuitul economic. Practic, Asociația RoRec preia responsabilitatea producătorilor de echipamente electrice și electronice și desfășoară toate activitățile necesare colectării, tratării, refolosirii, reciclării și recuperării deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE), asigurând în același timp eliminarea în siguranță și protecția mediului, în conformitate cu legislația europeană în domeniu. Încă de la începutul activității sale, Asociația RoRec a devenit membră a WEEE Forum (http://www.weee-forum.org/), organizația pan-europeană a sistemelor colective non-profit de gestionare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE). Asociația RoRec este autorizată din 2007 în conformitate cu prevederile OM nr. 1225/2005 şi ale Directivei Europene 96/2002 şi HG nr. 448/2005.
Strada Henri Coandă 49, Sibiu 557260, Romania
Organization
Clubul Sportiv Pro Cycling
Strada Avram Iancu 31, Avrig 555200, România
Organization
Asociația "Al 6-lea jucător" a fost înființată din dragostea fanilor pentru baschet, din dorința de a ajuta la promovarea baschetului sibian la toate nivelurile, de a susține, de a acorda sprijin financiar și de a stimula activitățile în acest sport. Fericire, tristețe, speranță, extaz, toate aceste sentimente ne-au invadat inimile la fiecare meci al echipei noastre de suflet: CSU SIBIU. Cu timpul, am devenit o familie, având un singur scop: să îi facem mândri și să îi răsplătim pe cei care ne dăruiesc clipe de neuitat în fiecare meci jucat. Baschetul sibian a făcut atât de multe pentru noi, ne-a dăruit atât de multe satisfacții, ne-a făcut să ne simțim mândri că suntem cetățenii acestui oraș. Asociația "Al 6-lea jucător" este deschisă pentru a sprijini și a fi sprijinită.
Strada Călțun 38, Sibiu, Romania
Organization
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Sibiu ...
Strada Samuel Brukenthal 4, Sibiu, România