Livada Mălâncrav

A fost construită tot în secolul XIX, în imediata apropriere a Muzeul Sătesc „Badea Cârțan” iar în prezent se află într-un plan de restaurare.

A fost deschis în anul 1969 și prezintă obiecte și cărți care au aparținut blibliotecii cărturarului autodidact Badea Cârțan. A fost și rămâne nu numai luminatul nostru consătean, al țăranilor din Streza și Oprea Cîrțișoara a Țării Oltului, ci și un remarcabil reprezentant al celor care au luptat pentru întregimea neamului, idee izvorâtă „din conștiința originii și limbii comune poporului român așezat pe ambele versante ale Carpaților” dintre Tisa și Dunăre. Având la îndemână bogata zestre material - culturala - populară, lăsată de înaintași, prin strădania dl. Traian Cînduleț, în cadrul primei ediții a festivalului „Cibinium” din anul 1968, ajutat fiind de regretatul preot Scorobet Liviu, de Blendea Gheorghe fost primar, și Neagoe Rodion tehnician veterinar, a luat ființă muzeul sătesc. În el sunt expuse și diferite genuri ale artei populare locale, ca: ceramică, pictura pe sticlă, lăzi rudărești de zestre, produse ale fostei manufacturi de sticlă de la Glajărie. Obiectele expuse la muzeu, o partea au fost donate de locuitorii comunei, iar o bună parte achiziționate prin efortul material al lui Traian Cînduleț. O altă personalitate a comunei prezentă în câteva fotografii expresive din cadrul muzeului este haiducul Andrei Budac. Într-una din încăperile muzeului regăsim o valoroasă colecție de icoane pe sticlă ale iconarului local Matei Țâmforea. În curtea muzeului s-a transferat din altă parte a satului, o gospodărie țărănească ce datează de la mijlocul sec. al XIX-lea. Casa țărănească are trei încăperi: tindă, casa dinainte și celarul, fiecare încăpere fiind dotată cu mobilierul specific bunei sale funcționalități de la vremea respectivă. Șura are patru despărțituri: șușopul, unde se află cotețele pentru porci și locul de acces al animalelor la grajd, grajdul, loc de adăpost al animalelor mari pe timp de iarnă (bivoli, vaci, cai). A treia despărțitură este șura unde se păstrează uneltele mari pentru munca câmpului: carul, plugul, grapă, roțile etc, iar ultima despărțitură se numește felderă, loc pentru adăpostul oilor pe timp de iarnă. Ambele construcții au acoperișul în patru ape și sunt acoperite cu paie din secară. Un astfel de acoperământ, dacă e bine făcut, durează cca. 20 de ani. Muzeul reprezintă un omagiu înaintașilor fiind o istorie vie a luptei pentru afirmare națională a personalităților acestei comune precum și a dezvoltării sociale de la mijlocul sec. al XIX-lea până la începutul sec. XX.

A fost ridicată în anul 1806 pe un promontoriu fiind zidită din cărămidă. Planul bisericii din Oprea Cîrțișoara, dedicată hramului „Sf. Nicolae”, este compus din pronaos, naos și altar. Biserica este decorată în interior cu picturi murale foarte apreciată de specialiștii iconografi.

Monument istoric. La început a fost o mică biserică ridicată din lemn. În secolul XIX, numărul credincioşilor crescuse mult, iar bisericuţa devenise neîncăpătoare. Astfel, în 1821 localnicii din CÎRȚIȘOARA au reuşit să ridice o biserică mai falnică din piatră de râu, după un plan analog al bisericii din Oprea Cîrțișoara. Pictura murală a fost realizată de unul dintre cei mai renumiţi pictori ai vremii, Nicolae Grecu din familia zugravilor Grecu. Personajele sale sunt dinamice şi pitoreşti, în funcţie de scene şi plasarea icoanelor acestea întruchipează roluri moralizatoare. Una din atracţiile principale ale bisericii este uşa de intrare minuţios lucrată în lemn şi păstrată încă de la sfinţirea bisericii.

Situat între cele mai importante două pieţe ale oraşului, mai precis la colţul dinspre miază-noapte – răsărit al Pieţei Mari, Turnul Sfatului a fost din totdeauna simbolul caracteristic al oraşului Sibiu. Numele turnului provine de la funcţia de apărare asupra porţii de intrare în cea de-a doua incintă, situată în imediata apropierea clădirii ce adăpostea primăria Sibiului, menţionată documentar în anul 1324. Având iniţial funcţia de turn de fortificaţie, de apărare, din a doua incintă de fortificaţie, acesta se prăbuşeşte parţial în anul 1585, în urma unui cutremur. Parterul şi primele două nivele aparţin astăzi construcţiei originale din sec. XIII. În anul 1588 turnul a este reconstruit cu ajutorul contribuţiei cetăţenilor oraşului. În anul 1720 paznicii turnului primesc ordin din partea magistratului de a repeta la tobă, la fiecare jumătate de oră, bătaia ceasului. Acoperişul îşi schimbă înfăţişarea de-a lungul timpului, de la unul scund, piramidal, la cel piramidal octogonal înalt, flancat de patru turnuleţe care serveau drept semn de drept de judecătorie a oraşului. Forma actuală a turnului datează din lucrările de reconstrucţie executate între anii 1824-1826. Urcând scările până în vârf, Turnul Sfatului oferă o minunată panoramă a întregului oraş. Privind înspre nord, Sibiul dezvăluie râul Cibin, oraşul de sus fiind dominat de Turnul Bisericii Evanghelice Parohiale şi de Turnul Sfatului. Acoperişurile caselor cu streaşină paralelă cu strada sunt de o frecvenţă copleşitoare.

Das Brukenthal National Museum ist ein Museum in Sibiu , Siebenbürgen , Rumänien , das im späten 18. Jahrhundert von Samuel von Brukenthal (1721-1803) in seinem Stadtpalast gegründet wurde.  Baron Brukenthal, Gouverneur des Großfürstentums Siebenbürgen, hat um 1790 seine ersten Sammlungen eingerichtet. Die Sammlungen wurden 1817 offiziell der Öffentlichkeit zugänglich gemacht. Damit ist das Museum die älteste Einrichtung dieser Art auf dem Gebiet des heutigen Rumäniens.  Heute ist es in seiner erweiterten Form ein Komplex mit sechs Museen, die sich ohne separate Verwaltungseinheiten an verschiedenen Orten in der Stadt befinden und ihre eigenen kulturellen Programme haben.

Im Laufe der Zeit, war Sibiu/Hermannstadt Zeuge und Empfänger vieler außergewöhnlicher Beiträge von kulturellen und künstlerischen Persönlichkeiten, die zu der Entwicklung der Stadt beigetragen haben. Jede dieser Persönlichkeiten hat eine unterschiedliche und außergewöhnliche Geschichte, die sie zu dem Schicksal der Stadt verknüpft und somit eng in der intimen Faser der Gemeinschaft verwebt. Sibiu war eine mittelalterliche Festung, die nicht erobert werden konnte. Zwischen der ersten und der zweiten Wehrmauer befindet sich eine Fußgängergasse. Diese verbindet das erste Theater in Rumänien aus dem Jahre 1788, mit der „90er Kaserne“, wo das zukünftige Theater gebaut wird. Die Ruhmesmeile wird zwischen Vergangenheit und Zukunft erstellt und jährlich werden große Namen aus der Welt des Theaters, des Tanzes, der darstellenden Künste hinzugefügt. Die Ruhmesmeile, die im Sommer 2013 durch die Stadtgemeinde anlässlich des 20. Jubiläums des Internationalen Theaterfestivals in Sibiu/Hermannstadt eröffnet wurde, ist ein dauerhafter Ort des Feierns der Anerkennung dieser Beiträge und ein Tribut an kulturelle und künstlerische Leistungen in der Stadt Sibiu/Hermannstadt. Trotz der Insipration von dem berühmten Walk of Fame in Hollywood, Die Ruhmesmeile in Sibiu/Hermannstadt wurde als eine Kulturveranstaltung mit einer eigene Persönlichkeit entworfen, sowie als Touristenattraktion die diesem Ort seine Einzigartigkeit gewährt. Die ersten sieben Sterne wurden folgenden Persönlichkeiten verliehen: Ariane Mnouchkine Regisseur Eugenio Barba Regisseur Sasha Waltz Choreograf Silviu Purcărete Regisseur Declan Donnellan Regisseur George Banu Dramatiker Kanzaburo Nakamura XVIII (post mortem) Kabuki Schauspieler

Este Casa Parohială Evanghelică, care încorporează substanţă murală din vechea casa parohială din secolul XIII. Elevaţia casei este databilă în secolul XV, remarcabil fiind portalul atribuit pietrarului Andreas Lapicida, ilustrativ pentru goticul târziu cu influenţe de renaştere timpurie. Blazonul este al preotului Johannes din Alţîna datat 1502.

Das Gebäude Nr. 3, verbunden am Treppenturm, ist Bestandteil der ersten Befestigungsmauer des XIII. Jahrhunderts. Die aktuelle äußere Form ist eine "Modernisierung" des XIX. Jahrhunderts. Das Gebäude, das an den Turm angebracht ist, war Haus der Kaufleute. Der kleine Konstruktion, wodurch man in den Turm steigen kann, stammt vom Ende des XIX. Jahrhunderts. An der Nordwand bleibt ein Fensterrahmen der Renaissance erhalten. Die Wände sind in Fresko gemalt, und stammen aus der ersten Hälfte des XVI. Jahrhunderts.