Istoria și tradiția cultivării fructelor

 Dacă e să intrăm în detalii care privesc istoria și tradiția cultivării fructelor în livezi tradționale, povestea se complică puțin. Ce se știe cu siguranță e faptul că pomicultura a început în secolul al XVIIIlea, deci cam cu 300 de ani în urmă. Până atunci, localnicii se ocupau în marea lor majoritate cu oieritul, la fel ca în alte sate din Mărginimea Sibiului. De aici, istoria se împletește frumos în două fire separate, pe care eu voi încerca să țes o realitate nouă, care să ne folosească tuturor mai departe. Prima variantă a poveștii e cea a preotului Lebu din satul vecin, din Fântânele sau Cacova, care a determinat localnicii să se ocupe de pomicultură și le-a arătat beneficiile pe care livezile le aduc comunității. Cea de-a doua variantă, pe care eu am aflat-o de la o organizație austriacă, aduce la lumină o latură mai europeană a fenomenului. Aceasta spune că nu cu mult timp înainte de 1764, anul înființării regimentului de grăniceri de la Orlat, armata imperială căuta să facă înrolări din rândurile localnicilor. Atunci ar fi constatat că, din cauza alimentației slabe în vitamine a populației autohtone, viitori soldați erau slab dezvoltați și cu o stare precară de sănătate. Legenda zice că uniformele aduse, la o mărime cât de cât standardizată, erau mult prea mari pentru mărgineni. Atunci, medicii armatei ar fi decis să înființeze livezi pe un areal mai mare din sudul Transilvaniei. Pentru aceasta, au adus o colecție de pomi fructiferi pe care o gestionau deja în landurile austriece și care era compusă din multe soiuri adunate din diverse alte curți regale din Europa. Acest fapt explică și diversitatea foarte mare de soiuri existente azi și reflectă realitatea europeană din acea perioadă. Eu cred că adevărul e undeva la mijloc: inițiativele probabil au fost începute în aceleași vremuri, cu scopuri similare, iar cu timpul lumea a preferat să beneficieze de avantajele ambelor proiecte. Așa cum se întâmplă astăzi, când nu mai contează atât de mult cine a fost primul sau care este originea fiecărui soi. E important, în schimb, să ne asumăm rolul de a duce mai departe această moștenire!