Incunabulele Brukenthal - Marcus Tullius Cicero, De officiis. De amicitia. De senectute. Paradoxa stoicorum. Veneția, Bartolomeo de Zanis, 1498

 Continuăm seria expozițională Incunabulele Brukenthal

Marcus Tullius Cicero, De officiis. De amicitia. De senectute. Paradoxa stoicorum. Veneția, Bartolomeo de Zanis, 1498

Fără a fi un creator de sistem filosofic, ca Platon, Aristotel și alții, Marcus Tullius Cicero (106-43 î.e.n.), om politic, orator desăvârșit și avocat, se numără printre cei mai tipăriți și citiți autori din istoria literaturii europene; un nume de bază pentru ceea ce a însemnat redescoperirea antichității greco-romane odată cu Renașterea. 

Contemporan cu o perioadă zbuciumată din istoria Romei (sfârșitul lent al republicii), Cicero a lăsat omenirii nu doar o sumedenie de scrisori, discursuri și scurte tratate filosofice destinate publicului larg. Câteva dintre scrierile sale au fost adevărate opere deschizătoare de genuri literare. Incunabulul de față conține tocmai o astfel de lucrare.

Ediția a fost tipărită la Veneția în 1498 de Bartolomeo de Zanis și conține patru opere ciceroniene, care se completează reciproc: De officiis (Despre îndatoriri), cu comentarii de Pietro Marso (1441-1511), De amicitia (Despre prietenie), cu comentariile  lui Niccolò Leoniceno (1412-1474), De senectute (Despre bătrânețe), comentată de Martino Filetico (c.1430-c.1490) și Paradoxa stoicorum (Paradoxele stoicilor). 

Prima dintre ele, De officiis, este și cea care și-a pus amprenta poate cel mai mult dintre acestea asupra dezvoltării literaturii europene. Multe cărți tipărite în Epoca Modernă (secolele XVI-XVIII), din genul literaturii de civilitate (sau moralitate practică, cum o numește Gheorghe Guțu), au printre sursele de inspirație, atât ca subiect, cât și ca stilistică a textului, această lucrare ciceroniană despre îndatoriri (civice, morale): 

˝A trăi nu în trândăvie și moliciune, ci în simplitate și sobrietate e potrivit cu demnitatea naturală a omului. Asemănători prin rațiune, însă foarte deosebiți din punct de vedere spiritual și fizic, oamenii nu trebuie să condamne aceste deosebiri.˝ (Despre îndatoriri, cartea I, XXX. trad. G. Guțu).

Samuel von Brukenthal a avut în biblioteca lui în jur de 60 de ediții cu și despre scrierile autorului antic, apărute începând cu secolul al XVI-lea până în perioada Iluminismului. Dacă mai punem în calcul și multitudinea de lucrări de civilitate inspirate din De officiis, ajungem la concluzia că Samuel von Brukenthal avea o mică bibliotecă de civilitate de zeci de ediții.

Printre ele nu se număra însă și această ediție Veneția 1498. Pe interiorul coperții de la finalul volumului este o însemnare din care aflăm că acest incunabul a făcut parte din biblioteca lui Lucas Ungler (1526-1600), intelectual umanist născut în Sibiu, preot și superintendentul Bisericii Evanghelice din Transilvania care a mutat sediul acestei funcții la Biertan în 1572. Mai târziu, volumul se găsea în colecțiile bibliotecii orășenești sibiene și apoi în biblioteca Gimnaziului Evanghelic, de unde a ajuns la sfârșitul secolului al XIX-lea în biblioteca Muzeului Brukenthal. 

Valoroasa ediție e legată în coperți din lemn și piele. E înfrumusețată de-a lungul textului de multe inițiale ornate și istoriate tipărite, în care sunt reprezentate diferite personaje antropomorfe și zoomorfe, elemente vegetale ș.a, unele dintre ele colorate discret. Vă invităm să admirați acest incunabul în Palatul Brukenthal din Piața Mare 4, în intervalul 14 aprilie – 18 mai.