„Păstrând natura vie. Metode de conservare”

„Păstrând natura vie. Metode de conservare” este expoziția temporară care vă așteaptă la Muzeul de Istorie Naturală

Perioada de desfășurare: 14.02.-6.04.2025

Curatori: Maria Iulia Sasu, Maria Stănciugelu

 

Colecțiile muzeale au început să fie constituite în urmă cu peste 170 ani, când un grup local de naturaliști sași au înființat Societatea Ardeleană de Științele Naturii din Sibiu (Siebenbürghische Verein für Naturwissenschaften zu Hermannstadt) (1849). De atunci colecțiile au crescut continuu în urma colectărilor de teren, schimburilor inter-instituționale, donațiilor, achizițiilor, ajungând să numere în prezent peste un milion de piese de importanță științifică, documentară, educativă, grupate pe colecții: mineralogie – petrografie (19.000), paleontologie (57.000), botanică (168.000), entomologie (266.000), malacologie (510.000), vertebrate (8.386).

Varietatea colecțiilor denotă o diversitate mare a metodelor de conservare folosite de-a lungul timpului. Astfel, expoziția propune o incursiune prin colecțiile muzeului pentru a observa diferențierea modurilor de conservare a specimenelor și tehnicile utilizate de-a lungul timpului până în prezent pentru conservarea specimenelor de istorie naturală.

Patrimoniul cultural al Compartimentului de Istorie Naturală cuprinde bunuri care atestă material evoluția vieții și mediului înconjurător. Fiind reprezentat de material colectat din natură, se impune utilizarea unor metode de conservare – preparare care înseamnă prelucrarea prin anumite procedee în scopul opririi proceselor de deteriorare sau pentru punerea în valoare a pieselor.

Tehnicile descrise sunt TAXIDERMIA – care se folosește la vertebrate, METODA CONSERVĂRII ÎN MEDIU LICHID – se poate folosi la aproape orice înseamnă material din natură - de la plante, ciuperci, nevertebrate la vertebrate chiar și de dimensiuni mari, MUMIFIEREA – o tehnică în care se folosea formaldehida, un compus considerat în prezent extrem de toxic, cu un mare potențial carcinogen, utilizată în trecut pentru vertebrate de dimensiuni mici, PREPARAREA FOSILELOR – începe cu extragerea din afloriment, uneori cu părți din roca în care se găsesc, consolidarea pentru a împiedica descompunerea sau fragmentarea și curățarea folosind aparatură specifică, PREPARAREA NEVERTEBRATELOR – include tehnici specifice în funcție de grupul din care fac parte, PREPARAREA MATERIALULUI OSTEOLOGIC – constă în îndepărtarea tuturor țesuturilor moi (epitelial, muscular, adipos) care pot cauza putrefacție, miros, prin procedee mecanice, chimice sau biomecanice (bacterii anaerobe, insecte), PREPARAREA CUIBURILOR – care necesită consolidare și tratare pentru îndepărtarea dăunătorilor, PREAPRAREA COLECȚIILOR DE OUĂ – presupune extragerea conținutului și spălarea interiorului cu o soluție conservantă, PREPARAREA MATERIALULUI VEGETAL – presupune metode de deshidratare specifice în funcție de tipul plantei și păstrarea între coli de hârtie, oferind posibilitatea studierii pe îndelete a plantelor pentru un timp îndelungat; tot aici sunt incluse colecții speciale, precum cele de alge, micologice, lichenologice, biologice, de flori, fructe, muguri, esențe lemnoase sau scoarță (mostre), și PREPARAREA COLECȚIILOR MICROSCOPICE –- acestea includ probe microbiologice (virusuri, bacterii, fungi), secțiuni histologice (țesuturi, organe), paraziți interni și externi, nevertebrate, care sunt fixate, colorate, impregnate și înglobate într-un mediu de fixare, apoi montate între o lamă și o lamelă din sticlă ca preparate permanente care permit observarea structurilor celulare și raporturilor dintre ele pentru un timp nelimitat.