Povestea Poveștilor

Povestea Poveștilor


Location:


Stefan cel Mare Street nr. 56, Sibiu, Romania, 550316

Organizer:

Dates and Hours:

About

Povestea Poveștilor, după Ion Creangă.
În aer liber. În Grădina BIS. Sibiu, Ștefan cel Mare, nr. 56. La noi acasă.
Cu distanțare cât cuprinde.
Primele ieșiri la public, după diversele stări de urgență, de alertă, de angoasă, de speranță, de izolare și de izolartă.
Cu locuri limitate. Cu un număr MIC de bilete care pot fi achiziționate (doar) on-line.
Un scenariu după și despre Ion Creangă.
Povestea poveștilor. Povestită de povestitorul povestitorilor.
Cu umorul lui inconfundabil. Cu savoare. Cu viață. Cu poftă de viață.
Povestea fi-va doar un pretext/ dar ce bogăție de text!
„Povestea poveștilor” fost citită de autor la o ședință a societății literare Junimea și nu a mai fost publicată decât în 1939, la mult timp după moartea scriitorului, într-o ediție de lux la Editura pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”.
Începând din 1990 a fost reeditată de mai multe ori, tradusă în engleză și franceză, însoțită de ilustrații și publicată și sub forma de înregistrare audio. Manuscrisul poveștii se găsește la Biblioteca Academiei Române.
Specialiştii în filologie relatează cum “Eminescu, Vasile Pogor şi Iacob Negruzii, hohoteau la fiecare frază a poveştii lui Creangă. La sfârşitul poveştii, Creangă avea şi o dedicaţie, pentru poeţii fără talent: Scrisă de Ioan-Vîntură-Ţară, în Iaşi, la 22 Octomvrie 1876 şi dedicată cărăcudei din Junimea îmbătrînită în rele cu prilejul aniversării a treisprezecea, numărul dracului”.
Spectacol NERECOMANDAT SUB 16 ANI. Limbaj explicit.
(Limbajul e cel al marelui Clasic Ion Creangă, nimic altceva).
Povestea poveștilor
Distribuția:
Ion Creangă – Dumitru Stegărescu
Tinca Vartic, tânăra lui concubină – Andrada Grosu
Cu participarea ordinară, inefabilă și oarecum non-vizibilă a tânărului actor Alin Turcu în rolul sufleorului liric Mihail Eminovici, om de-al casei.
Scenariul & regia: Bogdan Sărătean
Costume: Ioana Aida
Cu sunete originale de Claudiu Fălămaș
Un spectacol marca BIS Teatru. Avanpremiera 27 iunie 2020.
Puteți achiziționa două tipuri de bilete: pentru două persoane (Double) și pentru o persoană (Single). În felul acesta putem organiza eficient locurile cu distanțarea cerută de normele sanitare în vigoare.
POVESTEA POVEȘTILOR este un spectacol care se întreține doar și numai din biletele achiziționate de dumneavoastră.
Suntem la curent cu normele legale & sanitare, privind măsurile care trebuie luate pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus, așa cum apar ele în ordinul comun emis de Ministrul Culturii și cel al Sănătății. Intrarea în Grădina BIS fi-va condiționată de purtarea măștii. Atenție – locuri limitate - 30!
ACCES GRĂDINA BIS – ora 19.00.

Sursa text & foto: https://www.facebook.com/BisTeatru/