Reparații pe carosabil și trotuare. Noi lucrări la rețelele de utilități

October 24, 11:18 AM
Press release

Comisia pentru sistematizarea circulației a avizat următoarele intervenții pe carosabil și trotuare:

Pentru reparații:
  •  Pe str. Semaforului, în zona clinicii Ofta Total și pe str. Iezer, constructorul societății de gaz va efectua în perioada 23 octombrie – 6 noiembrie lucrări de refacere a carosabilului în urma lucrărilor la rețeaua proprie. Acestea se vor realiza fără închiderea traficului, dar vor fi necesare anumite devieri punctuale și temporare de pe prima bandă.
  •  Trotuarul și zona rezervată taximetrelor de pe Calea Gușteriței (zona magazinului Transagape); lucrările se vor executa până în 20 noiembrie și vor afecta punctual o bandă de circulație, traficul urmând să fie deviat cu ajutorul piloților de trafic.
  •  Trotuarul de pe b-dul Coposu, tronsonul dintre str. Berăriei și str. Independenței și cel din zona Turnului Gros; circulația pietonală va fi deviată pe trotuarul de pe cealaltă parte a străzii. Acestea sunt avizate să se desfășoare până în 20 noiembrie. Atunci când se va impune ocuparea primei benzi de circulație, traficul va fi deviat temporar pe banda 2.
  •  Trotuarul de pe b-dul Victoriei, zona de vis-a-vis de Bazinul Olimpia, intervențiile urmând să se desfășoare până în 20 noiembrie.

Noi lucrări la rețelele de utilități:
- Pe b-dul Victoriei se vor efectua lucrări de introducere a unui cablu electric pe traseul b-dul Victoriei (zona stației de autobuz de vis-a-vis de Bazinul Olimpia) – str. Transilvaniei – str. V. Cârlova – str. Ștrandului. Lucrările se vor desfășura în trotuar și în zona verde. Pe durata efectuării intervențiilor vor fi închise circulației tronsoane din prima bandă. Circulația pietonală va fi deviată pe trotuarul opus, iar pe str. Transilvaniei, pe porțiunea dintre str. Moldovei și str. V. Cârlova, se va
crea cu ajutorul balizelor un culoar ocolitor pentru pietoni.
- Pe str. Frigoriferului se vor realiza lucrări la rețeaua de canalizare pluvială, perioada avizată pentru acestea fiind 24 octombrie – 15 noiembrie. Carosabilul va fi afectat pe o porțiune de aproximativ 30 de metri, la intersecția cu Calea Turnișorului și, astfel, circulația în această intersecție se va închide vineri, 24 octombrie între orele 09.00 și 18.00 și sâmbătă, 25 octombrie între orele 08.00 – 18.00. Accesul spre unitățile de pe str. Frigoriferului va fi posibil doar dinspre
Calea Șurii Mici.
- Pe str. Regele Ferdinand și N. Teclu au fost avizate o serie de săpături pentru cuplări ale conductelor de gaz, care se vor desfășura în perioada 27 octombrie – 2 noiembrie
- Același tip de lucrări la rețeaua de gaz se vor desfășura și pe str. Ocnei, în fața clădirii Colegiului Independența și respectiv în fața Tribunalului. Pentru aceasta vor fi închise circulației tronsoane din str. Ocnei, în sensul de mers spre str. Zidului, traficul urmând să se desfășoare alternativ, pe o bandă.
- În sensul giratoriu situat la intersecția străzilor Morilor și Turismului se lucrează la instalarea senzorilor wireless pentru sistemele inteligente de trafic, instalate de Primăria Sibiu. În această seară, între orele 21.00 – 06.00 se va realiza traversarea pe șoseaua Alba Iulia. Traficul nu se va închide, dar va fi deviat pe o singură bandă pe sens.

Primăria Sibiu

Other News

Din 2 decembrie se primesc cereri pentru abonamentele cu loc rezervat în parcarea zonală Hipodrom

Din 2 decembrie se primesc cereri pentru abonamentele cu loc rezervat în parcarea zonală Hipodrom

Press release

Modificări în trafic pentru creșterea fluenței traficului, avizate de Comisia pentru sistematizarea circulației

Press release

Primăria Sibiu a obținut o nouă finanțare pentru transportul public: Încă 16 autobuze electrice noi pentru Sibiu și modernizarea străzii Salcâmilor

Primăria Sibiu a obținut o nouă finanțare pentru transportul public: Încă 16 autobuze electrice noi pentru Sibiu și modernizarea străzii Salcâmilor

Press release