Craft Fest Sibiu
Craft Fest Sibiu

Craft Fest Sibiu

Event organizer

About

Festivalul „Sibiu Craft Fest” își propune să promoveze mărcile de bere artizanală din Sibiu și din țară și să devină o platformă prin care berea cu caracter, să ajungă mai ușor la public, una din principalele probleme ale acestui sector de activitate fiind lipsa unor canale de distribuție.

Vizitatorii vor putea degusta zeci de sortimente de bere direct de la producători, dar și câteva tipuri de cidru.

Berea a fost dintotdeauna un liant social, astfel că, profitând de decorul verde al parcului Cetății și având drept fundal frumoasele ziduri de pe strada Cetății, festivalul este ocazia perfectă pentru o petrecere în aer liber, cu lampioane, baloane, jocuri și muzică, la care este invitată întreaga comunitate. Iar cum berea complimentează aproape orice produs culinar, vizitatorii vor putea degusta felurite delicatese locale, unele gătite pe loc la grătar, dar și gustări cu brânzeturi, tarte de sezon și alte produse, care să valorifice arta gastronomică din zona Sibiului.

Din fundal nu pot lipsi concertele live. Pentru cei mici festivalul propune diverse activități recreative, de la ateliere de creație, la pictură pe față și jocuri. Vizitatorii vor fi provocați să participe la diferite concursuri și activități sportive, adecvate spațiului.

Cea mai importantă componentă este cea educativă. Proiectul își propune să educe publicul consumator privind caracteristicile unei beri bune, în ce condiții trebuie consumată, cu ce tip de mâncare trebuie asociată și care sunt beneficiile acestui produs. De la materiale informative care vor fi distribuite publicului până la specialiști în domeniu care vor sta la dispoziția vizitatorilor evenimentului, toate vor fi prezentate într-un cadru cât mai relaxant și pe înțelesul tuturor.

Similar Suggestions

Event organizer
Closed
Suntem o școală de dans urban și contemporan cu o vastă experiență în domeniul dansului și a artelor spectacolului, proiect ce a început în Spania și continuând activitatea acum și în Avrig și Sibiu. Predăm cursuri pentru toate vârstele. Susținem mișcarea sănătoasă, stilul liber în dans și dezvoltarea personală prin dans si coregrafie. Organizăm evenimente, cursuri, tabere, și alte manifestări publice în domeniul artistic si cu si pentru comunitate.  
Strada Gheorghe Lazăr 19, Avrig 555200, România
Event organizer
Closed
✨🎉Trăiește bucuria lucrurilor simple✨ • Organizez evenimente de tip workshop pentru Pofta de viață și stare de bine- interactive non-formale și distractive, cu joaca și sens. • Team-events workshops.  ° Birthday workshops * Workshop "Pauză pentru mămici" * Închiriere Jocuri exterior
Event organizer
Sibiu, Romania
557211 Cașolț, România
Event organizer
Arhitectura.6 - evenimentul bienal de arhitectură al județelor Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu și Vâlcea finanțat din Timbrul Arhitecturii. sursa
Sibiu, Romania
Event organizer
Sala ”Transilvania”găzduiește, la sfârșitul acestei săptămâni, Campionatul  Național U18 pe  echipe și Campionatul Național U18 individual de ne-waza. Evenimentul este organizat de ACS Senchu cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, Consiliului Local, fiind inclus pe Agendele Cultural-Sportive. De asemenea, Federația Română de Judo este alături de ACS Senchu în organizarea acestei competiți Sunt așteptați, la Sibiu, cei mai buni sportivi de la cluburile deprofil din întreaga țară, lupa pentru medalii anunțându-se una deosebit de disputată și de interesantă. Sperăm să ne achităm cu brio de toate provocările, iar la final să culegem roadele”, a afirmat prof. Andreea Ionaș.  Accesul publicului este liber!
Sala Transilvania Sibiu
Event organizer
🍺 4 zile pline de veselie cu bere, mâncare, muzică și atmosferă ca-n Bavaria! 🎺🪗   10 - 13 octombrie, Piața Obor, Sibiu
Calea Șurii Mari, Sibiu 550089, România
Event organizer
Open
Sibiu, hai la joacă!   Urban Playfield vine în orașul tău, în weekendul 21-22 septembrie cu sporturi inedite, zonă de relaxare, antrenamente distractive și concursuri simpatice cu premii. Descoperă o varietate largă de sporturi și activități: volei, tenis, baschet, escaladă, biliard cu piciorul, badminton, roundnet, șah, fotbal, tenis de masă, cornhole, într-un cadru plin de voie bună. Unde? În Piața Mare. Când? În 21-22 septembrie. De la 10:00 - 20:00 Accesul este liber și distracția garantată!
Piata Mare, Sibiu, Romania
Event organizer
Sibiu, Romania