Festival - 25 De Ore De Teatru Non Stop - Sibiu
Festival - 25 De Ore De Teatru Non Stop - Sibiu

Festival - 25 De Ore De Teatru Non Stop - Sibiu

Event organizer

About

“25 de ore de teatru non-stop” – editia VII

Serbăm Ziua Mondială a Teatrului! Acesta e gândul festivalului. Un gând al bucuriei, al preaplinului de viaţă, de emoţie, de sensibilitate.
Să nu uităm acest gând. El este cel care ne-a dat puterea nebună şi inconştientă de a porni la drum, în primăvara lui 2011. Iată-ne ajunşi la editia cu numarul 6 a maratonului teatral.
Ce bine că am avut curajul să facem acest festival. Ce bine că publicul a acceptat provocarea noastră şi ne-a obligat de la an la an să creştem acest festival, numărul şi calitatea spectacolelor invitate.
Ce bine că ştie lumea de noi, că nu vrem să părem altceva decât suntem - o mână de tineri care fac un festival minunat, însufleţiţi de pasiunea pe care o au pentru arta teatrului. Să nu uităm de unde am pornit acest festival, să nu ne pierdem gândul cel curat, acela de a ne bucura, împreună cu oraşul, cu cetatea, de spectacole dintre cele mai proaspete, mai vii, mai pline de substanţă.

Omule, trecătorule, vino pentru o noapte şi o zi alături de noi, să respiri teatru! Vei descoperi o stare aparte. Noaptea maratonului teatral este un spaţiu al întâlnirilor profund umane, şi de ce nu, al revelaţiilor. Pe lângă bună dispoziţie, hohote de râs şi aplauze, mai e ceva. Un miez, pe care eşti invitat, spectatorule, trecătorule, să îl descoperi.
Vino să vezi spectacolele, actorii te aşteaptă. Târziu în noapte, se vor fi rătăcit toate măştile.

Ce bine că acest festival devine semn al primăverii în oraşul nostru. Ce bine că sunt oameni care ne inspiră şi care ne sprijină.

Cu drag,
Echipa BIS

Festivalul „25 de ore de teatru non-stop” este un proiect al Asociaţiei Culturale BIS.
Asociaţia Culturală BIS este o structură independentă (organizaţie non-guvernamentală).

Respiră. Teatru este sloganul festivalului, încă de la prima ediţie.

Similar Suggestions

Event organizer
Contribuție la dezvoltarea relațiilor economice Clubul Economic German Transilvania (DWS) a fost fondat în anul 1998 la Sibiu-Hermannstadt, ca o asociație non-profit. La acea vreme, consulul general al Republicii Federale Germania, Harald Gehrig, a înființat, ca precursor al actualului club economic, o masă rotundă pentru antreprenori, la care participau oameni de afaceri germani activi în Hermannstadt. La acea masă rotundă se adunau în principal întreprinderi mici, care făceau primele experiențe în Europa de Sud-Est și sperau la ajutor reciproc și la un schimb activ de experiență, pe care l-au și găsit acolo. Pe măsură ce grupul creștea constant și sarcinile se înmulțeau, masa rotundă s-a transformat în actualul Club Economic German. Deoarece membrii se întâlneau întotdeauna în Hermannstadt și nimeni nu trebuia să se simtă exclus, fiind prezenți și membri din Brașov și Cluj, s-a ales numele de "Clubul Economic German Transilvania" (DWS). De la înființare și înregistrare în registrul asociațiilor din Hermannstadt au trecut peste 25 de ani, iar clubul economic s-a dezvoltat bine structural și calitativ. DWS s-a deschis și pentru antreprenori din alte țări vorbitoare de limbă germană, care sunt activi în Transilvania – în principal în zona Hermannstadt. Astăzi, DWS numără aproximativ 200 de companii membre active, printre care și instituții, precum Forumul Democrat al Germanilor din România, Universitatea Germană-Română, Școala de Administrație Hermannstadt, precum și mass-media de limbă germană Hermannstädter Zeitung și Allgemeine Deutsche Zeitung. Pe lângă DWS, mai există încă 7 cluburi economice germane în România, și anume în Arad, Bacău, Cluj, Brașov, Mureș, Satu Mare și Timișoara. Împreună, în cluburile germane sunt organizate aproximativ 800 de companii germane. Un membru fondator important și tradițional al DWS este Consulatul German din Hermannstadt. Acesta reprezintă punctul de legătură între economie, cultură și cooperarea bilaterală pe mai multe niveluri. Conform statutului, actualul șef al Consulatului German din Hermannstadt, în prezent doamna consul Kerstin Ursula Jahn, este președintele onorific al clubului economic. Ca punct de contact pentru companiile din spațiul germanofon, DWS contribuie activ la dezvoltarea relațiilor economice între țările de origine și România. În același timp, DWS își asumă rolul de reprezentant al intereselor acestor companii la nivel local. În centrul activităților DWS se află schimbul de experiență între companiile membre, furnizarea de informații pentru companiile membre și menținerea unui dialog constructiv cu reprezentanții politicii și ai administrației publice. În acest scop, DWS organizează întâlniri regulate ale membrilor, precum și numeroase alte evenimente, la care participă personalități ale vieții publice și reprezentanți ai economiei locale. DWS pune la dispoziția tuturor membrilor săi sala de conferințe DWS (cu peste 40 de locuri) gratuit!
Strada Mitropoliei 28, Sibiu, Romania
Event organizer
Alegria Studio Sibiu - cursuri de ZUMBA Fitness, ZUMBA Step, Dansuri si Socializare, Dansuri moderne pentru copii si adolescenti.
Bulevardul Victoriei 42, Sibiu, România
Event organizer
Closed
Localizata in inima Sibiului, Swiss WebAcademy ofera cursuri si servicii profesionale in domeniile web design, web development si web marketing, bazandu-se pe experienta de peste 10 ani a echipei sale si pe expertiza elvetiana.
Strada Școala de Înot 18, Sibiu, România
Event organizer
RC Entertainment SRL este o companie românească înființată în anul 2014, care are ca scop principal promovarea evenimentelor culturale susținute de artistul portughez Ricardo Caria.
Arad
Activities in Sibiu County Sibiu Surroundings Event organizer
HOȘMAN DURABIL este o asociația pentru susținerea dezvoltării a satului Hosman și a regiunii Văii Hârtibaciului. Dorim să motivăm localnicii și tinerii din spațiul rural în dezvoltarea lor educativă și culturală. Pentru noi, conservarea patrimoniului construit și cultural precum și creșterea calității vieții în zona rurală sunt factori importanți. Legătura dintre istorie și zilele noastre ne acordă o șansă pentru viitor. Echipa asociației se ocupă, în primul rând, de complexul „Moara Veche” cu brutărie, moara, fierarie și alte meșteșuguri precum evenimente culturale.
Moara Veche, DC45, Hosman 557168, România
Event organizer
Sibiu Tourism
Strada General Gheorghe Magheru 14, Sibiu, România
Event organizer
Sibiu Challenge, ediţia de vară, este o acțiune sportivă cofinanțată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Sibiu. Un eveniment sportiv dedicat mişcării şi petrecerii timpului liber în natură. Vă aşteptăm să faceţi mişcare în cadrul celor peste 20 de zone sportive special amenajate: escaladă, fitness, volei, badminton, baschet, fotbal, camping, tenis de masă, gimnastică, gonflabile pentru copii, atletism, ciclism, sport extrem etc. Sibiu Challenge are şi o ediţie de iarnă organizată în luna decembrie la Păltiniş: Sibiu Winter Challenge. Organizator: PUMA Club Sibiu
Romania
1 event
Event organizer
Experimente trăsnite, efecte luminoase, explozii spectaculoase, conferințe fascinante: te așteptăm la Noaptea cercetătorilor pe 25 septembrie. Intrarea este gratuită.Organizam evenimentul Noaptea cercetătorilor simultan in Arad, Bacău, Brașov, București, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Piatra Neamț, Sibiu, Suceava, Târgu Jiu, Timișoara si Tulcea.
România
Event organizer
Festivalul DIALOG «SibiuBookFestival – OPEN MINDS» este un eveniment urban de cultura dedicat DIALOGULUI si COMUNICARII, formelor si instrumentelor de comunicare( carte, muzica, foto, film, new media). Proiectul este structurat pe zone de interactiune cu publicul, in functie de forma de comunicare ( dialog) : scris, sunet, imagine: Zona de C’ARTE si LECTURA “open minds…CITESTE !“, Zona de MUZICA “open minds …ASCULTA !“, Zona de FILM “open minds …PRIVESTE!“ Zona de PUBLICITATE “open minds …VORBESTE!“
Sibiu, Romania