Măsuri pentru a reduce impactul economic al crizei cauzate de epidemia de COVID-19
“Sibiul este un oraș turistic, a cărui economie locală depinde în bună măsură de sectorul industriei HoReCa. Am decis câteva măsuri care să reducă de pe acum impactul economic negativ pe care îl cauzează în acest sector criza generată de epidemia COVID-19 și voi solicita aprobarea Consiliului Local pentru implementarea acestora. Nu sunt măsuri cu mare impact financiar, dar cred că, în situația dată, orice ajutor este binevenit. În funcție de evoluția situației, vom analiza și alte măsuri pe care le putem lua pe plan local pentru a atenua o parte din pierderile generate de lipsa de turiști, respectiv clienți.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)
Măsurile care vor fi supuse aprobării Consiliului Local în această lună prevăd următoarele:
➡ Suspendarea plății taxei hoteliere pe o perioadă de 6 luni, începând cu luna martie 2020
➡ Reducerea cu 50%, pe o perioadă de 6 luni, a taxei de parcare pentru locurile închiriate de unitățile de cazare turistică de la Primăria Municipiului Sibiu.
Precizăm că hotelierii au posibilitatea să renunțe la dreptul de folosință exclusivă a locurilor de parcare închiriate, acestea urmând să fie utilizate de către toți posesorii de autovehicule, în același regim ca și celelalte parcări cu plată din zonă. În acest sens aceștia vor depune o solicitare la Serviciul de Administrare a Domeniului Public din Piața Mică nr. 22.
În paralel se analizează posibilitățile legale pentru adoptarea altor măsuri menite să reducă impactul negativ asupra economiei locale, mai ales a turismului. Toate aceste facilități vor fi acordate coroborat cu aplicarea unor măsuri de prevenție, impuse de situația curentă a pandemiei COVID-19.