Sibiu Festival City
Sibiu Festival City

Sibiu Festival City

Event organizer

Piața Mare, Sibiu, Romania

About

Cei mai importanți reprezentanți ai industriei europene de spectacol, oameni de afaceri, directorii celor mai mari festivaluri, organizatori de spectacole cu mari trupe, de la Rolling Stones la Robbie Williams, specialiști internaționali în securitate, avocați și experți în complicatul sistem internațional de taxe sunt așteptați la lansarea proiectului “Sibiu – Festival City”, un program derulat în perioada 27-29 iulie, inițiat de ARTmania.

Pe lângă o ofertă culturală bogată – concerte, expoziții, lansări de carte sau film – platforma “Sibiu – Festival City” va găzdui și prima ediție a reuniunii internaționale East European Music Conference (EEMC), un eveniment de anvergură europeană, care și-a propus să aducă la masa dialogului peste 500 de experți, autorități ale statului implicate în reglementarea sectorului creativ, promoteri români și principalii operatori de pe piața internațională a festivalurilor.
Fruzsina Szep, directorul Festivalului Lollapalooza din Berlin, sau Stephan Thanscheidt – director al companiei FKP Scorpio, care organizează peste 20 dintre cele mai mari festivaluri din Europa, se vor număra printre oaspeții așteptați anul acesta în România. Conferința de la Sibiu este organizată în colaborare cu AROC – Asociația Română a Organizatorilor de Concerte si Evenimente Culturale, ce are ca membri organizatori cei mai importanți promoteri din România, precum Emagic, Events, Electric Castle, Summer Well, ARTmania, Blaj aLive sau Twin Arts, printre alții.

Sibiu – Festival City se derulează în aceeași perioadă cu Festivalul ARTmania, transformând încă o dată orașul într-o veritabilă Capitală a Culturii.

“SIBIU – Festival City” este un proiect multicultural cu obiectivul de a reconfirma statutul orașului Sibiu de jucător important pe piața europeană a consumatorilor de cultură și a producătorilor de evenimente culturale. Cu o remarcabilă tradiție și experiență în organizarea și promovarea evenimentelor de anvergură, orașul Sibiu devine platformă regională de dialog pentru toate entitățile implicate în industria spectacolului, atât din România, cât și din Europa, și își asumă rolul de promotor în atragerea investițiilor internaționale, cu impact direct asupra cetățenilor și a autorităților locale.

Aflată la prima ediție, care se va desfășura înperioada 27-29 iulie, reuniunea internațională Est European Music Conference (EEMC) și-a asumat misiunea de a iniția o dezbatere sănătoasă între entitățile care activează în industria muzicală din România, începând de la reprezentanți ai sectorului privat – organizatorii de spectacol, până la experți internaționali și autorități ale statului direct implicate în reglementările legislative ale acestei industrii.

În contextul unei piețe aflate în ultimii ani în continua creștere, promoterii locali acționează încă într-un mediu confuz, cu o legislație depășită, care nu include prevederi specifice pentru industria concertelor și a festivalurilor, astfel încât este necesară o platformă de comunicare care să faciliteze contactul direct și problematizările punctuale. Organizatorii locali vor căuta soluții într-un schimb de experiență cu specialiștii internaționali și cu principalii promoteri la nivel european. Fără schimbări semnificative în reglementările aflate în vigoare în România, fără schimbări legislative care să survină unor dezbateri constructive, nu putem aștepta schimbări rapide sau sănătoase pe piața locală. Iar EEMC vizează, pe termen lung, o renaștere în măsură să alinieze acest sector la standardele industriei europene de Festivaluri și Concerte.

Problematica amenințărilor teroriste și situații de criză în programul conferinței de la Sibiu. Directori ai marilor festivaluri europene, editori și corespondenți ai principalelor publicații internaționale, de la Billboard la Pollstar, experți în sistemul international de taxe sau reprezentanți ai celor mai importante asociații și instituții internaționale de reglementare se vor reuni la Sibiu, la prima ediție a East European Music Conference. Pe lângă Fruzsina Szep, directorul Festivalului Lollapalooza din Berlin, sau Stephan Thanscheidt – director al companiei FKP Scorpio, printre participanți se mai numără Christof Huber, directorul OpenAirSt.Gallen – cel mai mare festival din Elveția.

A confirmat participarea și Thomas Zsifkovits – co-proprietar al companiei Barracuda Music, organizator al unor festivaluri de amploare ca Nova Rock sau Frequency sau concerte cu artiști de primă ligă, precum Robbie Williams, Rolling Stones sau Mumford And Sons, Twenty-One Pilots. Grimur Atlason, manager general al marelui festival Iceland Airwaves, un eveniment cu peste 200 de trupe în 250 de concerte oficiale programate de-a lungul celor cinci zile de festival, la care se adaugă cele peste 600 de concerte care au loc în așa numitele “platforme neoficiale”.

A confirmat participarea și Chris Kemp, doctor în psihologia maselor și managementul mulțimii, consilier al poliției britanice invitat să vorbească pe teme de securitate și de siguranță a mulțimilor în nenumărate conferințe organizate peste tot în lume. S-a adresat Camerei Comunelor din Regatul Unit într-un discurs privind Securitatea la Jocurile Olimpice, după ce, în 2012, a fost responsabil cu pregătirea echipelor de securitate la Jocurile Olimpice și Paralimpice. Îl vom întâlni la Sibiu și pe unul dintre cei mai titrați consilieri în complicatul domeniu al taxelor, Dick Molenaar, care lucrează cu cei mai cunoscuți artiști olandezi, dar și cu sportivi sau companii și instituții care activează în industria muzicală.

Printre temele puse în discuție în cadrul conferințelor și seminarelor incluse în program se numără: problematica amenințărilor teroriste și situațiile de criză în cadrul festivalurilor, rolul autorităților statului implicate în reglementarea sectorului creativ, sarcinile și responsabilitățile lor, alături de teme mai punctuale, vizând securitatea și predictibilitatea festivalurilor într-o Europă în criză, dar și dezbateri pe problematici specifice, de la managementul și controlul mulțimii, la clauzele cuprinse în contracte sau marketingul unui mare eveniment cultural.

Sursa: http://webcultura.ro/sibiu-festival-city/

Similar Suggestions

Event organizer
Closed
Suntem o școală de dans urban și contemporan cu o vastă experiență în domeniul dansului și a artelor spectacolului, proiect ce a început în Spania și continuând activitatea acum și în Avrig și Sibiu. Predăm cursuri pentru toate vârstele. Susținem mișcarea sănătoasă, stilul liber în dans și dezvoltarea personală prin dans si coregrafie. Organizăm evenimente, cursuri, tabere, și alte manifestări publice în domeniul artistic si cu si pentru comunitate.  
Strada Gheorghe Lazăr 19, Avrig 555200, România
Event organizer
Closed
✨🎉Trăiește bucuria lucrurilor simple✨ • Organizez evenimente de tip workshop pentru Pofta de viață și stare de bine- interactive non-formale și distractive, cu joaca și sens. • Team-events workshops.  ° Birthday workshops * Workshop "Pauză pentru mămici" * Închiriere Jocuri exterior
Event organizer
Sibiu, Romania
557211 Cașolț, România
Event organizer
Arhitectura.6 - evenimentul bienal de arhitectură al județelor Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu și Vâlcea finanțat din Timbrul Arhitecturii. sursa
Sibiu, Romania
Event organizer
Sala ”Transilvania”găzduiește, la sfârșitul acestei săptămâni, Campionatul  Național U18 pe  echipe și Campionatul Național U18 individual de ne-waza. Evenimentul este organizat de ACS Senchu cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, Consiliului Local, fiind inclus pe Agendele Cultural-Sportive. De asemenea, Federația Română de Judo este alături de ACS Senchu în organizarea acestei competiți Sunt așteptați, la Sibiu, cei mai buni sportivi de la cluburile deprofil din întreaga țară, lupa pentru medalii anunțându-se una deosebit de disputată și de interesantă. Sperăm să ne achităm cu brio de toate provocările, iar la final să culegem roadele”, a afirmat prof. Andreea Ionaș.  Accesul publicului este liber!
Sala Transilvania Sibiu
Event organizer
🍺 4 zile pline de veselie cu bere, mâncare, muzică și atmosferă ca-n Bavaria! 🎺🪗   10 - 13 octombrie, Piața Obor, Sibiu
Calea Șurii Mari, Sibiu 550089, România
Event organizer
Open
Sibiu, hai la joacă!   Urban Playfield vine în orașul tău, în weekendul 21-22 septembrie cu sporturi inedite, zonă de relaxare, antrenamente distractive și concursuri simpatice cu premii. Descoperă o varietate largă de sporturi și activități: volei, tenis, baschet, escaladă, biliard cu piciorul, badminton, roundnet, șah, fotbal, tenis de masă, cornhole, într-un cadru plin de voie bună. Unde? În Piața Mare. Când? În 21-22 septembrie. De la 10:00 - 20:00 Accesul este liber și distracția garantată!
Piata Mare, Sibiu, Romania
Event organizer
Sibiu, Romania