🍁 Nou în Sibiu în SEPTEMBRIE

🍁 Nou în Sibiu în SEPTEMBRIE


A venit toamna și odată cu ea au apărut și noi locații în Sibiu, pe care le împărtășim cu voi. Descoperă ce locuri s-au deschis sau se vor deschide curând în oraș!

☕ NOD Prăjitoria de cafea

S-a deschis o nouă locație NOD în frumoasa Piață a Aurarilor, de data aceasta sub forma unei micro prăjitorii de cafea artizanală. Aici este importată cafea verde de la cele mai prestigioase depozite din Europa, care ajunge în laboratorul NOD și este transformată prin procesul de prăjire în băuturi perfecte. Ne putem bucura de ele chiar aici, pe terasă sau în spațiul interior. Să le faceți o vizită, cu prima ocazie! 👌
Vezi pagina NOD Prăjitoria de cafea

🥙 The Empanadas Factory

Ce ziceți de noi experiențe culinare? Avem ocazia să încercăm pentru prima dată în Sibiu empanadas în stil argentinian. Empanada este un aluat ce conține fel de fel de umpluturi. La cât de multe variante sunt, oricine își poate găsi ceva pe plac: pentru "meat lovers" sunt potrivite umpluturile cu vită, pui Chipotle, Sriracha porc, Cheeseburger, iar vegetarienii sau cei care mizează pe ceva mai light pot încerca Ratatouille cu legume, Caprese sau mixul cu spanac și brânză.
Vezi pagina The Empanadas Factory

☕ Meron

Meron, un brand cunoscut la nivel național, a anunțat deschiderea primei cafenele din Sibiu. Locația este deja în plină amenajare și se găsește chiar în inima orașului - în Piața Mare, la intrarea dinspre bd-ul N. Bălcescu. Pasionații de cafea sigur se vor bucura de veste! Recunoaștem, ne numărăm și noi printre ei. 🙂
Vezi pagina Meron

🚗 Uber

Uber a ajuns în Sibiu! De acum avem și mai multe opțiuni de deplasare prin oraș, ceea ce nu poate decât să ne bucure. Folosirea aplicației Uber ne dă acces la curse convenabile și sigure, cu un timp de așteptare de doar câteva minute. Să luăm orașul în lung și-n lat!

Bine de știut: Până în 03.10.2021, utilizatorii noi din Sibiu pot folosi codul promoțional HELLOSIBIU pentru o reducere de 70%, până la 8 lei reducere/călătorie pentru 2 curse.
Vezi pagina Uber

🛍 June

Avem în Sibiu un nou magazin pentru turiștii și localnicii care preferă altfel de obiecte de decor, piese vestimentare și lucruri care ne ajută să trăim mai frumos și armonios (lumânări, uleiuri esențiale, bețișoare parfumate și altele). Se numește JUNE și se poate găsi la intrare în Piața Mare dinspre bd-ul N. Bălcescu. Vă va atrage atenția din stradă, deci nu-l veți rata!
Vezi pagina June

🧳 Hermanns Hotel

S-a deschis Hermanns Hotel, bun de recomandat prietenilor care vor să vină în vizită în Sibiu. Este situat pe Calea Gușteriței, nr. 21, în apropierea tuturor atracțiilor majore din Sibiu, la numai 5 minute de Centrul Istoric. Este proaspăt renovat, are interioare contemporane moderne, iar misiunea lor este să facă orice turist să se simtă „Acasă departe de Casă”.
Vezi pagina Hermanns Hotel

Dacă știi un loc nou pe care nu l-am inclus încă în listă dă-ne veste printr-un mesaj pe pagina de Facebook sau la contact@eventya.net.

📸 miss_green85.

Similar Suggestions

💝 Nou în Sibiu în luna DECEMBRIE
☂️ Nou în Sibiu în luna NOIEMBRIE
🌄 Nou în Sibiu în luna OCTOMBRIE
🏵️ Nou în Sibiu în luna SEPTEMBRIE
🍋 Nou în Sibiu în luna AUGUST