Sibiel și merele de aur
Deschidem seria de povești pe care o promiteam cu o poveste de familie a cărei protagoniști suntem chiar noi, Iuliana, Petru și cu mine – Cristi. Povestea începe în satul Sibiel, în vremuri nu foarte îndepărtate – în martie 2020, într-o primă perioadă de carantină, care pentru noi a însemnat o transformare accelerată, trecerea de la viața de bloc, la cea petrecută prin livezile unuia din satele Mărginimii Sibiului. Da, ne-am mutat de tot din Sibiu, la Sibiel.
E adevărat că n-am ajuns pe un tărâm total necunoscut, cunoșteam deja Sibielul. În vacanțele din adolescență, obișnuiam să urc spre fosta cabană Fântânele împreună cu colegii mei, apoi au urmat grupurile de turiști nemți și austriaci pe care le-am însoțit în ture de drumeție spre Poiana Godia în calitate de ghid. Mai mult, acum trei ani am început să renovăm o casă din localitate, care aparținuse bunicilor Iulianei, aveam un istoric de picnicuri organizate în zonă împreună cu Iuliana, iar pe Petru îl duceam deja la grădiniță acolo. Așadar, ne era cunoscut locul, dar nu știam ce avea să ne aducă partea de slow living pe care urma să o experimentăm. Și aici avem câte ceva să vă povestim.
E adevărat că n-am ajuns pe un tărâm total necunoscut, cunoșteam deja Sibielul. În vacanțele din adolescență, obișnuiam să urc spre fosta cabană Fântânele împreună cu colegii mei, apoi au urmat grupurile de turiști nemți și austriaci pe care le-am însoțit în ture de drumeție spre Poiana Godia în calitate de ghid. Mai mult, acum trei ani am început să renovăm o casă din localitate, care aparținuse bunicilor Iulianei, aveam un istoric de picnicuri organizate în zonă împreună cu Iuliana, iar pe Petru îl duceam deja la grădiniță acolo. Așadar, ne era cunoscut locul, dar nu știam ce avea să ne aducă partea de slow living pe care urma să o experimentăm. Și aici avem câte ceva să vă povestim.