Expoziția: Moștenirea șaguniană: Mitropolia Ardealului 1864-2024, 160 de ani de existență

Expoziția: Moștenirea șaguniană: Mitropolia Ardealului 1864-2024, 160 de ani de existență


Location:


Piața Mare, Sibiu, Romania

Dates And Hours:

Monday, 16th December 2024 - Tuesday, 31st December 2024
12:00 - 18:00

About

Locație: Muzeul Național Brukenthal, Piața Mare, nr. 4
Coordonatori: pr. Cons. Dr. Emanuel Tăvală, Iuliana Govoreanu, dr. Alexandru Constantin Chituță
Vernisaj: luni, 16 decembrie 2024, ora 12:00
Organizatori: Muzeul Național Brukenthal, Mitropolia Ardealului, Arhiepiscopia Sibiului, Biblioteca Mitropoliei Ardealului, Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus, Protopopiatul Ortodox Român Săliște.

În Ajunul Crăciunului anului 1864, Mitropolia Ardealului a renăscut din cenuşa sa şi s-a statornicit pentru eternitate în Sibiu, avându-l ca întâi mitropolit pe Sfântul Ierarh Andrei Şaguna. A urmat apoi Procopie Ivașcovici, ajuns Patriarh al Bisericii Ortodoxe Sârbe, Miron Romanul, apoi Ioan Meţianu, care este şi ctitorul Catedralei Mitropolitane din Sibiu, mama tuturor bisericilor din Ardeal. Atât Miron Romanul cât și Ioan Mețianu au luat, de mai multe ori cuvântul în Parlamentul din Budapesta, unde erau membri de drept, apărând drepturile limbii româneşti în şcolile confesionale susţinute de Biserică.
Acestor mitropoliţi le-au urmat alţii la fel de vrednici: pentru o scurtă perioadă de timp cărturarul şi omul politic Vasile Mangra. Din 1920 marele Mitropolit Nicolae Bălan, care a militat pentru drepturile Bisericii din Ardeal, a protestat cu vehemenţă împotriva Dictatului de la Viena din 30 august 1940, a intervenit în perioada războiului pentru ca să fie oprită deportarea evreilor. Prin bursierii săi şi prin cele aproximativ 300 de cărţi tipărite aici, la Sibiu, el a format o adevărată „şcoală teologică sibiană”, creând o generaţie de teologi de valoare excepţională, în frunte cu părintele Dumitru Stăniloae, gloria teologiei sibiene şi unul din cei mai importanţi teologi ai secolului XX, de curând canonizat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În timpul activității sibiene a Părintelui Dumitru Stăniloae, el va colabora cu Părintele Arsenie Boca, și el descoperit și susținut de către mitropolitul Nicolae Bălan pentru definitivarea studiilor, și acesta de curând trecut în rândul sfinților.
Pentru o scurtă perioadă de timp, mitropolitul Ardealului a fost Iustin Moisescu, ajuns apoi Patriarh al României.
Între anii 1957-1967 Nicolae Colan fost profesor şi rector al Academiei Teologice, membru titular al Academiei Române, care a păstorit 20 de ani la Cluj, inclusiv în anii destrămării vremelnice a Ardealului.
Lui i-a urmat un alt strălucit dascăl de teologie, profesorul Nicolae Mladin, om de aleasă cultură şi omenie, un suflet nobil, apreciat de toţi preoţii din Arhiepiscopia Sibiului, multora dintre ei fiindu-le profesor.
Din şirul acestor străluciţi ierarhi a făcut parte și mitropolitul Antonie Plămădeală, „prinţul Ortodoxiei“, care a ştiut să se integreze în mediul sibian, să înţeleagă sufletul ardelenilor şi să meargă pe urmele marilor săi înaintaşi. Om de cultură, ecumenist de prestigiu, şi-a legat numele mai ales de ctitoria Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, căreia a ştiut, în vremuri deosebit de grele, să-i dea o strălucire cum n-au cunoscut multe din mănăstirile voievodale ale Ţării Româneşti şi ale Moldovei. Iar în prezent, din anul 2005 profesorul de teologie şi omul de acţiune Laurenţiu Streza.
Transilvania a avut o istorie mult mai zbuciumată decât celelalte provincii româneşti. Însă această greutate, politica nefastă, cât şi necazurile ce le-au avut de trăit românii, toate acestea nu au ştirbit credinţa oamenilor care şi-au pus întreaga suflare şi minte în afirmarea identităţii româneşti, a tradiţiilor, a limbii şi a culturii române. Transilvania era în secolul al XIX-lea trinaţională şi astfel depozitară a trei patrimonii culturale diferite, unde etniile se întrepătrundeau fără frontiere precise şi unde echilibrele erau fragile pe planul numeric, al influenţei politice, al forţei economice sau al gradului de dezvoltare culturală. Intelectualii fiecărei naţiuni militau pentru propria lor etnie, ameninţată de posibilitatea asimilării lingvistice sau a preponderenţei culturale a celorlalte naţiuni. În acest timp, Biserica a fost cea care a conservat specificul naţional, prezervând tradiţia românească prin păstrarea nealterată a ritului, a limbajului, având în acelaşi timp şi o puternică influenţă ideologică atât în lumea satului, cât şi în rândurile intelectualităţii vremii.
Un exemplu în acest sens este marele Mitropolit Andrei Șaguna cel Sfânt. A venit în Ardeal în cetatea Sibiului şi a început o grea, dar învingătoare luptă de afirmare a Ortodoxiei şi a românilor. Pe lângă multe acţiuni întreprinse atât în plan economic, cultural, educaţional şi social, multe dintre strădaniile necontenite ale lui Şaguna au fost îndreptate spre realizarea unuia dintre marile idealuri ale românilor ortodocşi din Imperiu, şi anume restaurarea vechii Mitropolii a Transilvaniei, fapt realizat acum 160 de ani. Mitropolia românilor ortodocşi nu mai exista de peste 150 de ani. Preoţii ortodocşi, cu statut de toleraţi, mai plăteau în afară de birurile obişnuite de către stat, ca şi iobagii, şi zeciuială preoţilor celorlalte confesiuni cu existență legală. Fiii de români erau excluşi de la funcţiile publice. Românii aveau doar două licee, la Blaj şi la Beiuş, şi nici o şcoală de nivel universitar. Românii, ca şi cum nu ar exista, nu erau printre cele trei naţiuni recunoscute, iar Biserica Ortodoxă nu figura printre cele patru confesiuni recepte. Erau misera plebs contribuens, cum spunea Nicolae Popea în discursul de recepţie la Academia Română din anul 1900, consacrat elogierii lui Andrei Şaguna. Încă de la venirea lui Şaguna în Transilvania, acesta a declarat la întâmpinarea sa în Sibiu: „Pământul cel clasic al străvechii mitropolii române ortodoxe; vă făgăduiesc sărbătoreşte că voi lucra neobosit pentru înfiinţarea ei. Aşa să-mi ajute Dumnezeu“. Dacă în timpul Revoluţiei de la 1848 a trebuit să întrerupă aceste demersuri, îndată după aceea a încercat să determine conştientizarea atât la români, cât şi la forurile conducătoare - politice şi bisericeşti - privind existenţa Mitropoliei Ortodoxe a Transilvaniei până la 1700 şi necesitatea reînfiinţării ei.
Ierarhul sfânt a continuat în deceniul neabsolutist strădaniile pentru înfiinţarea unei mitropolii româneşti, militând în acelaşi timp pentru autonomia Bisericii, ceea ce a însemnat eliberarea Bisericii de sub tutela statului. Pentru aceasta, s-a opus din nou sistemului consistorial, aşa cum era acesta organizat în eparhiile ortodoxe din monarhie, precum şi participării comisarilor imperiali în lucrările consistoriale. Strategia lui Şaguna a urmărit accentuarea autorităţii ierarhilor, care aveau dreptul de a conduce eparhia în mod suveran, făcând astfel imposibilă apelarea unor verdicte bisericeşti-episcopale la autoritățile politice.
De la Viena scria Patriarhului de Carloviţ, Iosif Raiacici, în martie 1848, cerându-i să se pronunţe „categoric pentru independenţa neamului românesc atât bisericească, cât şi politică“. Acest lucru nu a rămas neobservat şi nesesizat de opinia publică transilvăneană, George Bariţiu remarcând faptul că Andrei Şaguna cât a stat la Viena s-a folosit de toate prilejurile pentru a obţine independenţa religioasă a românilor ortodocşi transilvăneni faţă de cei sârbi şi concentrarea lor într-o mitropolie naţională, cu totul independentă de oarecare alta, „pentru ca aşa alăturarea cu exerciţiul să-şi poată dezrobi şcoala şi cu ea limba şi conştiinţa naţională de sub jugul slav“.
În 24 decembrie 1865, împăratul a aprobat reînfiinţarea mitropoliei şi l-a numit pe Şaguna Mitropolit. Împăratul scria: „Iubite baron de Şaguna! Ascultând cererile românilor gr. orientali din Transilvania şi Ungaria, în consonanţă cu intenţiunea manifestată prin resoluţiile mele din 27 septembrie 1860 şi din 25 iunie 1863, am încuviințat ca pentru dânşii să se înfiinţeze o Mitropolie independentă, coordinată cu cea sârbească, şi ca Biserica episcopească din Transilvania să se înalţe la demnitatea mitropolitană. Totodată, aflu a te denumi Domnia Ta de arhiepiscop şi mitropolit al românilor greco-orientali din Transilvania şi Ungaria. Viena, în 24 decembrie 1864. Francisc Iosif“. În ianuarie 1865, Şaguna merge să mulţumească personal împăratului.
Este important de subliniat că demersul şagunian de reînfiinţare a mitropoliei s-a bucurat de sprijinul reprezentanţilor bănăţeni şi bucovineni în Senatul imperial de la Viena. Din păcate, măreţul plan şagunian de a avea o singură mitropolie pentru toţi românii din Imperiu s-a lovit de opoziţia Episcopului Eugenie Hacmann, care, în 1873, a devenit Mitropolit român ortodox pentru Bucovina, provincie istorică românească aflată pe atunci în cadrul Imperiului.
Momentul Şaguna în istoria Bisericii şi în destinul Transilvaniei se înscrie ca un moment de răscruce pe o întindere de mai mult de un sfert de veac (1846-1873). Un sfert de veac mereu în dilatare, fiindcă Şaguna a inițiat şi a trasat orientări noi pentru Biserica ortodoxă a vremii lui, dar beneficiile lor se resimt şi astăzi şi se vor resimţi peste veacuri. El a fost cel care, atunci când statul nu a putut, fiind străin de limbă şi neam, a reuşit să înființeze sub patronajul Bisericii peste 800 de şcoli, să înfiinţeze ziarul „Telegraful Român“ şi să tipărească în tipografia sa numeroase cărţi, ajutând şi la înființarea unor instituții de cultură română cum este ASTRA, al cărui prim-preşedinte a fost. Valorile fac istorie şi cariere fără limite. Ele antrenează în lucrarea lor mai multe generaţii şi sunt ca pomii: înfloresc şi reînfloresc, dau fructe într-un an şi în anii următori într-un perpetuum care capătă caracter de act genezic, fiecare sfârşit dovedindu-se părelnic, căci se transformă într-un nou început.
Nicolae Popea, biograful mitropolitului Andrei Șaguna afirma: „Mitropolitul Șaguna este omul istoriei. Aceasta – fie cea bisericească, cea națională sau cea politică – nu se poate scrie fără istoria lui. Mai mult, istoria mitropolitului Șaguna este aproape istoria poporului roman însuși, într-un pătrar de secol cât conduse el destinele noastre naționale”.
Activitatea lui Şaguna e una de temelie. Pe o astfel de temelie s-au făcut ziduri, s-au ctitorit instituţii, în pas cu vremea şi cerinţele ei, fără a se lua totul de la început. Aşa cum tradiţiile nu împiedică dezvoltarea, iar dezvoltarea, care e în firea lumii, nu omoară tradiţiile. Starea de continuitate şi cea de înnoire reprezintă o mergere firească înainte, mână în mână. Astfel, Mitropolia Ardealului a fost în decursul timpului instituţia românească ce de aici, din inima ţării, a vegheat pentru păstrarea demnităţii şi libertăţii românilor, a susţinut financiar şi logistic educaţia şi cultura, serviciul social prin numeroase sume de bani şi înfiinţarea de centre sociale, fiind în vremuri mai grele singura instituţie din Trasilvania care avea grijă de cei săraci şi năpăstuiţi, de bunii tineri în educație prin trimiterea lor cu burse de studiu în Occident. De atunci şi până astăzi, fiecare mitropolit de la Sibiu s-a raportat la Şaguna ca la o autoritate care i-a menţinut trează conştiinţa responsabilităţii pentru misiunea ce i s-a încredinţat. Şaguna e mereu redescoperit şi pentru fiecare generaţie redevine dascăl de conştiinţe şi mitropolit. De accea, de la Şaguna încoace, urarea de vârf care li se face mitropoliţilor Ardealului e: „Să fii ca Şaguna!“.
„Model nepreţuit rămâne pentru noi Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, care a reînființat Mitropolia ortodoxă a tuturor românilor din Ardeal acum 160 de ani. Demersurile lui neobosite au fost încununate de izbândă în decembrie 1864, când a devenit arhiepiscop al Sibiului şi mitropolit al românilor „de lege răsăriteană” – cum scria el – din Ardeal, Banat, Crişana şi Maramureş.
Mitropolitul Andrei Şaguna este pentru noi ardelenii un simbol al demnităţii româneşti şi al unităţii în Transilvania. Om al Tradiţiei şi al modernităţii în acelaşi timp, spirit vizionar şi profetic, el ne-a dat, prin Statutul organic din 1868, cea mai democratică organizare din toate Bisericile Ortodoxe surori, a întemeiat o școală teologică-pedagogică de mare prestigiu şi o tipografie eparhială în care au apărut peste 200 de lucrări. Pentru toate acestea am depus toate diligențele necesare pentru realizarea dosarului de canonizare și am avut marea bucurie a proclamării canonizării sale în ziua de 28 octombrie 2011. De atunci și până acum am vegheat la promovarea cultului acestui Sfânt ocrotitor al Mitropoliei Ardealului astfel încât avem acum zeci de biserici ocrotite de Sf. Ierarh Andrei Șaguna atât în țară, cât și în diaspora. Am fost conştient că nu este uşor să devii dintr-o dată succesorul în scaun atâtor străluciţi mitropoliţi ai Ardealului. Cu ajutorul lui Dumnezeu, m-am străduit să merg, după puterile mele, pe urmele lor, bine-ştiind că fiecare a fost ierarhul epocii lui, fiecare s-a confruntat cu probleme specifice acelor vremuri, fiecare a căutat să pună o cărămidă la edificiul cel mare care a fost şi este Mitropolia Ardealului românesc şi ortodox în cei 160 de ani pe care îi marcăm acum de la reînființarea ei. În tot ceea ce am dorit să realizăm duhul acestor înaintași a fost alături de noi, de la mausoleul de la Răşinari, din cimitirul Bisericii din Groapă sau de la necropola ierarhilor secolului al XX-lea de la Sâmbăta de Sus, amenajată de vrednicul de pomenire mitropolit Antonie.
Prin lucrarea de față este subliniat și faptul că arhiereu şi slujitor al Arhiereului celui veşnic, Iisus Hristos, episcopul este chemat la o împreună-slujire cu preoţii şi credincioşii încredințați lui spre păstorire pentru renaşterea morală şi spirituală a credincioșilor, motiv pentru acre avem realizată și o analiză a scrisorilor pastorale și a măsurilor misionare implementate de fiecare dintre mitropoliții Ardealului în cadrul activității lor. În oraşul primei cărţi tipărite în limba română, al Asociaţiei „Astra”, al cercului literar de la Sibiu şi al şcolii de la Păltiniş, realizăm că o atenţie deosebită a fost acordată legăturii dintre cultură şi credinţă, dintre Biserică şi societate, toate fiind subliniate într-un bogat material de natură culturală. Aici avem prezentat învățământul teologic, bibliotecile, tiparul, presa bisericească, centrele de restaurare, arta sau muzica bisericească. Imperativele timpului au impus şi cerut, însă, și un dialog şi o conlucrare fructuoasă dintre teologie şi lumea laică pentru renaşterea spirituală a poporului român, lucru ce reiese din plin din paginile acestei lucrări.” Dr. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului
La nivelul Mitropoliei Ardealului, o atenție deosebită a fost acordată şi promovării bunei înţelegeri şi a colaborării cu alte Biserici, acestor aspecte fiindu-le rezervat un întreg capitol. Relaţiile frăţeşti, dialogul constructiv şi evitarea prozelitismului şi a tensiunilor inutile pe plan interconfesional local constituie și imperativele zilelor noastre. Sibiul a fost întotdeauna un centru şi un spaţiu privilegiat de întâlnire a marilor confesiuni creştine. El va fi şi în continuare un model de dialog ecumenic şi ne dorim ca acest dialog să fie promovat în spirit de respect reciproc, prin cercetare teologică temeinică, prin schimburi de profesori şi studenţi cu diferitele facultăţi cu care deja avem încheiate parteneriate, precum şi prin organizarea de conferinţe şi simpozioane. În acest sens este de menționat faptul că în 2007, Sibiul a fost gazda celei de-a treia Adunări Ecumenice Europene, prilej cu care la Sibiu au fost prezenți reprezentanți ai tuturor cultelor creștine din Europa, în frunte cu Sanctitatea Sa Bartolomeu, patriarhul ecumenic și cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și locțiitor de Patriarh al României. Mitropolia ortodoxă a Ardealului a demonstrat atunci, încă o dată, vocaţia ecumenică a Ortodoxiei sintetizată de-a lungul vremii la Sibiu, veritabilă fereastră a României spre Europa şi spre lume.
Tot în 2007, la începutul unui nou mileniu creştin, plin de şanse, dar şi de provocări globale, Sibiul şi Mitropolia Ardealului – referinţă simbolică a unităţii istorice a creştinilor ortodocşi din Transilvania – au avut privilegiul şi onoarea unei manifestări de anvergură la scară europeană. În acord cu vocaţia lui europeană, Sibiul a fost declarat Capitală Culturală Europeană pentru anul 2007. Pentru Sibiu şi pentru Mitropolia ortodocşilor ardeleni a fost un moment de a se afirma cu pregnanţa de odinioară şi dintotdeauna. Aşa cum marele nostru înaintaş Sfântul Ierarh Andrei Şaguna a ştiut să impună cu autoritate şi demnitate vocea românilor ardeleni în concertul Imperiului Austro-Ungar de pe atunci, tot aşa şi acum, în noua entitate integrativă paneuropeană în care am intrat, vocea românilor ortodocşi ardeleni s-a făcut auzită şi în întreaga Europă, plecând din Sibiu, capitala ei culturală.
Alegerea Sibiului drept for cultural suprem pentru anul 2007 a fost şi este în acelaşi timp o consacrare a valenţelor ecumenice ale modelului de convieţuire armonică pe care le-a reprezentat Sibiul de-a lungul timpului.