Peste 200 de persoane nedeplasabile și aparținători din Sibiu  au fost vaccinate de echipa mobilă

Peste 200 de persoane nedeplasabile și aparținători din Sibiu au fost vaccinate de echipa mobilă


Persoanele nedeplasabile se pot înscrie în continuare pe liste, apelând Direcția de Asistență Socială a Primăriei la numărul de telefon: 0369/446.441.

Primăria Sibiu, prin decizia DSP Sibiu, a operaționalizat echipa mobilă de vaccinare pentru persoanele nedeplasabile, ca parte din centrul fix de vaccinare Redal Expo. Din  3 martie, de când echipa și-a început activitatea în teren și până în prezent echipa mobilă a vaccinat 228 de persoane, din care 129 persoane nedeplasabile și 99 de aparținători ai acestora. Pe listele alcătuite de Direcția de Asistență Socială s-au înscris până în prezent un total de 575 de persoane. 
 
Pentru alcătuirea echipei, Primăria Sibiu a angajat 8 medici, 8 asistente și 5 registratori care asigură activitatea zilnică de 12 de ore, în funcție de câte ore sunt disponibili să presteze, plata personalului medical făcându-se în conformitate cu normativul orar specificat în legislație. Angajarea personalului a fost o provocare în contextul în care sunt disponibili foarte puțini medici care se pot implica în această activitate. 
 
“Mulțumim pe această cale conducerii Spitalului CFR, domnul Horațiu Nicolae Cojocaru, care ne-a sprijinit în alcătuirea echipei mobile, apelând la personalul medical din Spital. Este un efort suplimentar pentru doctorii și asistentele care au deja un program complet în spital, dar au fost deschiși să contribuie și în această acțiune, peste program” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)
 
Activitatea echipei mobile continuă și în săptămânile următoare, fiind vaccinate zilnic 30-40 persoane. 
 
Persoanele nedeplasabile se pot înscrie în continuare pe liste, apelând Direcția de Asistență Socială a Primăriei la numărul de telefon: 0369/446.441.

Similar Suggestions

Tot ce trebuie să știi ca localnic sau turist în Sibiu, pe timp de pandemie
Flux special de vaccinare pentru copiii cu vârsta între 5-11 ani la centrul de vaccinare de la Cantina Municipiului Sib
Din 12 noiembrie, Căsuța lui Moș Crăciun din Piața Mare devine centru de vaccinare
Unde te poți imuniza cu a III-a doză de vaccin în Sibiu și împrejurimi
Municipiul Sibiu va avea un centru de vaccinare drive-through pe Cazarma 90