Amintiri de primăvară către fosta Cabană Fântânele

Amintiri de primăvară către fosta Cabană Fântânele


Bilete:

Ghidaj – 70 lei adulti, 20 lei copii

Gazdă:

317120 Fântânele, Romania

Organizator:

Dates And Hours:

Despre

Dragă drumeț,
Bucură-te de un început de primăvară cu peisaje pitoreșți ale Munților Cindrel și hai să retrăim împreună acele momente frumoase din viata noastră atunci când timpul se oprea in loc.
Hrănește-ți sufletul într-o incursiune în trecut spre fosta Cabană Fântânele și împrejurimile Cetății Salgo, o drumeție tip circuit minunată, iar la sfârșit deliciul zilei va fi o gustare surpriză într-o gospodărie din satul Sibiel, care te va face să retrăiești micile bucurii ale copilăriei de la țară la bunica.
Va fi o zi cu multe surprize frumoase, în care natura prinde viață, iar păsările migratoare ajung din nou “acasă”. În drumul nostru prin Mărginimea Sibiului vom vizita și capitala berzelor din România.

UNDE ȘI CÂND NE ÎNTÂLNIM?
Duminică, 14.04.2024 la ora 08:00, din parcarea Kaufland, Ștrand. (lângă Râul Cibin)
Ne vom grupa în mașinile personale și vom porni spre localitatea Fântanele.

INFORMAȚII TRASEU
Nivel : mediu
Diferență de nivel: 850 m
Durata: 7 ore
Distanța: 15 km
Traseu tip circuit: Fântânele (Cacova) – Poiana fostei Cabane Fântânele – Poiana Godia – Dealul Cetății – Sibiel.
Copiii de la 10 ani în sus pot participa, cu condiția să fie însoțiți, fiecare dintre ei, de câte un adult, părinții sunt responsabili pentru a evalua dificultatea traseului pentru copii.

ECHIPAMENT NECESAR
tricouri, pantaloni și șosete de schimb, bocanci de munte cu glezna înaltă, pelerină de ploaie, bețe de hiking (recomandat), parazăpezi (recomandat dacă este zăpadă), geacă și pantaloni impermeabili, căciulă, mănuși, sticlă cu apă min 1 litru, fluier, mâncare, batoane.

COSTURI
Ghidaj – 70 lei adulti
20 lei copii
Optional: Prânz la Sibiel într-o gospodărie din sat “gustul copilăriei de la țară” – 50 lei Adult și 35 lei copil sub 12 ani.
Pentru o rezervare fermă la masă, va rugăm contactati ghidul în momentul înscrierii.

GHID
Nicoleta Ocneriu – ghid montan
Notă:
– Configurația și lungimea traseului vor fi adaptate în funcție de condițiile meteo și omogenitatea/eterogenitatea grupului.
– Organizatorul (ghidul) își rezervă dreptul de a refuza participanții care vin echipați necorespunzător cerințelor sau cu condiție fizică neadecvată.
– Turele se țin în condiții de siguranță și cu un numar minim de participanți. Organizatorul își rezervă dreptul de a reprograma sau anula turele fără o notificare prealabilă dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite.
– Returnarea contravalorii biletului se face doar în cazul în care organizatorul (ghidul) anulează drumeția.
———————————————
Prin participarea la acest eveniment, îmi dau acordul de a fi fotografiat. Iau la cunoștință faptul că fotografiile vor fi folosite cu scopuri publicitare, în mediul online şi pe materiale tipărite, în cadrul Programului „Anii Drumeției” pentru promovarea acestuia.Declar pe propria răspundere că, din cele cunoscute de mine, sunt apt(ă) pentru efectuarea unui efort fizic susținut în cadrul evenimentelor de tip drumeție, fără sa-mi dăuneze în vreun fel stării de sănătate. Participarea mea la acest eveniment este în totalitate voluntară, înțelegând riscurile asociate la care mă supun.
———————————————
Programul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu, în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu. Scopul principal este de a îmbunătăți infrastructura de drumeție din județ și de a promova activități specifice ecoturismului.

Sursa text & foto