APUS DE FAMILIE PE VARFUL BATRANA
20-80 RON
Telecabina - Cantonul Muncel, Păltiniș
Vineri, 07 August 2026
18:15 - 22:30
Despre
APUS DE FAMILIE PE VÂRFUL BĂTRÂNA
Cantonul Muncel – Vârful Bătrâna – retur cu frontalele
📅 Vineri, 7 august 2026
Organizator: Coco Outdoor Guide
Organizator: Coco Outdoor Guide
O seară la apus, pe Vârful Bătrâna
Avem deja o mică tradiție cu apusurile pe Vârful Bătrâna și revenim și anul acesta cu o tură scurtă, dar foarte frumoasă, potrivită pentru copii, familii și începători.
De la Cantonul Muncel urcăm pe poteca de creastă aproximativ 2,5 km, până pe Vârful Bătrâna. Vrem să ajungem sus înainte de apus, să avem timp pentru pauză, fotografii și să vedem cum se schimbă lumina peste culmile Cindrelului.
După apus aprindem frontalele și ne întoarcem pe același traseu. Coborârea pe întuneric este una dintre cele mai frumoase părți ale turei, mai ales pentru copii. Mergem încet, organizat și cu atenție, ghidați de lumina frontalelor.
Cum se desfășoară tura
Participanții care vin cu mașinile proprii se întâlnesc la Cabana Nora, Păltiniș, la ora 18:15.
De acolo continuăm împreună cu mașinile spre Cantonul Muncel, pe drum forestier.
Cei care nu au transport se vor întâlni la Zoo Sibiu, de unde vom organiza plecarea în sistem ride-sharing. Ora exactă a întâlnirii la Zoo va fi comunicată după confirmarea locului în mașină.
De la Cantonul Muncel urcăm pe poteca de creastă spre Vârful Bătrâna. Vom merge într-un ritm potrivit pentru copii și familii, cu pauze pe traseu și timp suficient pentru apus.
Întoarcerea se face pe același drum, după lăsarea întunericului, cu frontalele aprinse.
Date tehnice
Traseu: Cantonul Muncel – Vârful Bătrâna – retur
• distanță până pe vârf: aproximativ 2,5 km
• diferență de nivel pozitivă: aproximativ 230–250 m
• durată totală estimată: aproximativ 3–4 ore, cu pauza pentru apus
• tip traseu: dus-întors
• dificultate: ușor spre mediu
• diferență de nivel pozitivă: aproximativ 230–250 m
• durată totală estimată: aproximativ 3–4 ore, cu pauza pentru apus
• tip traseu: dus-întors
• dificultate: ușor spre mediu
Traseul este accesibil, dar întoarcerea se face pe întuneric, așa că frontala și încălțămintea potrivită sunt obligatorii.
Pentru cine este această tură
Tura este potrivită pentru:
• familii cu copii de minimum 6 ani
• copii obișnuiți cu mersul pe jos
• adulți începători
• persoane care vor o tură scurtă și frumoasă de seară
• cei care vor să descopere mersul pe munte cu frontala, într-un grup organizat
• copii obișnuiți cu mersul pe jos
• adulți începători
• persoane care vor o tură scurtă și frumoasă de seară
• cei care vor să descopere mersul pe munte cu frontala, într-un grup organizat
Părinții sunt responsabili pentru evaluarea capacității copilului de a parcurge traseul și pentru supravegherea acestuia pe durata activității.
Întâlnire și transport
Pentru cei care vin cu mașinile proprii
📍 Cabana Nora, Păltiniș
⏰ Ora 18:15
⏰ Ora 18:15
De la Cabana Nora continuăm împreună spre Cantonul Muncel, pe drum forestier.
Pentru cei care au nevoie de transport
📍 Zoo Sibiu / Restaurant Jacob
⏰ Ora plecării va fi comunicată după confirmarea locului în mașină.
⏰ Ora plecării va fi comunicată după confirmarea locului în mașină.
Transportul se organizează în regim ride-sharing.
Cost transport: 35 lei / persoană
Plata se face cash, direct șoferului cu care veți merge.
Plata se face cash, direct șoferului cu care veți merge.
Cei care au nevoie de transport trebuie să ne contacteze înainte de cumpărarea biletului, pentru confirmarea locului disponibil în mașină.
După înscriere vom crea un grup de WhatsApp pentru ultimele detalii și organizarea transportului.
Transportul nu este inclus în taxa de participare.
Echipament obligatoriu și recomandat
• încălțăminte de munte cu talpă aderentă
• haine potrivite pentru temperaturile de seară
• geacă de vânt și un strat mai călduros
• rucsac mic
• apă
• gustări
• frontală funcțională
• baterii încărcate sau baterii de rezervă
• haine potrivite pentru temperaturile de seară
• geacă de vânt și un strat mai călduros
• rucsac mic
• apă
• gustări
• frontală funcțională
• baterii încărcate sau baterii de rezervă
Frontala este obligatorie. Lanterna telefonului nu poate fi folosită ca sursă principală de lumină.
Chiar dacă ziua este cald, după apus temperatura poate scădea repede, mai ales în zona de culme.
Siguranță și organizare
La turele Coco Outdoor Guide mergem organizat și avem grijă de ritmul întregului grup.
• nu lăsăm pe nimeni în urmă
• ritmul este adaptat copiilor și participanților
• avem închizător de drum cu stație de comunicare și experiență montană considerabilă
• folosim stații de comunicare între membrii echipei
• avem trusă de prim ajutor
• avem spray de urs
• avem pregătire în acordarea primului ajutor
• coborârea se face organizat, cu frontalele aprinse
• dacă vremea, terenul sau situația grupului o cer, adaptăm traseul

Mergem cu grijă și cu atenție la oameni. Preferăm întotdeauna o tură dusă bine până la capăt, nu una forțată.
Cost
80 lei / adult
40 lei / adolescent
20 lei / copil
40 lei / adolescent
20 lei / copil
Ce include taxa de participare
• organizarea și coordonarea turei
• ghidaj și asistență pe tot parcursul traseului
• ritm adaptat copiilor și participanților
• închizător de drum cu stație de comunicare
• stații de comunicare pentru echipa de organizare
• trusă de prim ajutor
• spray de urs
• pregătire în acordarea primului ajutor
• consultanță înainte de tură privind echipamentul și potrivirea traseului
• grup de WhatsApp pentru organizare și ultimele detalii
• fotografii realizate pe parcursul turei, unde este posibil

Înscriere
Rezervarea locului se face prin Booktes.
Cei care au nevoie de transport sunt rugați să ne contacteze înainte de cumpărarea biletului, pentru rezervarea și confirmarea locului în mașină.
Întrebări înainte de tură
Dacă aveți întrebări despre traseu, echipament, frontală sau nu sunteți siguri dacă tura este potrivită pentru copil, vă rog să mă contactați înainte de înscriere.
Prefer să discutăm și să lămurim totul din timp, pentru ca fiecare participant să vină pregătit și să se bucure de tură.
Participare și responsabilitate
Participarea presupune desfășurarea unei activități în mediul natural și efort fizic specific unei drumeții montane.
Prin înscriere, participanții confirmă că au o stare de sănătate bună și echipamentul necesar pentru parcurgerea traseului în siguranță.
Participarea copiilor se face sub supravegherea și responsabilitatea părinților.
Participarea la eveniment presupune acceptarea condițiilor prezentate și asumarea responsabilității personale pentru participarea la tură.
Fotografii și materiale media
În timpul turei pot fi realizate fotografii și materiale video, care pot fi folosite de Coco Outdoor Guide pentru promovare pe website, social media sau în materiale de prezentare.
Participarea presupune acordul pentru utilizarea acestor materiale.
Contact
Alte sugestii
4 Aug
Atelier practic de public Speaking pentru adolescenți
Atelier
Începe la 16:00
|
Vopsitorilor 17A, Sibiu, Romania