ASTRA Rock Festival 2022


Data și ora:
Gazdă:

Strada Pădurea Dumbrava 16-20, Sibiu, Romania
Organizator:

Despre

🆕🆕🆕ASTRA Rock debutează la Sibiu cu Guano Apes și alte trupe mari!

     Guano Apes sunt headlinerii primei ediții a festivalului ASTRA Rock🤘, care va avea loc între 12 și 14 august 2022 în cadrul mirific oferit de Muzeul în Aer Liber Astra din Sibiu.

     ASTRA Rock este cel mai nou și promițător festival din România și se adresează în egală măsură iubitorilor de muzică bună și celor care vor să petreacă timp de calitate în atmosfera unui eveniment live de talie internațională, dar și să se bucure de natură și activități conexe împreună cu familia 😊. 

    Cap de afiș al primei ediții sunt germanii de la Guano Apes, cunoscuți pentru hituri precum ”Open Your Eyes” și ”Lords of the Boards”, cel din urmă fiind, de 25 de ani, un adevărat imn al snowboard-erilor din lumea întreagă.  Înaintea turneului european programat în această toamnă, Guano Apes vor cânta la ASTRA Rock în seara de sâmbătă, 13 august. 

     Pe lângă Guano Apes, la prima ediție a festivalului ASTRA Rock vor urca pe scena din Dumbrava Sibiului câteva dintre cele mai cunoscute, dar și mai promițătoare trupe românești, acoperind o varietate de genuri: Dirty Shirt, Coma, Luna Amară, Dora Gaitanovici și I‘m the Trip. Alte trupe care vor urca pe primei ediții a festivalului ASTRA Rock vor fi anunțate în perioada imediat următoare.

🎟️Până pe 1 august, în perioada de presale, abonamentele de trei zile costă 200 de lei și sunt disponibile pe iabilet.ro Ulterior, ele pot fi achiziționate la prețul de 250 de lei / abonament, împreună cu bilete de o zi disponibile la prețul de 100 lei. 
     Abonații Muzeului ASTRA beneficiază de 1.000 de bilete la preț redus, disponibile la sediul instituției.

     Abonamentele și biletele la festival asigură și accesul la muzeu, precum și la multiplele activități conexe organizate de acesta în weekendul 12-14 august, cu ocazia sărbătorii Sfintei Marii. Vor fi prezenți peste 200 de meșteri populari din toată România, care pe lângă produsele specifice vor desfășura ateliere pentru toate categoriile de vârstă. Maratonul gastronomic cu rețete specifice ruralității și atelierele educaționale vor întregi oferta de neratat a primei ediții ASTRA Rock🎸.

Programul festivalului arată astfel:
 Vineri, 12 august
🎸19:00 – Dora Gaitanovici
🎸20:30 – Luna Amară
🎸22:30 – The Motans
 Sâmbătă, 13 august
🎸19:00 – I‘m the Trip
🎸20:30 – Coma
🎸22:30 – Guano Apes
 Duminică, 14 august
🎸19:00 – Revolver
🎸20:30 – Iarba Fiarelor
🎸22:00 – Dirty Shirt & Transylvanian FolkCore Orchestra


Festivalul ASTRA Rock este organizat de Asociația Rock Culture în parteneriat cu Muzeul Astra și Consiliul Judetean Sibiu.

Come rock with us!
🤘🤘🤘

Fotografii