Ce va fi mâine? Expoziție colaborativă.

Ce va fi mâine? Expoziție colaborativă.


Gazdă:


Piața Mică, Sibiu, România

Organizator:

Dates And Hours:

Despre

Nu știu câte nume vor fi înșiruite pe lista de autori ai acestui tablou dar sunt extrem de curios cum va arăta el în urma acestui experiment colaborativ. Și dacă și numele tău se va afla printre artiști 😉

De curând, mi-am dorit să ofer cadou unor clienți câteva tablouri pe care să le agățăm pe pereții apartamentelor pentru care am realizat proiectul de design interior.

Andreea, colega mea, a făcut primele schițe pe pânză apoi i-a dat și Silviu o pată de culoare. Dar parcă nu era chiar ce îmi doream așa că am îndrăznit să intervin brutal peste munca lor. Așa mi-am dat seama cat de mult poți transforma o pictură și cât de diferite sunt viziunile noastre.
Deși am plecat de la aceeași temă, vedeam total diferit drumul pe care trebuie să mergem.

Așa a venit ideea acestei expoziții colaborative în Oraşul Artiştilor. Timp de o lună de zile, diverși artiști vor interveni pe pânza aflată acum în Piața Mică din Sibiu. 
_____
Oraşul Artiştilor are loc de 9 ani în Piaţa Mică din Sibiu, în faţa Turnului Sfatului, fiind un spațiu în care se respiră artă. Acesta oferă o alternativă turiștilor și iubitorilor de artă de petrecere a timpului liber, aceștia făcând aici cunoștință cu artiști profesioniști, ori debutanți, cu ajutorul cărora descoperă o nouă latură a Sibiului.
_____
Proiectul Oraşul Artiştilor este co-finanțat de Consiliul Județean Sibiu. și Primăria Municipiului Sibiu