Drumeție în familie pentru observarea păsărilor de munte pe Valea Orlățelului
În jurul Sibiului
Despre
Dragi drumeti,
În data de 26 mai vom porni alături de cei mici și cei mari într-o nouă aventură de observare a păsărilor de munte dintr-o zonă mai puțin cunoscută din apropierea satului Orlat, valea râului Orlățel. Ne vom întâlni dimineață la ora 9.30 în parcarea de dinainte de intrarea B la Zoo Sibiu. După o scurtă prezentare a programului zilei vom grupa în mașini și vom porni către Poplaca și de aici către Orlat. În Orlat vom parcurge cu mașina ulițele satului și vom ieși pe valea râului Orlățel. Vom urca câțiva kilometri pe drumul forestier care merge în paralel cu râul și după ce vom parca mașinile vom porni în drumeția noastră perpedes în amontele Orlățelului.
Vom merge pe drumul forestier aproximativ 5 kilometri până când peisajul se va deschide și vom vedea pe dreapta drumului câteva colibe de lemn ale locuitorilor din Orlat, construite în mijlocul unor fânețe cu pomi fructiferi. De-a lungul drumului vom povesti despre păsările de munte pe care le putem observa precum codobatură de munte, mierlă de apă, muscari, pițigoi, etc. Ne vom aseza lângă una dintre colibe pentru a lua prânzul și pentru a mai afla de la ghizi informații despre păsările de munte dar și despre alte animale sălbatice care trăiesc în această zonă.

Tura este ușoară, potrivită persoanelor de orice vârsta precum și copiilor de minim 6 ani.
Pentru participarea la această drumeție NU este nevoie de echipament tehnic special specific turelor montane.

UNDE ȘI CÂND NE ÎNTÂLNIM?
Ne vom întâlni dimineață la ora 9.30 la intrarea B Zoo Sibiu.
INFORMAȚII TRASEU
Distanță: 10 km
Diferență de nivel: 100 metri
Dificultate traseu: ușor
Durata turei: aproximativ 4 - 5 ore.
Diferență de nivel: 100 metri
Dificultate traseu: ușor
Durata turei: aproximativ 4 - 5 ore.
ECHIPAMENT NECESAR
Sticlă cu apă/ceai, minim 1 l.;
Gustare pentru o pauză la jumătatea traseului;
Binoclu de orice mărime este bine venit!

COSTURI
70 lei/participant adult. Copiii între 6 și 14 ani plătesc o taxă de participare de 20 lei.
Tura se va ține cu minim 10 participanți adulți plătitori.
Copiii de la 6 ani în sus pot participa, cu condiția să fie însoțiți de un adult, părinții sunt responsabili pentrua evalua dificultatea traseului pentru copii.

GHID
Proca Mihai – ghid local și național de turism
Contact: 0720-003.332
Contact: 0720-003.332
Notă:
– Configurația și lungimea traseului vor fi adaptate în funcție de condițiile meteo și omogenitatea/eterogenitatea grupului.
– Organizatorul (ghidul) își rezervă dreptul de a refuza participanții care vin echipați necorespunzător cerințelor sau cu condiție fizică neadecvată.
– Turele se țin în condiții de siguranță și cu un numar minim de participanți. Organizatorul își rezervă dreptul de a reprograma sau anula turele fără o notificare prealabilă dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite.
– Returnarea contravalorii biletului se face doar în cazul în care organizatorul (ghidul) anulează drumeția.

———————————————
Prin participarea la acest eveniment, îmi dau acordul de a fi fotografiat. Iau la cunoștință faptul că fotografiile vor fi folosite cu scopuri publicitare, în mediul online şi pe materiale tipărite, în cadrul Programului „Anii Drumeției” pentru promovarea acestuia.Declar pe propria răspundere că, din cele cunoscute de mine, sunt apt(ă) pentru efectuarea unui efort fizic susținut în cadrul evenimentelor de tip drumeție, fără sa-mi dăuneze în vreun fel stării de sănătate. Participarea mea la acest eveniment este în totalitate voluntară, înțelegând riscurile asociate la care mă supun.
———————————————
Programul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu, în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu. Scopul principal este de a îmbunătăți infrastructura de drumeție din județ și de a promova activități specifice ecoturismului.
sursa

Alte sugestii
21 Apr
Drumeție dedicată Micilor Montaniarzi: Valea Sâmbetei și Chilia Părintelui Arsenie Boca
În jurul Sibiului
Începe la 08:00
|
JQPV+8F, Lisa, Romania
26 Apr
Spectacol de primăvară pe cărări neumblate spre Vf. Piscul Vulturului
În jurul Sibiului
Începe la 08:30
|
557095 Gura Râului, Romania
26 Apr
Transilvanian Brunch - Movile
În jurul Sibiului
Începe la 11:00
|
DJ143, Iacobeni 557109, Romania
27 Apr
Drumeție în familie pe Dealul Fraga cu gogoși de casă
În jurul Sibiului
Începe la 09:30
|
Rășinari, Romania