Experiență culturală: Sibiel – Cabana Andrei Oțetea Poiana Godia – Sibiel

Experiență culturală: Sibiel – Cabana Andrei Oțetea Poiana Godia – Sibiel


Bilete:

60 lei/adult sau copil peste 14 ani, 20 lei/copiii între 8 și 14 ani.

Gazdă:

Sibiel 557234, Romania

Organizator:

Dates And Hours:

Despre

Dragi drumeți,

Vom porni de la ieșirea din Sibiel către Crinț, unde vom parca mașinile imediat după pensiunea de la marginea satului, și vom continua către schit, pe firul apei, vreo 3,2 km, pe traseul triunghi albastru.
La schit vom traversa în stânga pârâul Sibiel și vom începe o urcare puțin mai abruptă decât până atunci. După încă 4,5 km vom părăsi drumul forestier și vom ieși spre stânga, către Poiana Godia, pentru a ajunge în mai puțin de 30 de min. la Casa de odihnă și creație „Andrei Oțetea”, gestionată de Biblioteca Județeană ASTRA. Vom face un popas aici, cu scop cultural și culinar, apoi vom face cale întoarsă către Sibiel, urmând traseul punct albastru prin Fânațele Sibielului. La circa 300 m după intrarea în pădure, cei care mai au energie pot urca în dreapta, pe muchia dealului, pentru a descoperi ruinele Cetății Salgo (Cetatea uriașilor), iar ceilalți fac un popas în așteptarea primilor.
Revenim în traseul punct albastru apoi continuăm coborârea spre poiana de lângă pârâul Sibiel, unde am lăsat mașinile cu cîteva ore în urmă.

Tura este potrivită persoanelor cu un minim de condiție fizică și copiilor de minim 8 ani, care au mai parcurs distanțe mai mari.

Vă rugăm să citiți cu atenție următoarele detalii:
Ne întâlnim dimineață, la ora 09:00, în parcarea magazinului METRO. 
De acolo ne vom deplasa cu mașinile personale, pe ruta: Sibiu – Sibiel, vom traversa întreg satul și vom parca într-un spațiu propice pentru asta, după pensiunea de la ieșire din sat. La finalizarea turei vom recupera mașinile tot de acolo.

Costuri: 

Costuri: 60 lei/adult sau copil peste 14 ani, 20 lei/copiii între 8 și 14 ani.
Numărul minim este de 10 participanți adulți.
Copiii de la 8 ani în sus pot participa, cu condiția să fie însoțiți de un adult (părinții sunt responsabili pentru a evalua dificultatea traseului pentru copii).

Transport:

Putem asigura transportul tur-retur unui nr. limitat de persoane. Pentru rezervarea locului vă rugăm să ne contactați telefonic, la nr. 0722-177001, după efectuarea înscrierii.
După finalizarea procesului de înscriere, ghidul va crea un grup de whatsapp pe care ne vom organiza / redistribui în mașinile celor care vin cu mașina. Costurile de transport ale acestora vor fi acoperite, în comun, de către ocupanții mașinii respective (costul aproximativ va fi de 10-15 lei / pers).

———————————————

Prin participarea la acest eveniment, îmi dau acordul de a fi fotografiat. Iau la cunoștință faptul că fotografiile vor fi folosite cu scopuri publicitare, în mediul online şi pe materiale tipărite, în cadrul Programului „Anii Drumeției” pentru promovarea acestuia.Declar pe propria răspundere că, din cele cunoscute de mine, sunt apt(ă) pentru efectuarea unui efort fizic susținut în cadrul evenimentelor de tip drumeție, fără sa-mi dăuneze în vreun fel stării de sănătate. Participarea mea la acest eveniment este în totalitate voluntară, înțelegând riscurile asociate la care mă supun.

———————————————

Programul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu, în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu.Scopul principal este de a îmbunătăți infrastructura de drumeție din județ și de a promova activități specifice ecoturismului.

 
Data drumeției
10 septembrie 2022
Punct plecare
Parcarea magazinului METRO
Ora de plecare
09:00
Durata drumeției
6 ore
Dificultate
Mediu
Distanță
13.5 km
Diferență nivel
580 metri
Transport
La cerere

Sursa text & foto