Incunabulele Muzeului Național Brukenthal Enea Silvio Piccolomini, Epistolae familiares
Expoziție
Gazdă:
Organizator:
Dates And Hours:
Despre
Proiectul expozițional Incunabulele Muzeului Național Brukenthal
Enea Silvio Piccolomini, Epistolae familiares, Nürnberg, Anton Koberger, 1481
Enea Silvio Piccolomini (1405-1464), cu numele de papă Pius al II-lea (1458-1464), este cunoscut în cultura română în principal pentru conducerea unei cruciade târzii împotriva otomanilor. El a fost însă și un autor prolific din curentul umanist, cu scrieri diverse.
Printre cele mai cunoscute creații literare ale sale se numără autobiografia Commentarii rerum memorabilium, lucrări de istorie a Germaniei, a Boemiei, a conciliului de la Basel, a dietei de la Regensburg (dedicată episcopului de Oradea, Ioan Vitéz), lucrări pedagogice, poeme de dragoste și religioase și, nu în ultimul rând, Scrisorile familiare.
A studiat gramatica, dreptul civil, literatura antică și medievală la Siena, unde avea să devină episcop, și dreptul canonic la Padova. Și-a început cariera profesională în serviciul lui Domenico Capranica, episcop de Fermo, cu care a călătorit la Basel pentru a participa la conciliul început acolo în 1431; a fost prima sa experiență majoră în relațiile internaționale, domeniu pe care nu îl va mai părăsi până la sfârșitul vieții.
Samuel von Brukenthal a avut în biblioteca lui una dintre scrierile papei Pius al II-lea, anume Epistolae familiares. Exemplarul din biblioteca baronului Brukenthal este o ediție Koberger a Epistolelor, apărută la Nürnberg în 1481. Ea este listată de bibliograful și librarul parizian Guillaume François de Bure alături de edițiile pentru care „se făcea mult caz” în secolul al XVIII-lea datorită faptului că era completă.
În Epistolae familiares, E. S. Piccolomini oferă cititorilor 433 de scrisori, ode etc, toate surse documentare primare din și despre perioada Renașterii. De la aspecte ce țin de viața personală și cariera proprie până la cele legate de politica internațională din Europa Occidentală și de Sud-Est în contextul cruciadelor târzii, scrisorile portretizează un tablou variat în teme, imagini și personaje istorice: atmosfera de la curtea imperială romano-germană, intrigile și jocurile de putere, relatări din călătoriile pe care le-a întreprins în Elveția, Germania, Anglia, Scoția, participări la nunți și concilii, achiziții de cărți și, nu în ultimul rând, chiar Bula de chemare la cruciada anti-otomană din 1463.
Vă așteptăm să admirați acest exemplar din biblioteca baronului Brukenthal în palatul din Piața Mare nr. 4, în intervalul 13 noiembrie – 22 decembrie a.c.