Lada de Zestre Kids Editia a II-a - 2024


Gazdă:


Str. Șureanu, Sibiu, Romania

Data și ora:

Vineri, 19 Iulie 2024 - Joi, 19 Decembrie 2024
09:00 - 11:00

Despre

Peste 650 de elevi din Sibiu au participat, lunile mai și iunie 2024, la acțiunile organizate de Asociația Totul pentru Comunitate, în cadrul proiectului cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu, prin Agenda Educațională 2024 – Lada de Zestre Kids Ediția a II-a . 
Putem grupa activitățile în doua categorii: prima categorie de activități presupune transmiterea informațiilor de ecologizare și protecția mediului, iar a doua categorie presupune o activitate cu totul inovativă, realizarea unui documentar produs de copii cu varstele intre 7 - 15 ani care promovează zone culturale importante din orașul Sibiu.
Dintre cele mai importante   activități de ecologizare amintim:
• plantarea a 640 ghivece cu flori decorative în cadrul curții Spitalului de Pneuftiziologie din Sibiu – a avut loc în 20 Mai 2024 Datorită frumoasei colaborări cu întreaga echipă a Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, voluntarii Asociației Totul Pentru Comunitate au reușit plantarea în curtea spitalului a 640 ghivece cu  flori  - în cadrul proiectului de plantare au participat 25 elevi ai clasei a IX-a PA din cadrul Colegiului Economic George Barițiu Sibiu. Florile au fost dăruite de  Sera de Flori Camelia din localitatea Poplaca.
 
• ecologizarea întregului cartier Vasile Aaron, a fost o acțiune în care au fost implicați 365 elevi de la Școala Gimnazială ”Radu Selejan” Sibiu și Școala Gimnazială ”Regele Ferdinand” Sibiu, precum și voluntari de la Colegiul Economic George Barițiu Sibiu, Colegiul Național Gheorghe Lazăr Sibiu – evenimentul a avut loc în 24 Mai 2024. 
 
• ecologiza mai rea întregului Parc Sub Arini a avut loc în data de 03 iunie 2024, eveniment la care au participat 78 elevi de la Colegiul Economic George Barițiu Sibiu și Colegiul Național Octavian Goga Sibiu – evenimentul a fost foarte apreciat de autoritățile locale datorită faptului că ecologizarea s-a produs imediat după activitățile organizate în parcul Sub Arini cu ocazia zilei de 1 Iunie – elevii au strâns selectiv peste 270 saci de gunoi. Adresăm mulțumiri si conducerii companiei Soma care a susținut activitatea noastră și ne-au pus la dispoziție o echipa de profesioniști.
„Prin aceste activități desfășurate în lunile mai-iunie în cadrul proiectului LADA DE ZESTRE Kids, elevii au învațat să ecologizeze, să iubească natura și să prețuiască mediul înconjurător, sa lucreze în echipă și au dezvoltat un simț civic față de comunitatea în care trăim ”  a declarat Elena Popa în calitate de profesor coordonator, președinte al Asociației Totul Pentru Comunitate.
În partea a doua a proiectului s-a pus accent pe realizarea unui frumos documentar despre Sibiu - Un proiect educațional aparte, realizat de Asociația Totul pentru Comunitate, în perioada 9 mai – 30 iunie, este ”Lada de Zestre Kids – editia a II-a”. 
Mai mulți elevi din clasa a III-a, a IV-a, a VII-a și a IX-a au creat un documentar (un vodcast) despre Municipiul Sibiu, în care au prezentat diverse obiective turistice în limbile română, germană și engleză. Elevii provin de la Școala Gimnazială Nr 2, Colegiul Național Octavian Goga Sibiu și Colegiul Economic George Barițiu Sibiu. Mulțumiri și recunoștință profesioniștilor Daniel Bălțat și Ana Vasiu care au asigurat cu multă dedicare și profesionalism înregistrarea și filmarea întregului vodcast, companiei Social Aventura care a reușit să pună la dispoziție elevilor  o echipă de profesioniști pentru montarea tuturor elementelor în vederea realizării produsului final, vodcast-ul Lada de Zestre Ediția a II-a, domnului Laurențiu Lup de la Brand Prime întotdeauna alături de echipa de organizare a documentarului, domnul Daniel Bălțat si doamna Ana Vasiu care au fost alături de noi pe parcursul întregului proiect.
”Am creat proiectul Lada de Zestre din dorința de a promova patrimoniul cultural, natural și valorile locale ale Sibiului prin intermediul copiilor. Am vrut să încurajăm elevii să se implice în organizarea de activități inovative de învățare, documentare și transmitere a informațiilor despre obiectivele turistice din Sibiu”, a declarat Elena Luiza Popa, fondatorul proiectului și președinte al Asociației Totul pentru Comunitate.
Dorim să adresăm mulțumire si recunoștință pentru întreaga susținere instituțiilor locale care au fost alături de echipa Asociației Totul Pentru Comunitate pe parcursul întregului proiect: conducerii Muzeului Național Brukenthal, conducerii Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, conducerii Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, conducerii Spitalului de Pneumoftizioligie Sibiu, conducerii Muzeului Astra Sibiu.

Fotografii