Maratonul Internațional Sibiu 2020

Comunitate  |  Sport

Data și ora:
Gazdă:
Piața Albert Huet, Sibiu 557260, Romania

Despre

În 29 august, așteptăm la start 800 de alergători, tot unu și unu, pentru o ediție specială a evenimentului care ne aduce împreună chiar și în cele mai dificile vremuri. Pe cei care preferă să nu participe la competiția cu start individual din Piața Mare, îi așteptăm cu la fel de mult drag să alerge oriunde în lume sau în jurul blocului – până la 1 octombrie și să țină aprins spiritul evenimentului și al cetății noastre.

Pandemia și vremurile astea sunt o provocare din multe puncte de vedere, dar în același timp, nevoia de reziliență atât la nivel individual, cât și colectiv, poate este mai acută decât altă dată. După cum spuneam, alături de toți prietenii și partenerii noștri,  în acest an încercăm să facem cea mai bună variantă de maraton din câte putem face – și o vom face respectând toate măsurile de siguranță necesare. Știm că multora le este dor de toată energia vibrantă din Piața Mare din ziua maratonului, ba chiar și de toate poveștile de dinainte și de după eveniment (și nouă ne este). Dar în același timp, știm și că, deși  multe lucruri vor arăta altfel, există destule lucruri valoroase care continuă să ne unească, indiferent de ce se întâmplă. Printre ele se numără și bucuria de a ajuta comunitatea noastră să crească, lăsând urme pentru cauzele de la maraton – care au nevoie în mod deosebit de sprijin în acest an.
                                       

Termenul limită pentru înscrierile alergătorilor la cursa fizică cu start individual în Piața Mare este 17 august, ora 23.59. Înscrierile pentru Aleargă oriunde, precum și susținerile, vor putea fi înregistrate până în data de 1 octombrie 2020.
                                              
                      
Maratonul Internațional Sibiu 2020 este organizat de Fundația Comunitară Sibiu, alături de Clubul Sportiv Comunitar Sibiu, Grey Projects și partenerul principal Visma Software, alături de un mare număr de parteneri locali. De asemenea, evenimentul este cofinanțat de Primăria Sibiu, prin Agenda Sportivă.


💲 FII SUSȚINĂTOR !

✋ Vezi ce străzi vor fi închise în ziua maratonului!

Mai multe detalii despre eveniment pe http://maratonsibiu.ro.