Primăria Sibiu propune creșterea sumelor alocate burselor acordate elevilor

Primăria Sibiu propune creșterea sumelor alocate burselor acordate elevilor

20 Februarie, 16:48
Comunicat de presă

 “În ședința Consiliului Local din această lună propun creșterea cuantumului lunar al burselor de merit și al celor de studiu. În acest sens, vom aloca din bugetul local aproximativ 2,3 milioane de lei, suplimentar sumelor alocate de la bugetul de Stat, pentru susținerea acestor majorări ale burselor.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu) 
 
Prin proiectul de hotărâre a Consiliului Local, primarul Astrid Fodor propune creșterea cuantumului bursei de merit, de la 200 de lei la 300 de lei, iar a celei de studiu de la 150 de lei la 200 de lei, majorări ce vor fi acoperite financiar din bugetul local. Astfel, Primăria Sibiu va acorda aceste burse într-un cuantum superior nivelului minim specificat în legislație. 
 
De asemenea, în proiectul menționat se propune aprobarea numărului estimat de burse pentru acest an școlar – peste 5.000 de burse lunar: 
 
  •   77 burse de performanță în cuantum de 500 lei/lună 
  •   3.380 burse de merit în cuantum de 300 lei/lună 
  •   305 burse de studiu în cuantum de 200 lei/lună 
  •   2.062 burse de ajutor social în cuantum de 200 lei/lună. 
 
Elevii vor beneficia de aceste burse  în perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul pregătirii și susținerii evaluării naționale de către absolvenții clasei a VIII-a, a examenului de bacalaureat, a examenului de certificare a calificării profesionale și pe perioada pregătirii practice. Acestea nu se vor acorda în perioada vacanțelor școlare, cu excepția burselor de ajutor social. Menționăm că bursa de ajutor social se poate cumula cu bursa de performanță, cu bursa de merit sau cu bursa de studiu. 
 
Reamintim criteriile din Ordinul Ministrului Educației nr. 5.379 din 7 septembrie 2022 pentru acordarea acestor burse: 
 
Bursele de performanță se acordă elevilor care: 
·      au obținut locurile I, II sau III la etapele naționale ale competițiilor școlare naționale organizate de Ministerul Educației; 
·      s-au calificat în loturile de pregătire organizate de Ministerul Educației pentru competițiile internaționale; 
·      au obținut locurile I, II sau III la etapele naționale ale competițiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-ştiinţific, organizate de Ministerul Educației; 
·      au obținut locurile I, II sau III la competițiile sportive internaționale la care participă loturile naționale ale României. 
 
Bursele de merit se acordă elevilor care: 
·       au obținut media anuală generală de cel puțin 9,50 și au acumulat cel mult 20 de absențe nemotivate/an în anul școlar anterior, cu excepția elevilor din clasa a IX-a; 
·       au obținut media de admitere în învățământul liceal sau profesional de cel puțin 9,50 și au acumulat cel mult 20 de absențe nemotivate în anul școlar anterior, pentru elevii din clasa a IX-a; 
·       au obținut locurile I, II sau III la etapele județene/zonale în cazul învățământului vocațional de artă ale competițiilor școlare naționale organizate de Ministerul Educației; 
·       au obținut locurile I, II sau III la etapele județene ale competițiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-ştiinţific, de nivel național, organizate de Ministerul Educației. 
 
Bursele de studiu se vor acorda elevilor care provin din familii cu un venit mediu net lunar pe membru de familie, pe ultimele 3 luni anterioare cererii, cel mult egal cu salariul minim net pe economie și care se încadrează în cel puțin unul dintre cazurile următoare: 
·       au obținut media anuală generală de cel puțin 7,50 și au acumulat cel mult 20 de absențe nemotivate în anul școlar anterior, cu excepția elevilor din clasele a V-a și a IX-a; 
·       au obținut, în clasa a IV-a, calificativul „foarte bine“ la toate disciplinele de studiu și au acumulat cel mult 20 de absențe nemotivate în anul școlar anterior, pentru elevii din clasa a V-a; 
·       au obținut media de admitere în învățământul liceal sau profesional de cel puțin 7,50 și au acumulat cel mult 20 de absențe nemotivate în anul școlar anterior, pentru elevii din clasa a IX-a. 
 
Bursele de ajutor social se vor acorda elevilor care: 
·       Provin din familii care nu realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mare de 50% din salariul minim net pe economie. 
·       sunt orfani, se află în întreținerea unui singur părinte sau sunt abandonați de părinți asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție specială, respectiv plasamentul/plasamentul de urgență 
·       au deficiențe/afectări funcționale produse de boli, tulburări sau afecțiuni ale structurilor și funcțiilor organismului, structurate tipologic conform Ordinului Ministrului sănătății și al Ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice nr. 1.306/1.883/2016 
·       provin din mediul rural și sunt școlarizați într-o altă localitate, neavând posibilitatea să studieze într-o unitate de învățământ din localitatea de domiciliu. 
 
 

Primăria Sibiu

Alte Știri

Ultima sesiune de consultare publică pe tema noului Plan Urbanistic General: Miercuri, 3 aprilie, ora 11.00, cu reprezentanții din HoReCa

Ultima sesiune de consultare publică pe tema noului Plan Urbanistic General: Miercuri, 3 aprilie, ora 11.00, cu reprezentanții din HoReCa

Comunicat de presă

Plantările de primăvară în municipiul Sibiu sunt în curs

Plantările de primăvară în municipiul Sibiu sunt în curs

Comunicat de presă

Tehnică în premieră utilizată pentru toaletarea arborilor de pe str. Oțelarilor

Tehnică în premieră utilizată pentru toaletarea arborilor de pe str. Oțelarilor

Comunicat de presă