Strada Ioan Lupaș intră în reparații de luni, 15 iulie

Strada Ioan Lupaș intră în reparații de luni, 15 iulie

12 Iulie, 13:37
Comunicat de presă

Terra Building SRL, firma cu care Primăria Sibiu are încheiat contractul pentru reparațiile și întreținerea străzilor din municipiu, va începe lucrările de înlocuire a stratului asfaltic pe strada Ioan Lupaș, din Piața Unirii și până la intersecția cu str. Bastionului.

Lucrările se vor desfășura în perioada 15-31 iulie. Frezarea stratului asfaltic se va face sub trafic, pe timpul zilei și al nopții, în funcție de volumul de trafic. Așternerea stratului nou de asfalt se va face pe timpul nopții, fiind necesară închiderea traficului pentru 1-2 nopți. Și trotuarele vor fi refăcute pe această stradă.

Chiar dacă traficul nu se închide decât noaptea, șoferilor li se recomandă să ocolească pe cât posibil zona și să aleagă rute ocolitoare, pentru a evita eventuale blocaje.

Reamintim că sunt în curs lucrări de reparații și pe bulevardul V. Milea, pe sensul de mers dinspre Calea Dumbrăvii spre str. Rahovei, în primă fază intervenindu-se la trotuare.

Primăria Sibiu

Alte Știri

Dotări IT în valoare de 24,5 milioane de lei, achiziționate de Primăria Sibiu pentru unitățile de învățământ

Dotări IT în valoare de 24,5 milioane de lei, achiziționate de Primăria Sibiu pentru unitățile de învățământ

Comunicat de presă

Se apropie termenul limită pentru plata taxelor și impozitelor locale. 30 septembrie, termen limită de depunere a declarației pentru taxa de salubrizare în cazul imobilelor nelocuite

Comunicat de presă

Spații suplimentare în școlile sibiene, în structuri modulare

Spații suplimentare în școlile sibiene, în structuri modulare

Comunicat de presă