Ultima ediție Artizan Huet din acest an. Pentru ocuparea unui stand, comercianții se pot programa online în 13 octombrie
Comunicat de presă
În perioada 18 - 19 octombrie, Primăria Sibiu va organiza ultima ediție din acest an a târgului de produse hand-made Artizan Huet. În cele cinci ediții de până acum evenimentul a atras interesul publicului pentru produse artizanale expuse la vânzare, artizanii ocupând în fiecare ediție aproape toate standurile disponibile, astfel: în lunile mai și iunie fiind prezenți 18 participanți, în luna iulie 20, iar în august și septembrie câte 22 de comercianți.
Cele 22 de standuri disponibile pentru comercializare pot fi închiriate printr-o procedură care presupune în primă etapă o programare online, urmată de depunerea documentelor la ghișeu, la data și ora programării, urmând ca avizul să fie transmis pe e-mail. Facem precizarea că se acordă un singur aviz pentru fiecare societate comercială, întreprindere familială, individuală sau persoană fizică autorizată, iar atribuirea locațiilor în teren se va face în ordinea programărilor și implicit a înregistrării cererilor depuse la ghișeu.
Cei interesați de închirierea unui stand la acest târg pot face programarea online, luni, 13 octombrie, doar în intervalul orar 9.00-24.00, când platforma va deveni funcțională, pe site-ul https://spadpp.sibiu.ro/ , la secțiunea - Programări ghișeu online.
Ulterior, în perioada 14-15 octombrie, aceștia pot depune cererile și achita taxa de ocupare a domeniului public, la ghișeul Serviciului Salubrizare, Protecția Mediului și Administrarea Domeniului Public amintit, din Piața Mică nr.22. Reamintim că taxa de ocupare a domeniul public este de 2 lei mp/zi pentru persoane juridice, respectiv 1 leu mp/zi pentru persoane fizice autorizate, întreprindere familială și întreprindere individuală. Neprezentarea la ghișeu la data și ora rezervată de solicitant în calendarul aplicației de programări online, duce la anularea rezervării și implicit a posibilității de a
depune cererea.
Actele necesare:

- cerere tip (disponibilă la ghișeu);
- copie certificat de înregistrare la Registrul Comerțului / atestat de producător / certificat de meșteșugar;
- copie act de identitate solicitant;
- împuternicire pentru depunerea documentației, în cazul reprezentării de către o altă persoană (dacă este cazul).
Mențiuni. Pentru un aspect unitar, sunt permise doar pavilioane cu dimensiunea de 3 x 3 m și de culoare albă.