Asociatia DAR Sibiu

Despre

Asociația D.A.R. Sibiu s-a constituit cu scopul de a promova și reprezenta drepturile, nevoile și interesele copiilor și tinerilor cu dizabilități. Obiectivul Asociației este îmbunătățirea situației copiilor și tinerilor cu dizabilități și promovarea includerii și participării lor la viața comunității din care fac parte. 
 Ne dorim: 
•să fim un sprijin pentru familiile copiilor cu dizabilități pentru creșterea și educarea acestora în conformitate cu statutul lor; 
•să le oferim o lume mai veselă prin crearea unui loc de joacă special; 
•susținerea familiilor prin crearea unui centru de îngrijire și intervenție a persoanelor irecuperabile din punct de vedere fizic și mental ajunse la vârsta adolescenței.


Încercăm să le oferim copiilor din asociație altceva decât recuperarea zilnică obișnuită și anume participarea și la altfel de terapii, menite să le ofere atât zâmbete cât și socializare: călărie, înot, muzică, relaxare prin mișcare, teatru dar și distracție la locurile de joaca sau mini tabere organizate pentru ei și familiile acestora.
Din asociație fac parte la momentul acesta 30 de copii cu diferite dizabilități: autism, tetrapareză spastică, sindrom Down, paralizie cerebrală, epilepsie, miopie, microcefalie sau alte forme de dizabilitate, care se bucură de fiecare din proiectele noastre și cărora sperăm să putem să le oferim și pe viitor cât mai multe momente de bucurie prin acțiunile noastre.


Anul acesta am ajuns la cea de-a X-a ediţie a proiectului  "Alt fel de terapii în DAR pentru copii speciali" , ce are ca şi activităţi, psihopedagogia şi kinetoterapia. 
Vom colabora şi în acest an cu @Clinica ARA pentru kinetoterapie şi menţinem aceeaşi colaborare din anii trecuţi şi cu doamnele cu specializare în psihopedagogie, Camelia Pădurean şi Ştef Irina. Pentru copiii cu dizabilităţi rutina este parte importantă din viaţa lor şi orice schimbare are nevoie de timp şi acomodare. De aceea, colaborarea cu persoane cunoscute de către copii, le creşte şi lor gradul de încredere şi colaborarea poate avea rezultate mult mai bune.
Proiectul se desfăsoară pe parcursul lunilor mai şi iunie, fiecare copil beneficiază de câte 8 ore de psihopedagogie şi 8 ore de kinetoterapie. În cazul în care intervin schimbări în starea de sănătate a copiilor sau poate a terapeutului, există posibilitatea recuperării orelor pierdute.
Am ales aceste două terapii pentru că indiferent de dizabilitatea coplului, kinetoterapia este o parte necesară şi importantă în dezvoltarea şi recuperarea acestor copii. Iar psihopedagogia specială vizează mai multe domenii ale dizabilităţii, legate de deficienţele mintale, de deficienţele de văz, de deficienţele neuromotorii, de tulburările socio-afective şi de comportament, de tulburările de învăţare, dar şi a celor cu abilităţi, talente şi creativi, fiind astfel o metodă complexă, potrivită fiecărui copil, în funcţie de necesitatea acestuia. 

Programul de desfășurare: 

  • Clinica ARA
      • luni, 13:00 - 16:00
      • marti, 11:00 - 17:00
      • miercuri, 12:00 - 16:00
      • joi, 12:00 - 16:00
      • vineri, 12:00 - 16:00

  • Psihopedagog 1                                                                                                                           Psihopedagog 2
    • luni,  12:00 - 12:50/ 14:00 - 14:50/ 17:00 - 17:50/ 19:00 - 19:50                                          (Orele se mai schimbă                                    
    • marti, 9:00 - 9:50/ 12:00 - 12:50/ 13:00 - 13:50/ 19:00 - 19:50                                             odată cu începerea vacantei)
    • miercuri, 12:00 - 12:50/ 14:00 - 14:50/ 18:00 - 19:50                                                                        
    • joi, 12:00 - 12:50                                                                                                                   17:00 - 18:50  
    • vineri, 12:00 - 12:50/ 16:00 - 17:50                                                                                       17:00 - 18:50
    • sâmbătă                                                                                                                               11:00 - 14:50 







                 
              
  
Evenimentele organizate de noi până acum le puteți găsi pe pagina de evenimente: http://asociatia-dar.ro/evenimente


Motto: “Rostul șederii noastre pe pământ 
nu este doar să ne intersectăm unii cu alții, 
ci să ne ajutăm unii pe alții până la capăt!“ (Peter De Vries)

https://www.facebook.com/hashtag/AltFelDeTerapii%C3%8EnDARpentruCopiiSpeciali

Proiecte anterioare de asemenea co-finanțate prin Agenda comunității:
 - 2021: https://www.facebook.com/primariamunicipiuluisibiu/posts/2952447835019699
https://www.facebook.com/AsociatiaDAR/posts/1965484586942132
 - 2020: https://www.turnulsfatului.ro/2020/07/23/asociatia-dar-copiii-cu-dizabilitati-din-sibiu-s-au-bucurat-de-terapii-de-relaxare-175134 
 - 2019: http://www.turnulsfatului.ro/2019/07/12/terapii-dar-pentru-28-de-copii-cu-dizabilitati


Photo Gallery

Alt fel de terapii în DAR pentru copii speciali - ediția a IV-a - Meloterapie 2019 - Actiune cofinantata de Primaria Municipiului Sibiu

Alt fel de terapii în DAR pentru copii speciali - ediția a IV-a - Inot 2019 - Actiune cofinantata de Primaria Municipiului Sibiu

Video

Alte sugestii

Grupul de inițiativă „Cu verdele-n SUS” își propune să aducă în vizor situația pădurilor și necesitatea ca acestea să fie protejate.
Sibiu, Romania
Povestea modernă a calfelor călătoare la Sibiu a început acum 28 de ani când tânărul Oliver Eberlein, dulgher de meserie a poposit în veșmintele sale exotice pentru prima oară în micul nostru oraș. Aveau să mai treacă însă încă nouă ani până la venirea primului grup mai mare de calfe la Sibiu. Meșteșugarii călători veniți aici în 2002 au restaurat acoperișul turnului casei din Piața Huet nr. 3. Aceast imobil, cel mai vechi al orașului, a fost redeschis ulterior în mod oficial ca și Casă a Calfelor.  Această casă este unica casă a calfelor din Europa de Sud-Est iar aici poposesc an de an sute de meșteșugari din toate frățiile și asociațiile de calfe din Germania, Franța, Elveția și Austria. Casa Calfelor și “pomul de cuie” montat în fața ei reprezintă un muzeu viu, păstrând urmele fiecăreia dintre sutele de calfe care au trecut pe aici. Datorită poveștilor pe care le spune și a istoriei ei unice, această casă a devenit un important punct de atracție turistică. Asociația Casa Calfelor Sibiu, care administrează imobilul, promovează arta meștugărească, tradiția plecării în călătorie a calfelor și, nu în ultimul rând, transferul de cunoștințe și cooperarea între tineri din întreaga Europă prin organizarea de ateliere de lucru deschise, cursuri de perfecționare, simpozioane de sculptură și diverse evenimente culturale precum concerte, spectacole de teatru, seri de prezentare, film și discuții. Însă acum vă întrebați probabil ce sunt aceste calfele călătoare? Răspunsul e simplu: sunt tineri meșteșugari sau artiști care renunță la comfortul propriei locuințe și se aventurează într-o călătorie prin întreaga lume pentru o perioadă de mininim trei ani și o zi pentru a se perfecționa și dezvolta atât pe plan personal cât și profesional.
Piaţa Huet, Nr. 3, Sibiu, România
5.0 1 recenzie
Infiintat in 1973, la initiativa unui grup de fotografi amatori, fotoclubul Orizont din Sibiu s-a manifestat la inceput destul de timid prin expozitii personale si colective modeste. Cu timpul organizatia a evoluat intrand in circuitul national si apoi international al miscarii fotografice. Astfel, in palmaresul fotoclubul Orizont s-au strans peste 500 de premii si peste 2000 de participari la saloanele fotografice internationale (si nationale). Printre membri marcanti gasim nume ca: Gh. Lazaroiu, Fred Nuss, Dan Stanescu, Horst Buchfelner, Adrian Velicescu, Otto Schemmel, Roland Zinck, Peter Ehrlich, Peter Roth, Gabriel Holam, Adrian Gugiu, Mircea Halcea, Jurgen Petrascu, Mircea Agabrian, Michael Kapp, Karl Klein, Mircea Pleteriu, Maria-Dora Popescu, Alexandru Ghitiu, Radu Stanese, Mircea Colceriu, Gheorghe Tulban, Vasile Cardei. Incepand din 1982 fotoclubul Orizont organizeaza din doi in doi ani “Salonul International de Arta Fotografica” de la Sibiu. Statisticile ne arata ca incepand de la prima editie din 1982 au fost jurizate peste 15 000 de lucrari fotografice venite din toata lumea. Numai in anul 2003 cu ocazie editiei cu numarul 10 au fost primite 2176 fotografii dintre care 615 au fost acceptate in salon. Pe langa alte evenimente fotografice (expozitii, proiecte), continuand traditia saloanelor, fotoclubul orizont pregateste evenimentul din 2005. (urmariti www.orizontfoto.ro pentru viitoare detalii legate de acest concurs) Incepand din anul 2000 cativa tineri pasionati de fotografie au incercat cu succes sa gaseasca persoane cu preocupari comune. Cu sprijinul Casei de Cultura Studentesti din Sibiu, intalnirile lor s-au concretizat si au revigorat miscarea fotografica locala.
Strada Cojocarilor 15, Sibiu, Romania